Operaţiunea „Urgent Fury“ - intervenția americană în Grenada
Pe 29 septembrie, la aproape o lună după tragedia cursei sud-coreene KAL 007, Andropov a publicat o declarație oficială adresată poporului sovietic, subliniind că atât timp cât Ronald Reagan ocupa Biroul Oval, existau șanse mici să se poarte tratative cu Statele Unite. Conform secretarului general al PCUS, SUA se angajau „pe un drum militarist care reprezintă o amenințare serioasă la adresa păcii mondiale”.
Retorica agresivă dintre SUA și URSS nu era nimic nou, însă niciodată un lider din aceste țări nu declarase că nu va purta negocieri cu celălalt.
Pe 25 octombrie, tensiunile internaționale s-au acutizat din nou în momentul în care SUA au lansat invazia micii insule caraibiene Grenada, situată la 160 km nord de Venezuela. Grenada și-a obținut independența față de Marea Britanie pe 7 februarie 1974, tranziția fiind marcată de violențe, greve și controverse referitoare la primul-ministru numit, Eric Gairy.
Regimul autocratic al acestuia a fost caracterizat de răspândirea corupției și de acțiunile propriilor forțe paramilitare „Mongoose Gang” („Banda Mangustelor”), care au desfășurat o campanie de violență împotriva oponenților săi politici. Opoziția față de regimul Gairy a continuat să crească, iar o coaliție, denumită „New Jewel Movement (NJM)”, împreună cu alte partide din opoziție, a reușit să reducă din majoritatea parlamentară care susținea acest regim în alegerile ținute în 1976.
Pe 13 martie 1979, în timp ce Gairy se afla în afara țării, NJM a organizat o lovitură de stat fără vărsare de sânge, proclamând Guvernul Popular Revoluționar, și l-a numit pe liderul mișcării, Maurice Bishop, în funcția de prim-ministru.
Noul guvern s-a confruntat cu opoziția țărilor occidentale, din cauza principiilor socialiste și a ajutorului substanțial primit din partea Cubei, însă s-a angajat într-un program de refacere a economiei, dezorganizată de regimul Gairy.
În următorii ani, regimul Bishop a implementat o serie de reforme sociale și economice, a semnat acorduri de asistență mutuală cu statele blocului sovietic și a accelerat construirea unei piste mari, considerată de SUA că ar putea fi utilizată în final de către avioane sovietice.
La rândul său, Bishop susținea că aeroportul era vital pentru dezvoltarea sectorului turistic al Grenadei, facilitățile existente nefiind în măsură să primească zboruri directe din SUA sau Europa. Circa 800 de militari cubanezi au fost dislocați pentru asigurarea securității și sprijinirea lucrărilor de construcții ale aeroportului.
Administrația Reagan a încercat să contracareze influența sovietică din regiune prin Inițiativa Bazinului Caraibean din 1983, un acord comercial și de dezvoltare, iar Bishop părea deschis unei colaborări apropiate cu Statele Unite.
În iunie 1983, Bishop efectuează o vizită la Washington și se întâlnește cu o serie de oficiali americani; această încercare de a îmbunătății relațiile cu SUA s-a lovit de opoziția dură a susținătorilor comuniști din cadrul NJM.
Pe 13 octombrie 1983 are loc o lovitură de stat. Bishop a fost plasat sub arest la domiciliu în casa sa din Saint George, iar generalul Hudson Austin, comandantul forțelor armate din Grenada, s-a autodeclarat șeful consiliului militar revoluționar.
Pe 19 octombrie, grupuri mari de suporteri s-au adunat în fata casei lui Bishop, au copleșit gărzile și l-au eliberat. Mulțimea s-a deplasat către piața orașului înainte să se îndrepte spre Fort Rupert (azi, Fort George), unde se afla comandamentul armatei grenadiene. Suporterii loviturii de stat din cadrul forțelor armate au deschis focul asupra mulțimii, iar Bishop și o serie de miniștri au fost capturați și executați.
