Cine au fost muschetarii regelui Franței? Și cine a fost, în realitate, D’Artagnan?
Cine au fost Les Mousquetaires du Roi? Pe scurt, au fost o subunitate din brigada de gardă a regelui Franței. Se numeau muschetari (cu „s”, nu cu „ș”) pentru că purtau muschete, un tip de arme de foc. Bine, or fi avut și mușchi, dar ideea e că denumirea le venea de la arme. Erau, de asemenea, spadasini renumiți, așa cum îi știm din cărți și din filme. Pentru că, trebuie spus de la început, nu oricine era acceptat în rândurile lor. Originea nobiliară ajuta, dar nu era obligatorie, ca în celelalte unități de gardă. În schimb, îndemânarea în mânuirea rapierei și în echitație erau condiții esențiale de admitere. Ulterior, recrutul învăța utilizarea muschetei. De asemenea, un aspect fizic robust și plăcut era de dorit.
În filme, muschetarii sunt bărbați în toată firea, puternici și experimentați. În realitate, ei erau foarte tineri. Admiterea în compania muschetarilor se făcea pe la 16-18 ani. Rămâneau în această unitate de gardă până găseau o poziție mai importantă în ierarhia militară. Corpul muschetarilor era și o pepinieră pentru viitorii ofițeri, mulți dintre ei ajungând, cu timpul, la gradul de general.
„Toți pentru unul, unul pentru toți!”
Recruții primeau o instrucție serioasă (la urma urmei, îl apărau pe rege!). Prin exerciții dure și prelungite, tinerii deveneau experți în folosirea armelor. Și mai trebuie spus ceva: camaraderia era, într-adevăr, la mare cinste. Nu întâmplător, din cartea lui Alexandre Dumas ne-a rămas celebra expresie: „toți pentru unul, unul pentru toți”!
Hainele erau viu colorate. Purtau celebra cazacă albastră, cu margini albe și căptușeală roșie. Pe cazacă se afla crucea albă a muschetarilor, cu brațele mărginite de o floare de crin aurie. Din unghiurile formate de brațele crucii ieșeau raze de soare, aurii sau roșii. Cămașa și pantalonii erau împodobiți cu dantelă. Cizmele, din piele, înalte până sub genunchi, aveau, bineînțeles, pinteni. Să mai adăugăm părul lung, mustața subțire și pălăriile cu boruri mari, cu panaș în toate culorile.
Ca arme, pe lângă rapieră și muschetă, mai aveau unul sau două pistoale.
Duelul era interzis! Ei, și ce?
Prima companie de muschetari a fost înființată în 1622 de regele Ludovic al XIII-lea, strict pentru protecția sa. Era formată din 100 de militari și, în alaiul regal, se afla în fruntea tuturor celorlalte unități de gardă. O parte era călare, luptând cu spada, iar ceilalți erau pe jos, având muscheta la îndemână. Regele era căpitan al acestei companii. Dar avea și un locțiitor, cu gradul de căpitan-locotenent (care era comandantul de facto al companiei). La un moment dat, sub Ludovic al XIV-lea, această funcție a fost îndeplinită de Charles de Batz de Castelmore D’Artagnan.
După tată, D’Artagnan provenea dintr-o familie de negustori, recent înnobilată, posesoare a domeniului Castelmore din sud-vestul Franței. Prin mamă, avea în vene sângele mult mai nobil al familiei de Montesquiou, ramura D’Artagnan. Și, cu acest nume matern mai important, el a plecat la Paris, pentru a intra în compania de muschetari ai regelui.
Sosirea lui D’Artagnan în capitala Franței a avut loc pe la 1630, când era, probabil, în vârstă de 17-18 ani. Ce a găsit în corpul muschetarilor? O gașcă de puștani scandalagii, care tocmai descoperiseră femeile, băutura și duelurile.
