Planul Valev și agricultura lăsată de izbeliște în perioada comunistă

Anul 1964 a fost cel în care s-a luptat împotriva Planului Valev, acel autor sovietic dorind distrugerea econoamiei înfloritoare din lagărul socialist în numele unei noi organizări administrative, cea în care să nu se mai țină cont de frontierele clasice deja. România ar fi urmat să fie un simplu grânar al lagărului inventat de Lenin și Stalin și accentul pus pe agricultură ar fi fost ceva foarte rău.

Istoricul Petre Opriș a studiat documente de arhivă și a scris o carte despre automobilele, tractoarele și locomotivele importate din lumea capitalistă în anul 2024. A inclus în documentatul volum și date interesante despre situația din agricultura comunistă și autoritățile din Regiunea Argeș cereau în noiembrie 1966 aducerea de urgență a 700 de tractoare cu toate instalațiile necesare pentru a realiza o muncă de calitate, costurile de import fiind estimate la 1.540.000 de dolari. Erau absolut necesare pentru a se face o producție deosebită din punct de vedere cantitativ și, mai ales, calitativ. Liderii locali erau ferm convinși că pot achita rapid cheltuielile realizate cu importul de utilaje noi din surse italiene.

Emil Borisovici Valev a scris că nu este rău să fie dezvoltată agricultura, un fel de aur verde regenerabil în fiecare an. Se considera că în trei ani se putea achita suma cheltuită prin livrări suplimentare de fructe, dar autoritățile comuniste au considerat în ianuarie 1967 că poate se vor importa unele tractoare din lagărul socialist. Deciziile veneau prea greu și irațional. Mașinile din lumea socialistă erau complet depășite și nu mai renta să fie produse decât dacă se dorea rămânerea în urmă și pierderea competiției cu capitaliștii, cei condamnați la dispariție de evoluția istorică. Specialistul sovietic a scris că agricultura ar fi oferit mărfuri interesante pentru obținerea de valută forte și că ar fi fost necesare investiții consistente în fermele de stat, dar autoritățile au preferat să vadă în lumea satului doar o sursă pentru obținerea de mărfuri ieftine. Nici industria alimentară n-a fost tratată cu prea mult interes, ceea ce a dus la o diminuare a exporturilor de bunuri pe piața internă și la export.

Autorul Petre Opriș a mai introdus o informație despre situația din agricultura epocii, cea în care munca se făcea manual și stropitul cu substanțe chimice nu era realizat în timp util. Fructele nu atingeau calitatea cerută de partenerii externi și numai 38,8% din totalul producției de mere din 1965 a putut să fie considerat bun de export. Multe fonduri au fost pierdute în urma lipsei de investiții serioase în domeniul agriculturii, sector economic în care se practicase un jaf intensiv sub numele de colectivizare și de cote.

Birocrația de partid se mișca lent și ineficient, ceea ce a dus la prăbușirea afacerilor României comuniste. Autoritățile de la București erau interesate în mod deosebit de dezvoltarea industriei grele, cea care urma să asigure mașinile necesare pentru desfășurarea revoluției mondiale sau cucerirea întregului Pământ. Nu conta fericirea maselor de oameni, cei ce oricum erau doar un fel de deținuți în aer liber. Era dus un război permanent împotriva maselor de țărani și nu prea era timp să fie luate măsuri în vederea îmbunătățirii agriculturii în mod real.

Emil Borisovici Valev a dorit dezvoltarea economiei socialiste în spiritul creșterii cantității de mărfuri și industria urma să prelucreze în mod superior materiile prime oferite de fermele colective. Nu s-a pus însă accent pe ceea ce putea să asigure o dezvoltare armonioasă a țării socialiste și s-a mers tot înainte cu industria grea. Situația n-a fost mai bună nici în Uniunea Sovietică, marea putere militară fiind obligată să vândă aur pentru a face rost de cereale, carne și unt.

_{Foto
sus: Uzinele de tractoare Braşov (© „Fototeca online a
comunismului românesc”, cota: 220/1970)}