Stalin îl întreabă pe Jukov dacă va putea apăra Moscova
Îngrijorat de înaintarea germanilor și de cucerirea Solnechnogorsk (23 noiembrie 1941), Stalin l-a întrebat pe Jukov dacă va putea menține Moscova. Jukov a răspuns afirmativ, cu condiția trimiterii a încă două armate și furnizării a 200 de tancuri, dar Stalin a replicat că nu mai existau tancuri în rezervă, dar îi va trimite două armate din rezervă. La 25 noiembrie 1941, Armata Roșie ajunsese la limită – de timp și de tancuri.
Armata 16 sovietică a fost silită să lupte inegal cu puternicele forțe blindate ale Corpului XXXX la Istra, iar Divizia SS „Das Reich” și Divizia 10 Tancuri forțau Divizia 78 Pușcași să se retragă în fiecare zi cu câțiva kilometri. STAVKA a întărit la timp Armata 16, înainte de a ceda complet, cu forțe aduse din Siberia, inclusiv unități echipate cu tancuri britanice. Divizia SS „Das Reich” a cucerit Istra pe 27 noiembrie, pierzând aproape 1.000 de militari în trei zile.
Generalul K. Rokossovsky a solicitat replierea pe un aliniament favorabil apărării, însă Jukov a respins solicitarea, ordonând rezistența până la ultimul cartuș. Rokossovsky a protestat și la mareșalul Șapoșnikov – șeful Statului Major General – pentru că armata sa este condamnată să fie distrusă în pozițiile deținute de asaltul continuu al blindatelor germane, iar în final acesta a aprobat solicitarea acestuia peste ordinul lui Jukov. Aparent, Șapoșnikov nu s-a consultat cu Jukov asupra solicitării, iar următorul ordin transmis la comandamentul lui Rokossovsky a fost destul de concludent încă de la începutul său: „Eu sunt singurul care comandă trupele care luptă din acest Front!”.
Luptele de la Istra și Klin au consumat majoritatea stocurilor de carburant și muniții rămase, în timp ce frigul afecta capacitatea combativă a unităților de infanterie germane. Deși sovieticii începuseră să aibă probleme similare cu stocurile de muniții și doar o parte a trupelor erau echipate cu ținute de iarnă, moralul era în schimb net superior forțelor germane, patriotismul rușilor fiind întărit de faptul că realizau că, practic, erau ultimele forțe care-și apărau capitala.
Pe 27 noiembrie, forțele Diviziei 7 Tancuri din armata lui Hoth reușesc să cucerească orașul Yahroma și un pod intact peste canalul Moscova-Volga, stabilind rapid un cap de pod cu câteva unități germane, sprijinite de tancuri și de tunuri autopropulsate, însă contraatacurile sovietice vor respinge puținele trupe germane care trecuseră podul. Practic, trupele germane ajunseseră la 35 de kilometri de Kremlin.
La nord-vest de Moscova, Corpul XXXX Blindat (general Stumme) ajunsese în cel mai apropiat punct de Moscova cu forțele Diviziei 2 Tancuri la Krasnaia Poliana – la 20 de kilometri de capitala sovietică, unii ofițeri germani spuneau că zăreau turlele Kremlinului prin binocluri.
La 28 noiembrie, Rokossovsky a format o nouă linie de apărare situată la doar 35 de kilometri de Moscova. În ciuda înghețului și a temperaturilor scăzute, Hoth mai dispunea de 80 de tancuri operative în Diviziile 1, 6 și 7 Tancuri, iar Hoepner de 170 de tancuri operative în Diviziile 2, 5, 10 și 11 Tancuri, dar aprovizionarea cu combustibil se efectua greu, iar trupele erau epuizate.
Armata 4 comandată de mareșalul von Kluge – care a rămas inactivă pe durata fazei a II a Operațiunii „Taifun” – reușește să înainteze cu o parte a Corpului LVII Blindat (Kuntzen) și trei divizii de infanterie pe 1-2 decembrie spre orașul Naro-Fominsk. Breșa realizată i-a apropiat pe germani la 12 kilometri de comandamentul Frontului de Vest din Perkușkovo, un episod periculos pe care Jukov omite să-l menționeze în memoriile sale, Amintiri și reflecții.
Stalin decide să rămână în Moscova
Fără știrea acestuia însă, unii ofițeri de stat-major au început demersurile pentru redislocarea comandamentului într-o locație mai departe de linia frontului. Ulterior, într-o discuție telefonică cu Stalin, comisarul de corp de armată Stepanov a ridicat problema mutării comandamentului către est, în suburbiile de sud ale Moscovei.
Replica lui Stalin nu s-a lăsat așteptată, Stepanov fiind întrebat dacă există lopeți în dotarea comandamentului. Răspunzând afirmativ, Stalin i-a ordonat ca ofițerii comandamentului să-și ia lopețile din dotare și să-și sape propriul mormânt acolo. Înainte de a închide brusc convorbirea, Stalin a ordonat ca Frontul să-și mențină comandamentul în Perkușkovo, în timp ce el va rămâne în Moscova.
Decizia mutării comandamentului de front ar fi avut consecințe nefaste, comandanții de armate subordonate l-ar fi urmat, probabil, imediat, iar ulterior și trupele de pe linia frontului s-ar fi putut gândi la o retragere. În schimb, decizia lui Stalin de a rămâne în Moscova a ridicat moralul și încrederea trupelor și ale populației civile în victoria finală.
Surprinzător, Diviziile 19 și 20 Tancuri au înregistrat inițial succese pe direcția de înaintare, dar Jukov a contraatacat prompt și a respins forțele germane. Acesta a fost ultimul asalt german important către Moscova în cadrul operațiunii „Taifun”.
În ultimul asalt german asupra capitalei sovietice – care a durat 20 de zile –, germanii au reușit să mai înainteze 80-90 de kilometri în partea centrală și de nord a Moscovei și 110 kilometri la sud.
Pe 4 decembrie 1941, Hitler recunoștea în final realitatea de pe front și a suspendat Operațiunea „Taifun”, sperând în mod optimist că trupele germane din Heeresgruppe Mitte își vor menține aliniamentele atinse lângă capitala sovietică până la o nouă ofensivă în primăvara anului 1942.
Acest text este un fragment din articolul „Drumul spre Moscova: Operaţiunea Taifun”, publicat în numărul 241 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.
