Cum au scăpat Statele Unite patru bombe nucleare deasupra Spaniei în 1966
În ianuarie 1966, satul spaniol Palomares, situat într-o zonă izolată din provincia Almería, a devenit scena unuia dintre cele mai grave accidente nucleare din perioada Războiului Rece.
Evenimentul, provocat de prăbușirea unui bombardier american care transporta arme termonucleare, a demonstrat pericolele strategiei militare adoptate de Statele Unite și a avut consecințe care se resimt până în prezent. La aproape patru luni după accident, pe 7 aprilie 1966, ultima dintre cele patru bombe cu hidrogen pierdute a fost recuperată din Marea Mediterană, după o operațiune de căutare de amploare, informează BBC News.
În 1968, la doi ani după teribilul accident, reporterul BBC Chris Brasher relata că, deși Pentagonul înregistrase anterior mai multe accidente implicând aeronave încărcate cu arme nucleare, cazul de la Palomares era fără precedent. Era primul accident petrecut pe teritoriul unui stat străin, primul care afecta direct populația civilă și primul care atrăgea atenția întregii lumi asupra riscurilor asociate armelor nucleare.
Operațiunea „Chrome Dome”
Originea tragediei se afla în operațiunea militară americană „Chrome Dome”, concepută la începutul anilor 1960 pentru a descuraja Uniunea Sovietică să lanseze un atac surpriză. Bombardierele B-52, echipate cu arme nucleare, patrulau permanent în apropierea spațiului aerian sovietic, fiind pregătite să răspundă imediat în cazul unui conflict. Deoarece aceste misiuni durau foarte mult, aeronavele trebuiau alimentate în zbor.
La 17 ianuarie 1966, un bombardier B-52 aflat la aproximativ 9.500 de metri altitudine deasupra sudului Spaniei a încercat o realimentare de rutină cu un avion-cisternă KC-135. Din cauza unei apropieri prea rapide și a unei erori de manevră, cele două aparate s-au ciocnit. Impactul a distrus avionul-cisternă, iar combustibilul său s-a aprins instantaneu, provocând o explozie uriașă. Toți cei patru membri ai echipajului KC-135 au murit. La bordul bombardierului au fost uciși trei aviatori, în timp ce ceilalți patru au reușit să se catapulteze înainte ca aeronava să se dezintegreze.
Odată cu fragmentele în flăcări ale avionului, asupra satului Palomares au căzut și cele patru bombe cu hidrogen transportate de bombardier. Din fericire, focoasele nucleare nu erau armate, iar sistemele de siguranță au împiedicat producerea unei explozii atomice. Totuși, fiecare bombă conținea explozibili convenționali necesari declanșării reacției nucleare, iar două dintre parașutele care trebuiau să atenueze impactul nu s-au deschis.
Una dintre bombe a aterizat intactă într-o albie de râu și a fost recuperată rapid. Celelalte două care au lovit uscatul au explodat convențional la impact. Fermierul Pedro Alarcón, aflat împreună cu nepoții săi într-un câmp de roșii, a povestit în 1968, pentru BBC, că explozia i-a aruncat la pământ și i-a făcut să creadă că și-au pierdut viața. Pietre au fost proiectate în toate direcțiile, iar copiii plângeau îngroziți.
„Broken Arrow” - codul militar folosit pentru accidentele nucleare
A doua bombă a explodat în apropierea cimitirului satului. Cele două explozii au format cratere adânci și au împrăștiat pe sute de hectare particule de plutoniu radioactiv, extrem de toxice. În același timp, resturile incendiate ale bombardierului au căzut peste localitate. Locuitorii își aminteau panica din acele momente, când exploziile și norii de fum i-au făcut să creadă că asistă la sfârșitul lumii.
După ce comandamentul militar american a aflat că bombardierul transporta arme nucleare, a declanșat imediat o amplă operațiune de urgență. Căpitanul Joe Ramirez, avocat al Forțelor Aeriene americane aflat atunci la Madrid, își amintea că auzea repetându-se expresia „Broken Arrow”, codul militar folosit pentru accidentele nucleare. Elicoptere și personal militar au fost trimise de urgență la Palomares.
