Alexandre Dumas-tatăl, o viaţă ca un roman de aventuri
Alexandre Dumas era fiul unui general din vremea lui Napoleon, produs al încrucişării unui marchiz francez emigrat în insula Haiti cu o negresă. Din căsătoria generalului mulatru Dumas cu o albă, se naşte, în 1802, viitorul autor al celor Trei muşchetari, care avea aşadar o pătrime de sânge negru, ceea ce îl singulariza fiziceşte în societatea pariziană a timpului. Generalul Dumas, aflat în dizgraţie din cauza convingerilor sale republicane, moare în 1806 fără nicio avere.
Copilul de trei ani, Alexandre, este crescut anevoios, împreună cu o soră mai mare, de văduva generalului în orăşelul său natal, situat la nord de Paris, Villers-Cotterets. În ciuda tuturor intervenţiilor, Napoleon refuză să acorde o pensie văduvei generalului Dumas, astfel încât educaţia şcolară a tânărului Alexandre rămâne destul de precară.
După căderea imperiului, adolescentul Dumas refuză să se prevaleze de titlul de „marchiz Davy de la Pailleterie” al bunicului său, pe care generalul Dumas nu-l purtase niciodată. Prost văzut de noul regim al restauraţiei, lui Alexandre Dumas nu-i rămâne altceva de făcut decât să-şi găsească o slujbă pentru a-şi putea câştiga viaţa. Devine secretar al ducelui de Orleans (viitorul rege Ludovic-Filip).
Funcţionar puţin zelos, Dumas este atras irezistibil de teatru, pe care-l frecventează cu asiduitate. Avusese ocazia să-l cunoască pe marele Talma, aflat la zenitul carierei sale. Prin 1827, o trupă engleză, în care strălucea ilustrul Kean, suscită în cursul unui turneu în Franţa, entuziasmul lui Dumas. Cunoscând întâmplător pe Charles Nodier, Alexandre Dumas intră prin intermediul acestuia în contact cu scriitorii romantici. La cenaclul lui Charles Nodier, Dumas cunoaşte pe Victor Hugo, Lamartine, Vigny, pe foarte tânărul Musset etc.
Muşcat de şarpele celebrităţii, Dumas scrie o dramă despre regina Cristina a Suediei. Piesa nu reuşeşte să fie reprezentată; autorul nu se descurajează însă şi, în 1829, obţine un succes considerabil cu altă dramă romantică, Henric al III-lea şi curtea sa. Ducele de Orleans, mândru de secretarul său, îi schimbă funcţia în cea de bibliotecar, mărindu-i salariul. Tot el intervine pentru a evita interzicerea piesei lui Dumas de către cenzură. Henric al III-lea şi curtea saera de fapt, cu un an înainte de Hernani, prima victorie a teatrului romantic pe scenă. În 1830, Dumas, de loc invidios, aplaudă triumful zgomotos al dramei lui Victor Hugo, Hernani, căreia de altfel îi prefera Marion Delorme.
Majoritatea pieselor lui Dumas sunt în proză. Aşa este şi drama din 1831, Antony, prima piesă romantică cu subiect luat din contemporaneitate, care obţine un adevărat triumf, având o sută treizeci de reprezentaţii consecutive, cifră de necrezut pentru acea vreme. La succesul piesei a contribuit desigur şi interpretarea magistrală a celebrei actriţe Marie Dorval. O altă mare actriţă, domnişoara Georges, asigură triumful melodramei Turnul Nesle, în 1832. Popularitatea dramaturgului Dumas întrecea cu mult pe cea a lui Victor Hugo. În 1836, el obţine un nou triumf cu piesa Kean, în care a strălucit faimosul actor Frederick Lemaître.
Nu toate piesele lui Dumas înregistrau succese sigure de casă. Pe de altă parte, voga teatrului romantic se stingea repede, ca un foc de paie. De aceea, scriitorul, foarte cheltuitor, mereu asaltat de creditori, impresionat şi de eşecul Burgravilor lui Victor Hugo, se hotărăşte, în 1843, să-şi schimbe specialitatea, dedicându-se romanului. Fidel crezului romantic, Dumas se inspiră din istorie, şi, în 1844, dă cu Cei trei muşchetari una din cărţile cele mai citite de toate generaţiile care s-au succedat de atunci şi până astăzi în toate colţurile lumii. Celebritatea romancierului Dumas va întrece de acum înainte cu mult pe cea a dramaturgului. Dumas devine un specialist al romanului-foileton, asigurând zeci de mii de cititori ziarelor şi revistelor care reuşeau să obţină colaborarea lui.
Succesul uluitor al Celor trei muşchetari îl încurajează să persevereze pe aceeaşi cale. Având o mare putere de muncă, Dumas îşi crează însă şi un adevărat atelier de fabricare a romanelor în serie. Numeroşi colaboratori aştern pe hârtie şi dezvoltă ideile principale, planul, sugestiile date de Dumas.Totuşi, în toate romanele, firul director, osatura, concepţia, îi aparţin lui Dumas.
Cele mai multe din romanele lui Dumas se inspiră din istoria Franţei; După douăzeci de ani şi Vicontele de Bragelonne continuă Cei trei muşchetari.Regina Margot, Doamna de Monsoreau şi Cei patruzeci şi cinci formează o trilogie inspirată dim domnia familiei Valois. Alte romane (Colierul reginei, Ange Pitou etc.) descriu declinul monarhiei franceze. O faimă, cel puţin egală cu cea a Celor trei muşchetari o are romanul inspirat din realitatea contemporană, Contele de Monte Cristo (1844).
reestul pe Istorii Regasite
