Emil Borisovici Valev, agricultura și rezervele de hrană pentru marele lagăr socialist

Geograful Emil Borisovici Valev este printre cei mai cunoscuți cetățeni sovietici deoarece a fost combătut cu înverșunare în anul 1964 și apoi istoricii români, mulțumiți că au găsit o urmă de patriotism în cadrul regimului comunist, l-au atacat prin toate mijloacele după 1989. A fost introdus până la nivel de manuale școlare și subiecte de examen pentru absolvenții de la clasele umaniste. Este definit drept planificatorul distrugerii industriei socialiste în favoarea agriculturii, România populară urmând să devină un grânar pentru celelalte state din lagărul comunist.

Este adevărat că autorul de la Moscova a scris despre dezvoltarea agriculturii din raioanele dunărene, dar autorii români manipulează și chiar mint în ceea ce privește ideile expuse de savantul cu origini bulgare. Chiar dacă a scris în anul 1964, tezele expuse sunt valabile și astăzi în ceea ce privește transformarea muncii de pe ogoare. Articolul cuprindea ideea să fie în regiunile din fosta Țară Românească și din Dobrogea introdusă irigarea intensivă pentru a se elimina perioadele de secetă, cele ce erau vizibile în fiecare sezon agricol, uneori cu efecte catastrofale. Se considera că România putea să obțină cel puțin patru tone de grâu la hectar și deja erau irigate 160.000 de hectare în sudul teritoriului controlat de la București. Ar fi fost o creștere consistentă a livrărilor de produse alimentare pentru un lagăr socialist ce suferea de lipsuri la nivelul marilor orașe. Nivelul de trai era îngrijorător de scăzut din moment ce nici măcar pâinea cea de toate zilele nu era suficientă.

Producerea de cereale nu era însă suficientă pentru o economie sănătoasă și Valev a scris clar că trebuie să fie dezvoltate culturile de legume și de plante tehnice, cele ce urmau să ofere locuri de muncă în industria alimentară sau în cea textilă. Legumele chiar puteau să ofere două producții pe an, ceea ce ar fi acoperit necesarul de alimente proaspete al unui oraș precum Bucureștiul, cel ce trecea de un milion de locuitori. O altă parte a mărfurilor alimentare ar fi luat forma de conserve pentru populația României sau pentru export. Emil Borisovici Valev n-a discutat despre dezvoltarea pomiculturii și a viticulturii, domenii de activitate ce favorizau livrările de produse de calitate pentru piața internă.

Agricultura putea să fie un furnizor deosebit de materie primă pentru industria alimentară și sfecla de zahăr ar fi asigurat materie primă pentru fabrici de zahăr, alcool și de ciocolată. Cum prețurile erau stabilite de regim, obținerea de venituri ridicate era asigurată. Planta ar fi asigurat un trai mai dulce locuitorilor din paradisul terestru de tip socialist și ar fi contribuit la ștergerea imaginii de lagăr. Statul avea monopol asupra comerțului și ar fi trebuit să fie încasate sume frumoase din munca țăranilor. Era de mirare că lagărul comunist suferea de foame și era obligat să facă importuri de alimente.

Autorul sovietic a mai scris ceva ce este trecut cu vederea de către criticii operei: grija pentru obținerea de terenuri agricole. Era încântat de faptul că nu mai erau regiunile de frontieră dominate de pasiunile militare și se putea exploata orice suprafață de pământ fertil. Nu putea să dezvolte ideea, poliția politică fiind stăpână pe ținuturile de frontieră și interzicea realizarea de recolte din plante cu înălțime mare. A scris în schimb că se puteau face lucrări de amenajare a teritoriului pentru ca nu cumva inundațiile fluviului să afecteze recoltele, ceea ce tocmai se întâmplase în anul 1962. Dunărea nu putea să fie îmblânzită ușor, ci trebuia să se treacă la amenajarea de diguri și lacuri de acumulare, cele din urmă fiind utile și la obținerea de energie electrică.

Agricultura era desconsiderată de către economiști, cei ce spuneau că nu este suficient de rentabilă în raport cu alte activități din industrie și servicii. Această interpretare era una deosebit de superficială deoarece producătorii agricoli puteau să asigure consumurile interne și să aducă importante sume în valută forte. Erau reduse și importurile de produse alimentare, ceea ce însemna o economie deosebită la buget.

Agricultura putea să aducă multe venituri la buget și să fie un fel de aur verde, dar statul comunist a investit prea puțin în domeniu și s-a continuat dezvoltarea industriei grele, care era mare consumatoare de resurse și de forță de muncă. Deficitul de alimente s-a menținut până la căderea regimului de teroare.

Emil Valev n-a scris ceva de rău despre distrugerea României, dar a căzut victimă politrucilor de la București și așa a rămas până astăzi. Nici măcar stalinistul Mihail Suslov nu i-a găsit o vină, dar tovarășii de la București au continuat până-n octombrie 1964 să-l critice. Apoi a fost uitat totul și povestea a fost scoasă din adâncuri de cei care au crezut că putea să fie ceva național în politica autorităților comuniste.

_{Foto sus: Gheorghe Gheorgiu-Dej și Nicolae Ceaușescu vizitează stațiunea agricolă experimentală Ştefăneşti-Argeş, în octombrie 1963 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 20/1963)}