Ordinul nr. 306, semnat de Stalin, pune presiune pe comandanţii sovietici

Pe 8 octombrie 1942, a fost comunicat Ordinul nr. 306, semnat de Stalin, pentru îmbunătățirea tacticilor în intervalul acțiunilor ofensive și organizarea pentru luptă a unităților și formațiunilor.

Ordinul postula neregulile observate în organizarea unităților pentru atac: „De regulă, o divizie de pușcași, după primirea sectorului de atac, de obicei de un kilometru sau un kilometru și jumătate din frontul deținut, își organizează regimentele pe două eșaloane, din care două regimente sunt în eșalonul I, iar în spatele lor al treilea regiment; în ofensivă, un regiment de pușcași atacă pe un front de 750-1.000 m și, în cel mai bun caz, își va dispune două batalioane în primul eșalon și unul în cel de-al doilea”.

În acel moment, eșalonarea era o practică deja implementată, fiind descrisă în manuale și instrucțiuni. Cu toate acestea, în cuprinsul Ordinul 306, Stalin descria consecințele negative ale acestei practici, care se manifestase în cursul luptelor din jurul Stalingradului și de la Rjev (iar pe baza concluziilor reieșite după aceste lupte, a fost emis ordinul): „Ca rezultat al acestei practici, în primul rând, înregistrăm pierderi extrem de grele și complet nejustificate în efective și în armament din cauza focului artileriei și aruncătoarelor inamice, precum și din cauza aviației, pierderi care sunt suferite, în special, de elementele din eșaloanele al doilea și al treilea, chiar înainte de a fi angajate în luptă, iar rezultatul este că ofensiva noastră a eșuat deseori chiar în primele faze”.

Într-adevăr, focul devastator al artileriei germane lovea nu doar primul eșalon al unității atacatoare, dar și eșaloanele al doilea și al treilea, care încă așteptau să intre în luptă. Soldații și comandanții erau loviți de focul artileriei grele sau cu bătaie mare fără chiar să vadă inamicul pe câmpul de luptă, în timp ce se aflau în raioanele de plecare la ofensivă. Combaterea acestui fenomen se va face într-un mod original – prin renunțarea la practica eșalonării formațiunilor.

Pe de-o parte, acest lucru va permite creșterea forței primului eșalon, însă pe de altă parte priva comandanții de posibilitatea de a influența dezvoltarea ofensivei. Conform ordinului, regimentele puteau păstra o companie în rezervă, iar diviziile, până la un batalion. Operațiunea Uranus urma să devină testul suprem al viabilității Ordinului 306, a cărui aplicare era destul de riscantă din punct de vedere militar.

Ordinul nr. 306 a exacerbat situația operațională și a pus o presiune nedorită pe comandanții sovietici, deoarece le reduceau capabilitățile de asalt. Deși oficial nimeni nu a respins sau comentat ordinul, în practică nimeni nu l-a mai implementat în decembrie 1942.

În anii de după război, comandantul Academiei „M.V. Frunze” menționa într-o lucrare academică clasificată: „Reducerea nivelului pierderilor nu trebuie asigurată prin angajarea în luptă într-un singur eșalon, ci prin neutralizarea mijloacelor de foc ale inamicului, schimbarea ordinii de deplasare a eșaloanelor al doilea (al treilea) înainte de introducerea acestora în luptă și asigurarea unei acoperiri mai eficiente împotriva atacurilor aeriene”.

Descoperă radiografia Bătăliei de la Stalingrad, o luptă crucială istoria celui de-al Doilea Război Mondial, în numărul 53 al revistei „Historia Special” (revista:special/53), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 22 decembrie 2025 – 21 martie 2026, și în format digital pe paydemic.com.