Viata la țară. Aspecte rurale de la sfârșitul anilor 1980 surprinse în dosarele Securității

Oamenii din satele României socialiste beneficiau de atenția Securității în egală măsură ca și concetățenii lor de la oraș.

Aparatul însărcinat cu supravegherea informativă a acestora era alcătuit, de obicei, dintr-un ofițer de securitate și subofițerii postului de miliție din comună. În funcție de dimensiunea comunei, numărul de sate și complexitatea problemelor, unul sau mai mulți subofițeri de miliție colaborau pe linie de securitate cu ofițerul coordonator de la județ, scrie Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), pe pagina de Facebook a instituției.

În calitate de lucrător în cadrul Serviciului de Informații Interne, ofițerul de Securitate avea misiunea (pe lângă alte atribuțiuni) de a coordona activitatea informativă a subofițerilor special desemnați de la postul de miliție. Un ofițer de Securitate răspundea de mai multe comune, astfel că acesta se afla doar ocazional în mijlocul obștii, legătura cu informatorii din rețea – localnici, fiind întreținută de subofițerii de la posturile de miliție.

În mediul rural „suspecții principali” aflați în baza de lucru a Securității județene, erau grupați în două tabele: „A” și „B”. În tabelul „A” erau trecute persoane care avuseseră activitate politică sau activaseră în diverse structuri ale statului înainte de 1947. În tabelul „B” figurau persoanele considerate pretabile la fapte ce puteau aduce atingere securității statului comunist: protestatari, nemulțumiți, persoane care audiau și comentau știrile transmise de posturile de radio străine, naționaliști-iredentiști etc. Tabelul „C” descria locuri, obiective sau medii aflate în atenția Securității.

Unul dintre principalele obiective ale organelor de securitate era cunoașterea stării de spirit a populației. Informațiile culese erau aduse periodic la cunoștința organelor de partid locale și centrale, prin intermediul unor Buletine Informative. Locuitorii satelor se confruntau cu numeroase lipsuri, cu dificultăți de aprovizionare sau de organizare a activității de producție.

Studiu de caz – comuna Păulești, județul Satu Mare:

„În cadrul com. Păulești starea de spirit a populației în general este corespunzătoare, cu excepția faptului că se comentează negativ pe marginea întreruperilor energiei electrice, cu precădere seara de orele 19, timp în care navetiștii cât și membrii cooperatori se declară nemulțumiți deoarece pe când ajung la domiciliu să-și rezolve probleme din gospodăria proprie, verificarea copiilor cum și-au pregătit temele pentru școală, se întrerupe energia electrică și nu pot să-și desfășoare aceste activități.”

Problemele, mai bine spus lipsurile, au devenit o constantă în viața cotidiană a locuitorilor din mediul rural. Lipsa produselor alimentare de bază ulei, zahăr, orez de pe rafturile magazinelor sătești, lipsa petrolului lampant se adăugau la lipsa electricității sau la lipsa de combustibili alocați încălzirii unităților de învățământ. Organizarea defectuoasă a transportului, lipsa mijloacelor de transport provocau comentarii în rândul navetiștilor, atât muncitori preocupați să ajungă la serviciu, cât și în rândul școlarilor și profesorilor care nu se puteau baza pe transportul în comun pentru a ajunge la școală.

Activitățile principale în cadrul comunelor, creșterea animalelor și cultivarea plantelor erau de asemenea afectate. Problemele existau, practic, peste tot: furajarea animalelor, problemele cu adăpostirea lor – lipsa construcțiilor necesare (grajduri, saivane, instalații de asigurare a apei, întârzierile permanente la lucrările agricole. Toate aceste nemulțumiri curente se constituiau în materiale informative destinate conducerii de partid.

Unul dintre puținele avantaje ale comunei Păulești din județul Satu Mare era apropierea de frontiera cu Ungaria vecină. Acest lucru oferea localnicilor posibilitatea obținerii permisului de mic trafic de frontieră, un privilegiu de care se bucurau foarte puțini cetățeni români la acea vreme. Dar și acest avantaj avea să fie amenințat cu restricționarea din cauza evadărilor din ce în ce mai dese ale cetățenilor români din „raiul comunist”. Fuga peste graniță era singura metodă rapidă prin care oamenii aveau acces la speranța într-o viață mai bună. Granița cu Ungaria era cea mai permeabilă pentru cei care visau la o viață mai bună; apropierea localității Păulești de vama Petea a condus la o sporire a atenției Securității în privința „evaziunii” (cum era numită oficial trecerea clandestină a frontierei).

Permisele de trecere a frontierei nu au fost retrase, așa cum circulau zvonurile, însă localnicii care le dețineau erau supuși unor „prelucrări contra-informative”, bun prilej pentru Securitate de a culege informații.

În fapt, nici o informare prin aceste Buletine Informative nu producea vreun efect real. Problemele rămâneau nerezolvate fiindcă erau sistemice și insolvabile. Ba chiar se înmulțeau și se agravau. Doar supravegherea Securității creștea și se diversifica, dar era la fel de neproductivă ca economia.

CNSAS prezintă, pe pagina de Facebook a instituțieidocumente din anii 1987-1988 referitoare la comuna Păulești, județul Satu Mare:

_{Foto sus:}_Vizit_ă_{de lucru a președintelui Nicolae Ceaușescu în unități agricole
din județele Ilfov și Ialomița}_{(©
„Fototeca
online a comunismului românesc”, cota: 167/1979)}