Aurelian - Restauratorul Lumii: Împăratul care a abandonat Dacia, dar a salvat Imperiul Roman
În doar câțiva ani, un militar de origine modestă a reușit ceea ce părea aproape imposibil: a reunificat Imperiul Roman, a zdrobit regatele și armatele care îi contestau autoritatea, a întărit granițele și a încercat să redea stabilitatea economică. Aurelian a fost omul care a oprit, pentru o vreme, dezintegrarea celui mai mare imperiu al Antichității, însă a fost asasinat înainte să-și ducă la capăt planurile.
Într-o epocă în care imperiul părea să se destrame din interior, iar frontierele erau atacate din toate direcțiile, Aurelian a reușit, în numai câțiva ani, să refacă unitatea teritorială a statului roman. A construit zidurile care îi poartă numele în jurul Romei, a învins barbarii, a recucerit Imperiul de la Palmira din Orient și Imperiul Galic din Occident, state efemere care se desprinseseră anterior din Imperiul Roman, și a inițiat reforme menite să redea stabilitatea economică și politică, relatează La Brujula Verde.
Nu întâmplător, Senatul i-a acordat titlul de Restitutor Orbis – „Restauratorul lumii”. Aurelian devenise imaginea împăratului care readucea imperiul la ordinea pierdută.
De la soldat la împărat
Aurelian s-a născut în jurul anilor 214–215, cel mai probabil în zona Pannoniei, deși locul exact rămâne incert. Provenea dintr-o familie modestă, iar tatăl său a fost probabil un soldat de rând. Având în vedere originea sa, ascensiunea până la tron pare cu atât mai spectaculoasă.
Despre copilăria și adolescența lui nu se știe aproape nimic. Primele informații apar în jurul anului 235, când intră în armată. Cariera militară avea să-i ofere drumul spre putere. Aurelian a luptat împotriva sarmaților, francilor și goților și a ocupat treptat funcții tot mai importante.
În jurul anului 242 comanda deja o cohortă, iar ulterior a devenit tribun militar și apoi comandant de cavalerie. Succesele sale militare i-au adus reputația unui general eficient, capabil să reacționeze rapid în fața unor adversari mobili și periculoși. Această reputație avea să-i schimbe definitiv destinul.
Imperiul Roman, la un pas de colaps
Când Aurelian a ajuns împărat, Roma trecea prin una dintre cele mai grave crize din istoria sa. Criza Secolului al III-lea începuse în 235, după asasinarea lui Alexandru Sever, și transformase imperiul într-un spațiu al războaielor civile, al invaziilor și al instabilității economice.
Împărații se succedau rapid, adesea prin voința armatei. Barbarii atacau frontierele, moneda se devaloriza, inflația creștea, orașele pierdeau populație, iar o epidemie devastatoare redusese resursele umane disponibile pentru armată și agricultură.
Mai grav, Imperiul Roman începuse să se fragmenteze. În Orient, Palmira devenise aproape un stat independent. În Occident, provinciile Galia, Britannia și o parte din Germania formaseră ceea ce istoria numește Imperiul Galic.
Imperiul Roman mai exista, dar autoritatea statului se prăbușea. Aurelian și-a asumat misiunea de a reface imperiul.
Abandonarea Daciei
Noua domnie a început sub semnul războiului. Aurelian a învins succesiv mai multe populații germanice și sarmatice și a primit titluri militare care marcau victoriile sale.
În 271, însă, situația a devenit critică. Alamanii și marcomanii au pătruns în Italia, au învins armatele romane și au provocat panică la Roma.
Aurelian i-a respins, dar experiența l-a convins că însăși capitala trebuia protejată. A ordonat construirea unei fortificații masive care să înconjoare orașul mult dincolo de vechiul Zid Servian, construit în secolul al IV-lea î.Hr., după invazia galilor din 390 î.Hr..
Așa a fost construit Zidul lui Aurelian, cu o lungime de aproximativ 20 de kilometri, prevăzut cu turnuri defensive. Construcția a fost finalizată abia sub succesorul său, Probus, dar inițiativa a aparținut împăratului care a înțeles că Roma nu mai era invulnerabilă.
După ce a stabilizat situația europeană și i-a învins din nou pe goți, Aurelian a luat o decizie dificilă, a abandonat Dacia, cucerită de Traian. Teritoriul era prea greu de apărat, iar retragerea permitea concentrarea trupelor în sudul Dunării, în provincia reorganizată Dacia Ripensis, numită și Dacia Aureliana. Încă se dezbate dacă Aurelian a abandonat definitiv Dacia sau dacă plănuia să fie o migrație temporară, reintegrând-o în imperiu odată ce ar fi recuperat celelalte teritorii pierdute.
Zenobia, regina care a sfidat Roma
După stabilizarea frontierei dunărene, împăratul s-a îndreptat spre Orient, unde se afla cea mai spectaculoasă amenințare la adresa autorității romane: Regatul Palmirei.
Condusă de regina Zenobia, Palmira devenise o putere regională care controla teritorii întinse și amenința aprovizionarea Romei cu cereale. La început, relația cu Roma fusese una de supunere formală, dar Zenobia își extinsese treptat autoritatea.
Aurelian a pornit campania împotriva ei. A recuperat Anatolia, apoi a ajuns în fața Palmirei. După un asediu, Zenobia a încercat să fugă spre Persia, însă a fost capturată.
Regina a fost dusă la Roma și prezentată în triumful imperial. Palmira avea să se revolte din nou, iar Aurelian a reprimat definitiv rebeliunea. Din acel moment, orașul a intrat într-un declin din care nu avea să mai revină.