La sosire, militarii au găsit un peisaj devastat: resturi fumegânde împrăștiate peste tot, incendii și bucăți uriașe din bombardier căzute inclusiv în curtea școlii. În mod miraculos însă, niciun locuitor al satului nu și-a pierdut viața. Deși aproape o sută de tone de resturi în flăcări au căzut peste localitate, pierderile de vieți omenești au fost limitate exclusiv la membrii echipajelor americane. Profesorul și medicul satului au recuperat rămășițele aviatorilor uciși, într-o misiune dificilă și impresionantă.
Recuperarea armelor nucleare
Trei dintre membrii echipajului care se catapultaseră au fost salvați din Marea Mediterană de pescari locali, iar al patrulea, care a suferit arsuri grave, a fost găsit în apropierea satului și transportat la spital. Totuși, principala preocupare a autorităților americane rămânea recuperarea tuturor armelor nucleare.
În prima noapte după accident, poliția spaniolă a raportat descoperirea unei bombe într-o albie de râu. Militarii americani au securizat imediat zona, iar în dimineața următoare au identificat încă două bombe. Cu toate acestea, cea de-a patra armă nucleară dispăruse fără urmă.
Operațiunea de căutare a luat proporții impresionante. Aproximativ 700 de militari, oameni de știință și specialiști americani au fost mobilizați în Palomares. Echipe întregi au cercetat sistematic terenul, folosind contoare Geiger pentru detectarea radioactivității. Zonele contaminate au fost marcate, iar primii câțiva centimetri din stratul de sol au fost excavați și depozitați în butoaie speciale. În total, aproximativ 1.400 de tone de pământ contaminat au fost transportate în Statele Unite pentru depozitare.
Atât guvernul american, cât și regimul dictatorial condus de Francisco Franco au încercat să minimizeze impactul public al accidentului. Franco se temea că informațiile despre contaminarea radioactivă vor afecta grav turismul, una dintre principalele surse de venit ale Spaniei. Pentru a demonstra că litoralul era sigur, ambasadorul american Angier Biddle Duke a făcut o baie în mare, în fața presei internaționale, într-un gest simbolic menit să liniștească opinia publică.
În ciuda căutărilor intense desfășurate pe uscat, bomba dispărută nu a fost găsită. Situația s-a schimbat după ce Joe Ramirez a discutat cu un pescar local implicat în salvarea aviatorilor. Acesta povestea că văzuse un obiect coborând lent în mare și dispărând în adâncuri, crezând inițial că era un aviator. Ramirez și-a dat seama că toate victimele fuseseră deja identificate și a înțeles că pescarul văzuse, de fapt, bomba lipsă.
Căutările s-au mutat astfel în Marea Mediterană. Marina americană a mobilizat peste 30 de nave, inclusiv dragoare de mine și submersibile specializate, pentru explorarea fundului mării. Operațiunea s-a dovedit extrem de dificilă din cauza adâncimii și reliefului submarin. După săptămâni întregi de explorări, bomba a fost descoperită într-o vale submarină adâncă. La aproape patru luni după accident, bomba a fost recuperată în siguranță și transportată la bordul unei nave americane, unde specialiștii au dezactivat-o. A doua zi, autoritățile americane au prezentat public bomba recuperată pentru a demonstra că aceasta fusese într-adevăr găsită și nu mai reprezenta un pericol.
Deși operațiunea de recuperare a fost declarată un succes, consecințele accidentului nu au dispărut. Unele zone contaminate nu au fost curățate complet, iar Statele Unite și Spania au convenit să finanțeze controale medicale periodice pentru locuitorii din Palomares și să monitorizeze constant solul, apa, aerul și culturile agricole.
Cu toate acestea, aproximativ 40 de hectare de teren contaminat rămân și astăzi împrejmuite. În 2015, cele două state au semnat un acord pentru decontaminarea definitivă a zonei, însă, până în prezent, angajamentele asumate nu au fost puse în aplicare integral. Astfel, accidentul de la Palomares continuă să reprezinte una dintre cele mai importante moșteniri ale pericolelor asociate armelor nucleare și ale tensiunilor din timpul Războiului Rece.
Foto sus: Un bombardier american B-52G, același model ca cel implicat în incidentul de la Palomares, realimentat în zbor (© The U.S. National Archives)
Mai multe pentru tine...