Exista și o mare rivalitate între muschetarii regelui Ludovic al XIII-lea și garda cardinalului Richelieu, care era și prim-ministru. Garda acestuia din urmă purta haine roșii, inspirate de culoarea robei de cardinal. O întâlnire între acești războinici imberbi, cu straie albastre și roșii, începea cu insulte și continua cu scoaterea rapierelor din teacă. În treacăt fie spus, în Franța, duelul era interzis din 1609. Fostul rege Henric al IV-lea a luat această decizie pentru că sute de bărbați piereau anual în urma unor astfel de confruntări, în loc să moară în război, pentru gloria suveranului...
Era duelul interzis? Ei, și ce? Puțin le păsa unor tineri cu capul fierbinte! Ei au continuat să se bată, mai mult sau mai puțin discret. De exemplu, Athos, personajul care l-a inspirat pe Dumas, a murit, în realitate, în 1643, la vârsta de 29 de ani, în urma unui duel. În destinul său literar, va muri mult mai târziu, de singurătate și tristețe. Și, apoi, regele Ludovic al XIII-lea era încântat când afla că oamenii săi i-au pus pe fugă pe apărătorii cardinalului. Și se supăra când se întâmpla invers...
Mazarin desființează compania de muschetari. Apoi, o reînființează…
După un deceniu de la sosirea lui D’Artagnan la Paris, vremurile s-au schimbat. În 1642 a murit Richelieu, iar în anul următor a plecat la cele sfinte Ludovic al XIII-lea. Prim-ministru a devenit cardinalul Mazarin, în vreme ce rege era un copil de cinci ani, care domnea cu numele de Ludovic al XIV-lea. Mai târziu i se va spune Regele Soare...
Mazarin nu privea cu ochi buni corpul muschetarilor regali și l-a desființat în 1646. Garda sa o privea cu ochi buni, deci, n-a desființat-o! Muschetarii roșii au rămas, iar cei albaștri s-au răspândit în cele patru puncte cardinale…
D’Artagnan a rămas în anturajul micuțului rege și al văduvei lui Ludovic al XIII-lea, Ana de Austria. Au fost ani grei pentru Casa Regală. Nobilii se revoltau, iar cardinalul și micul rege au fost în pericol. Într-o noapte rece de ianuarie, regele minor a fost obligat să fugă din palat, împreună cu mama sa speriată. S-a ales cu traume pentru tot restul vieții; sentimentul de neîncredere în oameni l-a însoțit până la finalul lungii sale domnii.
D’Artagnan a fost alături de rege, dar a îndeplinit și unele misiuni secrete pentru Mazarin. În plus, a luat parte la războiul Franței cu Spania, luptând la Stenay, Landrecies și Saint-Ghislaine, în anii 1654-1655.
În 1654 regele Ludovic al XIV-lea a devenit major și a fost încoronat, dar cardinalul Mazarin a continuat să rămână cel mai puternic om din Franța. Totuși, trei ani mai târziu, el a aprobat reînființarea companiei de muschetari ai regelui. Bucuros, D’Artagnan s-a întors în companie, cu gradul de locotenent (echivalat gradului de locotenent-colonel din armata obișnuită).
Apoi, în 1661 Mazarin a decedat. Cu un an înainte să moară, i-a oferit propria gardă cadou regelui. De acum, vor fi două companii de muschetari regali, care se vor deosebi după culoarea cailor. Prima va avea caii suri, cea de-a doua caii negri.
D’Artagnan și Fouquet
La moartea cardinalului, Ludovic al XIV-lea a anunțat că nu va mai numi un alt prim-ministru. Nu dorea să mai existe persoane care să-i umbrească influența. Totuși, mai era cineva în Franța, mai puternic decât regele: superintendentul de finanțe, Nicolas Fouquet. Care se aștepta să fie numit prim-ministru...
