Arheologii au descoperit oraşul natal al Sfinţilor Apostoli Petru, Andrei şi Filip
Recent, în urma săpăturilor din zona el-Araj, aflată în nordul Mării Galileii, arheologii de la Institutul Kinneret pentru Arheologie Galileană bănuiesc că au găsit oraşul natal al Apostolilor Petru, Andrei şi Filip. Oraşul roman era denumit Julias, însă în Noul Testament apare sub numele de Betsaida .
În timp ce mai mulţi experţi au concluzionat în trecut că în zona el-Araj nu a existat nicio prezenţă de om, în timpul perioadei romane, în această vară le-au fost aduse dovezi contra. În pardoseala unei structuri bizantine recent scoase la suprafaţă, arheologii au găsit peste 30 de monede ce datează din perioada secolului V, e.n. Sub nivelul de săpătură bizantin, a fost găsită ceramică romană din timpul secolului I d.Hr, dar şi un dinar din argint din timpul domniei lui Nero. La aproximativ 2m adâncime sub podeaua bizantină a fost descoperit un zid roman, iar alături de el o podea din mozaic alb şi negru, cărămizi de lut și guri de ceramică tipice pentru băile romane. Arheologii subliniază faptul că băile romane nu erau obişnuite pentru aşezările rurale, aşadar el-Araj este un sit urban, ceea ce îl face un candidat şi mai bun pentru a fi oraşul pierdut al Apostolilor.
Structura bizantină de la el-Araj oferă, de asemenea, o privire fascinantă asupra trecutului biblic al sitului. Au fost descoperite blocuri de sticlă mici, aurite numite tesserae, care fac parte dintr-un mozaic, sugerând că edificiul a fost odată o biserică importantă. Arheologii notează că Willibald, episcopul Eichstatt din Germania, a vizitat Țara Sfântă în 725 d.Hr. și descrie vizitarea unei biserici din Betsaida, construită peste rămășițele casei apostolilor Petru și Andrei. "Ar putea fi faptul că săpăturile actuale au scos la iveală dovezi pentru această biserică", au declarat arheologii.
Sursa: the independent.co.uk