Guvernatorul general al Grenadei, Paul Scoon, a solicitat „intervenția militară din partea statelor aliate” pentru restabilirea păcii, cerere care va servi ca bază legală pentru invazia ulterioară. Scoon a fost plasat imediat sub arest la domiciliu.
Pe 22 octombrie 1983, reprezentanții Organizației Statelor Est-Caraibiene – OECS (Organization of Eastern Caribbean States) s-au întâlnit în Barbados și au decis înlăturarea „regimului nelegitim din Grenada”, acțiune pentru care au solicitat formal asistență din partea SUA.
Operațiunea „Urgent Fury”
Pe 25 octombrie 1983, SUA au lansat Operațiunea „Urgent Fury”, cea mai mare acțiune militară de la încheierea Războiului din Vietnam (1963-1975) și prima invazie a unui stat comunist de la Coreea de Nord.
Primele acțiuni au fost inițiate în primele ore ale dimineții de către 200 de militari din cadrul Regimentului 75 Ranger (unitate din cadrul forțelor pentru operațiuni speciale), care au fost parașutați de la o altitudine mai mică de 150 m, pentru a evita focul tunurilor AA cubaneze dispuse în apropierea pistei Point Salines (azi, Aeroportul Internațional Maurice Bishop).
Aeroportul a fost rapid cucerit, permițând aterizarea a încă 500 de militari Rangers, urmați de peste 5.000 de militari din cadrul Diviziei 82 Aeropurtate, care au fost transportați pe calea aerului direct de la bazele din SUA. Simultan, echipe SEAL ale forțelor navale l-au eliberat pe Scoon din casa unde era arestat la domiciliu, iar alte echipe SEAL pregăteau plajele și punctele de debarcare pentru sosirea a 2.000 de infanteriști marini transportați la țărm cu ajutorul vehiculelor amfibii de asalt și al elicopterelor.
Forțele americane s-au deplasat rapid pentru ocuparea aeroporturilor, stațiilor de furnizare a energiei electrice, posturilor radio-TV și au preluat controlul Școlii de Medicină a Universității din Saint George, unde studiau peste 600 de studenți americani.
Rezistența inițială a fost intensă, în special la pista de la Point Salines, unde militarii rangers s-au confruntat cu militarii contingentului cubanez. Deși în inferioritate numerică, cubanezii au rezistat două zile, după care au capitulat. În schimb, puțini militari din cei 1.200 ai armatei grenadiene au opus rezistență.
Forțele expediționare americane au fost însoțite de circa 300 de militari din șase țări OECS: Antigua, Barbados, Dominica, Jamaica, Saint Lucia (Sfânta Lucia) și Saint Vincent și Grenadine.
Consecințele operațiunii
Într-un discurs televizat pe 27 octombrie, Reagan a caracterizat Grenada ca fiind o „colonie sovieto-cubaneză” și a pretins că invazia a fost executată „la timp”.
Pierderile în urma invaziei SUA în Grenada au fost relativ mici. Americanii au înregistrat 19 morți și 116 răniți, iar cubanezii, 24 de morți și 59 de răniți. Forțele grenadiene au avut 21 de morți, iar populația civilă a înregistrat 24 de morți și 337 de răniți.
Până la mijlocul lunii decembrie 1983, trupele combatante americane s-au retras din Grenada, pe insulă rămânând 300 de militari necombatanți în calitate de consilieri pentru contingentul OECS. În decembrie 1984, au fost desfășurate alegeri democratice în țară.
Operațiunea „Urgent Fury” pare să fi confirmat temerile lui Andropov, care a văzut în invazia Grenadei un exemplu al disponibilității președintelui american de a utiliza forța militară. Totodată, a reafirmat fermitatea lui Reagan de a stăvili orice simpatie sau alunecare spre tabăra prosovietică.
Află cum a ajuns omenirea la un pas de conflict nuclear în numărul 52 al revistei Historia Special (revista:special/52), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 27 iunie - 25 septembrie 2025, și în format digital pe paydemic.com.
Foto sus: Un elicopter american Sikorsky CH-53 Sea Stallion aterizează lângă un sistem antiaerian sovietic ZU-23-2 abandonat în timpul intervenției americane din Grenada (© Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
