⬆

Povestea unui cartier bucureștean – Berceni: un sat, un amor, o armată

Astăzi, când spui Berceni, te gândești la bulevarde aglomerate, stații de metrou, șiruri de blocuri și la unul dintre cele mai populate cartiere ale Capitalei. Cu greu mai poți vedea, dincolo de orașul compact, câmpurile, viile, ulițele prăfuite și casele joase care ocupau odinioară această margine de București.

Și totuși, sub asfalt, printre blocuri și în numele unor străzi, vechiul Berceni încă supraviețuiește.

Povestea sa nu începe cu macaralele comunismului. Începe cu o legendă despre husari rătăciți, continuă cu sate, cătune, vii distruse de filoxeră și veterani care au primit pământ, apoi trece brusc prin cea mai radicală transformare urbană din istoria locului.

În numai câteva decenii, o periferie aproape rurală a devenit un uriaș cartier muncitoresc. Blocurile au crescut între drumuri vechi, școli ridicate în grabă, terenuri virane și autobuze care aduceau alimente acolo unde magazinele încă nu existau.

De unde vine numele Berceni

Cea mai cunoscută explicație leagă numele cartierului de contele maghiar Miklós Bercsényi, unul dintre apropiații principelui Francisc Rákóczi al II-lea.

La începutul secolului al XVIII-lea, Rákóczi a condus o revoltă împotriva stăpânirii habsburgice. După înfrângerea mișcării, o parte dintre oamenii săi s-ar fi risipit spre sud-estul Europei. Potrivit tradiției locale, un grup de husari aflați sub comanda sau influența lui Bercsényi ar fi ajuns la sud de București și s-ar fi stabilit în apropierea Mănăstirii Văcărești.

De la acești „bercenieni” sau oameni ai lui Bercsényi ar fi rămas numele locului.

Este o poveste seducătoare, repetată de multă vreme și devenită aproape inseparabilă de identitatea cartierului. Totuși, trebuie tratată drept tradiție istorică sau legendă toponimică, nu ca o succesiune de evenimente documentată în toate detaliile. Chiar sursele contemporane care o reiau admit că nu este limpede unde s-au oprit husarii, cât au rămas sau în ce condiții s-ar fi stabilit aici.

Numele a supraviețuit însă mai puternic decât povestea exactă. A ajuns să desemneze șoseaua care pleca spre sud, satul din afara orașului și, în cele din urmă, întregul cartier construit în secolul al XX-lea.

Înaintea blocurilor: vii, căruțe și case cu grădină

Berceniul nu a apărut pe un teren gol. Zona se afla în vecinătatea fostei comune Șerban Vodă și a localităților Progresul și Apărătorii Patriei. Până la extinderea masivă a Bucureștiului, aici predominau gospodăriile joase, grădinile, livezile, parcelele agricole și drumurile care legau Capitala de satele din sud.

La începutul secolului al XX-lea, foști militari împroprietăriți și oameni veniți din diferite regiuni ale țării cumpărau terenuri la marginea orașului. O parte dintre parcele proveneau din vechile vii ale moșierilor Păltineanu și Colorian, afectate de filoxeră. Pe aceste terenuri s-a format cătunul Bellu, una dintre matricile urbane ale viitorului cartier.

Viața nu avea nimic din confortul unui oraș modern.

Străzile erau adesea nepavate, iluminatul lipsea chiar și de pe unele artere importante, iar apa era luată de la puțurile aflate la colțuri de stradă. În perioadele ploioase, bălțile și noroiul făceau parte din peisaj. Unele acumulări de apă primiseră chiar nume proprii, semn că nu erau incidente trecătoare, ci repere ale vieții cotidiene.

În această lume periferică, hotarul dintre București și sat era instabil. Orașul înainta încet, înghițind ulițe, grădini și comunități care până atunci trăiseră în afara lui.