Actualitate

Pagina 112
Înțelegerea care i a înfuriat pe rivalii emiratului Qatar: O răscumpărare de 1 miliard de dolari jpeg
Muntenegru a devenit cel de al 29 lea stat membru al NATO  jpeg
Sesizare penală privind tratamentele aplicate copiilor în căminele spital, în perioada comunistă, care au avut drept urmare moartea a peste 770 de minori  jpeg
Patru țări arabe au întrerupt toate relațiile diplomatice cu emiratul Qatar  jpeg
Figurine din ceramică, descoperite într o groapă de gunoi antică / FOTO jpeg
Donald Trump anunţă retragerea SUA din Acordul de la Paris cu privire la combaterea schimbărilor climatice jpeg
Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni cu Donald Trump la Washington, în cadrul unei vizite oficiale în SUA, care va avea loc între 4 şi 9 iunie jpeg
Descoperire neașteptată: o planetă, de 3 ori mai mare ca Terra, care poate susţine viaţa  jpeg
Cum a fost descoperită matrița din bronz de la Sarmizegetusa Regia: «Am cerut recompensa, aflând că valorează cât trei brațări dacice»  jpeg
Manuel Noriega a murit  Fostul dictator militar al statului Panama avea 83 de ani  jpeg
Prințul Charles a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Babeș Bolyai jpeg
SUA suplimentează fondurile pentru apărarea flancului estic al NATO  Investiții în două baze din România jpeg
Demonstrație la Bookfest: cum arăta echipamentul trupelor din cel de Al Doilea Război Mondial / VIDEO jpeg
Lansare carte: „Odessa  Gustul amar al victoriei (august octombrie 1941)” jpeg
Dezbatere Historia la Adevărul Live, ora 11 00: Trump la NATO  Ce s a întâmplat la Bruxelles  jpeg
Macheta Marii Moschei care se va construi la București / FOTO jpeg
Donald Trump, primit la Vatican de Papa Francisc jpeg
Veriga lipsă din evoluția umană, descoperită în Europa?  FOTO jpeg
Roger Moore a murit  Fostul star din seria James Bond avea 89 de ani  jpeg
Biserica Fortificată din Saschiz, restaurată cu fonduri europene jpeg
Deshumarea lui Mugur Călinescu, elevul decedat după ce a fost anchetat de Securitate / FOTO jpeg
 Monumente, eroi şi interese politice jpeg
Criza financiară sau creşterea poftei de arme?  jpeg
 VIDEO: Dezbatere „Historia” la Adevărul Live: Iaşiul, „capitala de război!   jpeg
 O lecție de public diplomacy și multiculturalism la Cluj Napoca jpeg
Record în lumea artei: «Muza adormită» a lui Brâncuşi, adjudecată pentru 57,3 milioane de dolari jpeg
China a lansat noul Drum al Mătăsii  jpeg
Au existat dizidenți otrăviți de Securitate cu izotopi radioactivi? png
A apărut noul număr al revistei Historia din luna Mai 2017  Iată sumarul! jpeg
Averile torționarilor disidentului Gheorghe Ursu, verificate pentru plata despăgubirilor  jpeg
Dezbatere «Historia» la Adevărul Live: România, Războiul de Independenţă şi ruşii jpeg
O nouă încercare de căutare a mormântului lui Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus, uciși de Securitate în 1956 jpeg
Un an de închisoare pentru distrugerea uneia dintre cele mai frumoase clădiri din Transilvania jpeg
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, primit de Donald Trump la Casa Albă  jpeg
Hominizii primitivi au coabitat cu oamenii moderni? jpeg
Regina Elisabeta a II a, fotografiată în timp ce conducea un automobil  jpeg
BNR a emis o monedă de argint în cinstea împlinirii a 140 de ani de la proclamarea Independenței de stat a României jpeg
Capodopera lui Constantin Brâncuşi estimată la 35 de milioane de dolari jpeg
Emmanuel Macron, cel mai tânăr preşedinte din istoria Franţei jpeg
Dezbatere Historia: Franţa, în stare de şoc înaintea alegerilor VIDEO jpeg
Un deputat amenință cu greva foamei, dacă nu se alocă bani pentru Centenarul Unirii jpeg
O «grădină funerară» cu o vechime de 4 000 de ani, descoperită la Luxor / FOTO jpeg
Castelul Corvinilor va fi restaurat cu fonduri europene jpeg
A fost descoperită o ancoră ce a aparţinut navei lui Cristofor Columb jpeg
Misterioasa boală de care a suferit Goya, diagnosticată după mai bine de 200 de ani jpeg
Spargere la Castelul Corvinilor: hoţii au furat încasările după cel mai aglomerat sfârşit de săptămână   jpeg
Organizația palestiniană Hamas renunță la ideea distrugerii statului Israel jpeg
Oamenii preistorici au ajuns în America în urmă cu 130 000 de ani?  jpeg
55 000 de documente medievale pot fi accesate online jpeg
Dezbatere „Historia” la Adevărul Live: Ziua Internaţională a Muncii, o istorie tumultuoasă / VIDEO jpeg