«Monumentele Marelui Război»: Monumentul Eroilor din Târgu Neamț / FOTO
Monumentul Eroilor din Târgu Neamț este un monument dedicat corpului de Vânători de munte ai Armatei Române și eroilor Primului Război Mondial.
Monumentul amplasat la Târgu Neamț este situat în partea de nord-est a orașului, pe terasa creată în mod artificial în anul 1936, pe Culmea Pleșului. Orașul a fost ales pentru construcția acestui edificiu datorită faptului că aici, în 1916-1917, a fost fondat primul corp de Vânători de munte.Aflată la o altitudine de 491 de metri, cu aproape 100 de metri deasupra orașului, construcția poate fi remarcată cu ușurință de la depărtare.
Monumentul-mausoleu a fost inaugurat la 29 iunie 1939, în cadrul unei ceremonii solemne la care a participat regele Carol al II-lea, prim-ministrul Armand Călinescu, precum și numeroși generali, ofițeri superiori ai corpului de armată al vânătorilor de munte și oficialități ale județului Neamț.
Monumentul-mausoleu a fost construit la propunerea Societății “Cultul eroilor”, cu sprijinul “Comitetului de inițiativă al vânătorilor de munte”, cu sediul în București, în fruntea căruia a fost generalul Virgil Bădulescu, maior la acea vreme.
Acesta a fost cel care a instruit și pregătit, la Târgu Neamț, primul batalion de vânători de munte, cu ajutorul a 28 ofițeri din cadrul corpului de armată al vânătorilor de munte. Vânătorii de munte instruiți la Târgu Neamț au înfruntat vitejește inamicul, obținând numeroase victorii în luptă. Batalionul de aici a fost decorat cu distincția “Crucea Mihai Viteazul”. Monumentul realizat de arhitectul Theodor Burca este atât monument cât și mausoleu. A fost ridicat pentru a comemora jertfa eroilor neamului din Primul Război Mondial.
Este monument, deoarece reprezintă o operă arhitecturală și de artă de mari proporții, destinată să comemoreze jertfele de glorie și de eroism ale neamului, din Primul Război Mondial. Este și mausoleu, deoarece este un monument funerar mare, ridicat în memoria eroilor vânători de munte căzuți pe frontul de luptă în Războiul de Reîntregire a Neamului și înhumați în cripta de la baza monumentului.
Lucrarea are un soclu cu înălțimea de 16 metri, care sugerează prin forma sa un foișor de observator. Pe laturi sunt trei plăci de marmură: una amintește data de 27 iulie 1917, când vânătorii de munte au plecat pe linia frontului; o placă mare cuprinde numele celor 72 “vânători de munte căzuți pe câmpul de onoare”, și a treia cuprinde textul dedicat dezvelirii monumentului.
Pe soclu mai sunt două basoreliefuri, realizate în bronz tot de către Theodor Burca. Unul prezintă o femeie înaripată, care simbolizează România. Este îmbrăcată în haine de roman, cu o spadă la șold și face un salt de pe un vârf de munte. În mâna stângă ține stema României sprijinită pe umăr, iar în mâna dreaptă întinsă are o cunună de lauri.
Al doilea basorelief prezintă militari români avântându-se în luptă. Pe o treaptă superioară a soclului se află un vultur ce-și ia zborul către vest, direcția ostașilor primului batalion de vânători de munte porniți spre frontul de luptă.
În partea de nord, apare la suprafață cripta mausoleului, sub forma unui mormânt, cu o cruce albă pe lespedea neagră. Monumentul – mausoleu a fost renovat în 1990 și în fiecare an, în data de 3 noiembrie aici este sărbătorită “Ziua vânătorilor de munte”. - Doru Iconaru
Foto: Doru Iconaru
Să nu ne uităm EROII! Vă rugăm să fotografiați monumentele dedicate Eroilor din Primul Război Mondial din localitatea Dvs., a părinților sau a bunicilor Dvs. și să ne trimiteți fotografiile însoțite de numele localități în care se afla monumentul (dar și alte date despre monument, dacă dispuneți de ele), iar noi vom publica fotografiile pe site-ul www.historia.ro cu semnătura dumneavoastră. Adresa la care puteți trimite fotografiile este: mail.redactia@historia.ro.
Campania ”Monumentele Marelui Război” este realizată de Redacția revistei „Historia” în parteneriat cu Facultatea de Istorie a Universității din București. Coordonatori: Ciprian Stoleru (redactor la revista Historia) și Marius Diaconescu (conferențiar universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București).