Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, a demisionat
Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, a demisionat din funcţie. Decizia vine după ce reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au anunţat, marţi, că salariile angajaţilor se vor plăti eşalonat în această lună, având în vedere că nu s-a efectuat rectificarea bugetară. Mihai Tudose i-a acceptat demisia lui Ţuţuianu. Premierul a avut o discuţie pe acest subiect şi cu preşedintele Klaus Iohannis, relatează Adevărul.
UPDATE: Vicepremierul Marcel Ciolacu a fost desemnat ministru interimar al Apărării.
Potrivit unui comunicat al MapN, Ministerul a dispus către toți ordonatorii de credite plătitori de drepturi salariale mai multe măsuri, "în scopul abordării prudențiale a execuției bugetare, în condițiile în care până la această dată nu a fost efectuată rectificarea bugetară pe anul 2017" și având în vedere "necesitatea respectării prevederilor art. 18 din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010".
Astfel, s-a dispus efectuarea, în 15 septembrie, a plății sumelor aferente soldelor/ salariilor nete, fără contribuțiile individuale și impozit, și efectuarea, la aceeași dată, a plății diurnelor în valută cuvenite personalului aflat în misiuni externe.
Totodată, între 21 și 25 septembrie va fi făcută plata sumelor reprezentând contribuțiile angajatorului și ale angajatului și a impozitului pe venit. De asemenea, s-a dispus "efectuarea, în jurul datei de 25 septembrie, după rectificarea bugetară, a plății sumelor reprezentând celelalte drepturi aferente cheltuielilor de personal (chirii, normă de hrană etc)", se mai arată în comunicat.
Foto sus: Adrian Țuțuianu (© Valentin Ciobîrcă / MapN)