Victoria i-a adus împăratului noi titluri, printre care Restitutor Orientis – „Restauratorul Orientului”.
Ultimul obstacol: Imperiul Galic
În timp ce Orientul era readus sub controlul Romei, Occidentul rămânea separat. Imperiul Galic, fondat de Postumus, controla Galia, Britannia și teritorii din Germania și dispunea chiar de propriile instituții și monetărie. La conducerea sa se afla Tetricus I, împreună cu fiul său.
Aurelian nu a acceptat această autonomie. În 274, armatele sale au învins forțele lui Tetricus la Châlons-sur-Marne. Imperiul Galic a încetat de facto să existe, iar provinciile occidentale au revenit sub autoritatea Romei.
Într-un gest care arată că Aurelian nu era interesat doar de răzbunare, Tetricus și fiul său au fost cruțați și integrați ulterior în administrația imperială. Pentru prima dată după decenii, Imperiul Roman era din nou aproape întreg.
„Restauratorul lumii”
Victoria asupra lui Tetricus a fost celebrată printr-un triumf spectaculos la Roma. Aurelian a primit titlul Restitutor Orbis, care sintetiza ambiția sa politică: refacerea unității lumii romane.
Reunificarea nu a fost singurul său proiect. Aurelian încerca să refacă și autoritatea centrală, grav afectată de decenii de războaie civile și uzurpări.
În același timp, a reorganizat administrația și a urmărit combaterea corupției. Una dintre țintele sale a fost monetăria imperială, unde funcționarii erau acuzați că sustrăgeau argintul destinat monedelor.
Felicissimus, responsabil de asemenea practici, a declanșat o revoltă. Criza s-a suprapus peste nemulțumirea populației provocată de lipsa cerealelor, iar conflictul a degenerat în lupte sângeroase la Roma. Aurelian a reprimat revolta și a reorganizat sistemul monetar.
A închis temporar vechea monetărie centrală și a consolidat o rețea de monetării amplasate în orașe strategice ale imperiului. A urmărit astfel să îmbunătățească controlul asupra producției de monedă și să restabilească încrederea în sistem.
Pâine pentru un imperiu în criză
Aurelian a înțeles că stabilitatea politică depindea și de aprovizionarea populației.
Sistemul tradițional de distribuire a cerealelor a fost modificat. În locul grâului sau făinii, populația primea pâine gata preparată, precum și ulei de măsline, sare și carne de porc. Pentru cei care nu beneficiau de distribuția rezervată cetățenilor au fost introduse măsuri suplimentare, inclusiv pâini mai mari și subvenții pentru anumite produse.
Era o politică socială menită să evite repetarea crizelor alimentare care puteau transforma nemulțumirea populară într-o amenințare politică.
Cultul „Soarelui Neînvins”
Aurelian a încercat să consolideze unitatea imperială și prin religie. A promovat intens cultul lui Sol Invictus, „Soarele Neînvins”, pe care îl considera o divinitate capabilă să ofere un element comun tuturor locuitorilor imperiului.
A construit un templu dedicat lui Sol Invictus, a instituit un colegiu de preoți și a organizat jocuri religioase. Cultul solar a devenit astfel o parte importantă a ideologiei imperiale. Sărbătoarea Dies Natalis Solis Invicti era celebrată la 25 decembrie. În viziunea lui Aurelian, religia putea contribui la ceea ce urmărea și politica sa: un imperiu mai unit.
Campania care nu a mai început
După ce învinsese o revoltă în Occident și eliminase noi amenințări germanice, în 275, Aurelian a început pregătirile pentru o expediție împotriva Imperiului Sasanid. Nu avea însă să ajungă niciodată în Persia.
În Caenophrurium, în Tracia, un secretar imperial numit Eros, temându-se că va fi descoperită o fraudă comisă de el, a recurs la o stratagemă fatală. A falsificat o listă cu numele unor generali pe care Aurelian i-ar fi condamnat la moarte și a făcut-o să ajungă la cei vizați.
Generalii au intrat în panică. Într-o atmosferă dominată deja de suspiciune, falsul a devenit realitate: un grup de comandanți ai gărzii pretoriene, condus de Mucapor, l-a asasinat pe împărat în toamna anului 275. Împăratul avea aproximativ 60 de ani.
Moștenirea lui Aurelian
După moartea împăratului Aurelian, dușmanii săi din Senat au decretat pentru scurt timp damnatio memoriae („condamnarea memoriei”, o decizie care implica excluderea unei persoane din considerațiile oficiale – n.r.), dar decizia a fost abandonată rapid. Aurelian a fost divinizat (Divus Aurelianus), iar soția sa, Ulpia Severina, pare să fi exercitat temporar o formă de regență înaintea desemnării succesorului său, Tacitus.
Moartea lui a întrerupt proiectul de reformă și consolidare pe care îl începuse. Totuși, rezultatele sale au fost remarcabile.
Aurelian a preluat un imperiu aproape dezmembrat și a lăsat în urmă un stat reunificat. A învins barbarii, a distrus cele două mari structuri separatiste din Palmira și Galia, a reorganizat apărarea, a construit zidurile Romei, a încercat să stabilizeze moneda și aprovizionarea și a consolidat autoritatea împăratului.
La aproximativ două decenii după moartea sa, Dioclețian avea să preia această moștenire și să ducă reformarea statului roman la o scară mult mai amplă. În acest sens, Aurelian poate fi privit nu doar ca un mare comandant, ci ca unul dintre împărații care au împiedicat prăbușirea Imperiului Roman în secolul al III-lea.
Foto sus: Zenobia, în fața împăratului Aurelian. Pictură de Giovanni Battista Tiepolo (© Museo del Prado / Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