Fouquet, a cărui vanitate era atât de mare, încât îi întunecase judecata, își ridicase un superb castel pe domeniul său din sud-estul Franței, la Vaux-de-Vicomte. Blazonul familiei, care reprezenta o veveriță roșie pe un scut alb, avea următorul motto: „Există vreo înălțime pe care n-o poate atinge?” Era o declarație menită să provoace…
Ca să-și etaleze forța financiară, l-a invitat pe regele Ludovic al XIV-lea la un ospăț la castel. Evenimentul a avut loc la 17 august 1661. Tânărul suveran a fost uluit de bogățiile văzute. El nu avea în palatul regal ce avea superintendentul acasă la el. Ce intenționase gazda, să-l umilească? A înțeles că Fouquet se servise din plin din visteria regală (așa cum, interesat, îl informase Colbert, viitorul ministru de finanțe) și a decis să-l elimine. Nu putea s-o facă imediat. Știa că Fouquet cumpărase oameni influenți din Franța, iar regele se temea că și printre militarii săi erau mulți care ar fi sărit în apărarea superintendentului. În plus, oameni de litere, ca Molière și La Fontaine, vorbeau în favoarea sa, prezentându-l drept un mare protector al culturii. O acțiune în forță putea duce la război civil. Trebuia să procedeze cu tact...
Avea nevoie de experiența lui D’Artagnan, care devenise omul său de încredere. Lui i-a cerut să-l aresteze pe Nicolas Fouquet. Este, probabil, cel mai important rol istoric jucat de acest soldat care începea să îmbătrânească.
La vreo două săptămâni de la banchetul care l-a uluit pe Ludovic al XIV-lea, pe la începutul toamnei, regele și cabinetul de miniștri se aflau la Nantes pentru inaugurarea Parlamentului Bretaniei. În seara zilei de 4 septembrie, suveranul l-a chemat pe D’Artagnan și i-a înmânat ordinul scris de a-l aresta, în secret, pe Fouquet. Superintendentul nu se aștepta la așa ceva și nu și-a asigurat gărzi de corp. Acest fapt a ușurat arestarea.
Lucrurile s-au desfășurat diferit față de cum le prezintă Dumas în „Vicontele de Bragellone”. În carte, totul este fantezie. În realitate, a fost simplu. După ce a primit ordinul scris de a-l aresta, D’Artagnan a luat 40 de muschetari pe care i-a distribuit în interiorul și împrejurul castelului din Nantes, unde urma să aibă loc o ședință a regelui cu miniștrii săi. Știa de la rege că, sub un pretext oarecare, îl va mai reține la final pe Fouquet, ca acesta să fie singur când va ieși. Ceea ce s-a și întâmplat. Fouquet a fost abordat de D’Artagnan noaptea pe stradă, în fața catedralei locale. I-a transmis ordinul regelui de arestare și, cu ajutorul unei trăsuri speciale, din metal, muschetarii l-au scos în cel mai mare secret din oraș.
Peste 19 ani, moartea îl va găsi pe Fouquet în închisoare. În timp, castelul său din Vaux, cu arhitecții, decoratorii și pictorii săi, îl vor inspira și ajuta pe rege în realizarea marelui palat de la Versailles.
Moartea unui ostaș credincios
D’Artagnan și-a găsit sfârșitul pe câmpul de luptă. În 1672, a început războiul cu Olanda. Un an mai târziu, în iunie 1673, francezii asediau orașul Maastricht. La asediu participau și muschetarii, conduși de legendarul D’Artagnan. În timpul unei lupte, care s-a desfășurat la 25 iunie, el a fost împușcat. Cadavrul lui a rămas în apropierea zidului orașului, fără ca muschetarii să-l fi observat când s-au retras. Cei care s-au întors să-l caute au fost, la rândul lor, uciși.
De aceea, astăzi nu știm unde a fost înmormântat trupul neînsuflețit al comandantului unității de muschetari. În schimb, o legendă identifică o anumită casă din Maastricht ca fiind locul unde D’Artagnan a luat ultima masă. Astăzi, proprietarul casei respective este nimeni altul decât celebrul violonist și dirijor André Rieu.
Foto sus: Muschetari la curtea regelui Franței (1688), picturi de Gustave David (© Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
