Starea sanitară a județului Ilfov în anul 1894

Conform raportului doctorului I. Ștefănescu, medic primar al Ilfovului, citat de ziarul Adevărul, 20 mai 1895, starea de sănătate a locuitorilor județului era precară.

„Dl. Dr. I. Ștefănescu, medic primar al județului Ilfov, publică în broșură raportul său anual asupra stării sanitare a acestui județ pe anul 1894. Această lucrare este foarte conștiincioasă și atinge o mulțime de chestiuni sociale și economice de cea mai mare importanță. Iată câteva date ce am putut culege din această lucrare: Numărul locuitorilor județului, afară de Capitală, este 240.000. Vârsta medie trebuie să fie excesiv de mică, deoarece oameni de 70 de ani s-au găsit de abia 67. Din punctul de vedere al instrucțiunii s-a găsit un număr total de 19.371 locuitori, din care numai 3.493 femei. Aceasta înseamnă că acest județ, în mijlocul căruia e Capitala țării, cuprinde 222.217 locuitori care nu știu carte, ceea ce face că 92,5% din totalul populației zace în completă ignoranță și că dacă s-ar admite reforma electorală, pe baza științei de carte, am avea în tot județul 16.000 de alegători cel mult și probabil și mai puțin, deoarece mulți din cei cu știință de carte nu sunt încă majori. Din punctul de vedere al densității populației, se constată că pe întinderea județului, fiind de 4037 kilometri pătrați (afară de București și Oltenița), pe un kilometru pătrat locuiesc de abia 60 de oameni! În paranteze fie zis că din această suprafață avem 103 kilometri pătrați de teren mlăștinos, producător de boli. Pentru recrutare din cei 2445 tineri înscriși n-au fost recrutați decât 1626, iar restul amânați și scutiți; cea mai mare parte a acestora nu erau suficient dezvoltați, ceea ce dovedește cum neamul se pipernicește din ce în ce mai mult”, scria ziarul Adevărul, conform Institutului de Studii Sud-Est Europene.

Cum trăiau locuitorii satelor din Ilfov la sfârșitul secolului al XIX-lea

Județul Ilfov a fost înființat oficial în perioada modernă, în urma reorganizării administrative a României. După 1989, județul Ilfov a cunoscut o dezvoltare rapidă, datorită apropierii de Capitală și a procesului de urbanizare și industrializare, însă la sfârșitul secolului al XIX-lea situația economică a satelor din apropierea Bucureștiului era precară.

O mărturie în acest sens o oferă medicul Gheorghe Crăiniceanu, în lucrarea „Igiena țăranului român”, publicată la București, în1895.

„În marea majoritate a comunelor nu există nici străzi regulate, nici case igienice, nici curți îngrădite sau coșare pentru vite, iar semne de îndreptare pe terenul igienei publice nu s-au prea arătat. Șoselele sunt toate rele. Mai toate casele sunt de pământ, de nuiele tencuite cu pământ, apoi câteva de cărămidă și puține bordeie. Locuințele sunt strâmte, aglomerate, umede, mai toate nepardosite, iar materialul de construcție este pământ amestecat cu bălegar. Mai toți locuitorii au 2 camere, separate la mijloc cu o vatră. O cameră, de regulă cea mai mare, nu o locuiesc, ci o țin pregătită de rezervă, iar alții o întrebuințează ca hambar pentru produse agricole, verdețuri, varză, animale domestice, câini, porci, cloșcă cu pui, etc, și ei dorm în cea mai strâmtă și rău îngrijită. În o cameră cu o capacitate pentru 2 persoane locuiesc adesea 6 și încă și animale domestice. Puține locuințe fac excepție de la această regulă, anume ale celor cu dare de mână și cele din plasa Sabar, unde sunt case cu 2-3 camere, dar toate scunde”, scria dr. Gheorghe Crăiniceanu, conform Institutului de Studii Sud-Est Europene.

_{Foto sus:
Mănăstirea Cernica din județul Ilfov și vechiul cimitir al
bisericii, la începutul secolului XX (© iMAGO Romaniae)}