Cum se construia în Bucureștiul de acum un secol: „Pretutindeni se vede graba”
La începutul secolului XX, Bucureștiul era un oraș în plină transformare. Se construia mult și repede, dar unii contemporani erau nemulțumiți de calitatea clădirilor.
În articolul „Viitorul Capitalei” (Dimineața, An IX, nr 3027, 8 august 1912), arhitectul Ion D. Enescu ne lasă o mărturie despre cum se construia în Bucureștiul de acum un secol.
„E adevărat că Bucureștii sunt în plină transformare căci datorită anilor buni agricoli ce am avut s-a clădit și se clădește foarte mult. Se clădesc palate de către stat destinate a adăposti aparatul cutărei administrații sau instituții, clădesc diferitele societăți, clădesc și particularii, toți desfășurând o activitate febrilă cu o grabă care dacă nu e explicabilă la autorități, la particulari s-ar explica prin faptul urcărei enorme a chiriilor: de care vor să scape unii și pe care vor să le speculeze cei ce clădesc pentru speculă.
La fiece pas pe străzile Bucureștilor, întâlnim clădiri noi, unele apărute ca în povești, altele în curs de execuție. Case începute abia în Martie sau Septembrie sunt bune de locuit și închiriate pentru Sf. Gheorghe sau Sf. Dumitru și adesea locatarii au început a se așeza în casele în care nu s-au pus încă pardoselile sau ferestrele și în care zidurile și tencuielile sunt încă umede.
Pretutindeni se vede graba sau pecetea grabei cu care s-a construit atât. din punct de vedere constructiv, cât mai ales arhitectonic, căci la mare parte atât arhitectura fațadelor cât și planul, (dispoziția încăperilor), sunt făcute parcă de mântuială, stricând adesea locul destul de important ca poziție, prin o dispoziție de plan nechibzuită și o fațadă fără stil, caracter, logică și sinceritate.
Și dacă ne gândim că o bună parte din aceste clădiri vor supraviețui generației noastre pentru a vorbi generațiilor viitoare de epoca în care s-a construit, de dezvoltarea, starea economică și intelectuală dar mai ales artistică a acestei epoci, apoi puțin bine va avea de spus; căci la cele mai multe dintre noile clădiri nu găsești nici expresia sinceră și logică a utilului, a planului studiat și bine chibzuit să ai maximul de avantaje și confort pe locul ce se oferă, în fațadă cu simplicitatea de linii și forme, dar cu armonie între ele, ceea ce ar da nota unei epoci materialiste dar și cu o dezvoltare artistică-culturală.
Și nu găsești nici expresia frumosului care în multe părți se impunea fie prin deștinația (clădirei) edificiului, fie de mijloacele materiale puse la dispoziție, fie de poziția locului și a străzilor pe care se construiește”, scria arhitectul Ion D. Enescu, conform Institutului de Studii Sud-Est Europene.
Născut la Curtea de Argeș, Ion D. Enescu devine arhitect în 1912, după absolvirea Școlii Superioare de Arhitectură din București. Unul dintre liderii breslei arhitecților vreme de două decenii, Ion D. Enescu și-a conceput clădirile în spirit eclectic în prima perioadă de creație, orientându-se apoi spre funcționalism. În 1949, a fost condamnat și închis la Aiud, a suferit 12 ani de temniță grea pentru participarea la guvernarea Antonescu și pentru implicarea în războiul antisovietic. A fost eliberat la 11 noiembrie 1956, notează Fundația Culturală META.
Foto sus: Bucureștiul începutului de secol XX. Calea Moșilor (© iMAGO Romaniae)
Mai multe pentru tine...
