TOP 10 cei mai mari impostori din istorie

De-a lungul istoriei, din antichitate și până în zilele noastre, au existat nenumărate persoane care au susținut că sunt împărați, prințese pierdute, regi dispăruți sau simpli duci. Unii dintre ei au reușit să-i înșele pe oameni mai multă vreme, alții au eșuat. Unii au ajuns la eșafod, alții la închisoare. Care sunt cei mai faimoși impostori din istorie? Avem aici un TOP 10 al acestora:

10. Margareta cea Falsă

Margareta cea Falsă (c. 1260—1301) a fost o femeie norvegiană care s-a dat drept Prințesa Margareta a Norvegiei. Prințesa adevărată a murit cândva în anii 1290, la Orkney, iar tatăl ei Regele Erik al II-lea în 1299, fiind succedat de fratele său, Haakon al V-lea. În anul următor, o femeie a sosit la Bergen pe o corabie ce venea din Germania. Ea susținea că este prințesa crezută moartă, că nu ar fi murit, ci ar fi fost trimisă de tatăl ei în Germania unde s-a și căsătorit. Orășenii și câțiva membri ai clerului au crezut-o deși răposatul Rege Erik identificase cadavrul fiicei sale. Pare de-a dreptul neverosimil că au existat oameni care să o creadă având în vedere că femeia avea circa 40 de ani, în timp ce prințesa Margareta trebuia să aibă 17 ani. Într-un final, Margareta cea Falsă și soțul ei au fost condamnați pentru fraudă:el a fost decapitat, iar ea arsă pe rug în 1301.

9. Anna Anderson

Anna Anderson este probabil cea mai cunoscută dintre impostorii faimoși ai istoriei. În 1920, Anderson a apărut la un spital de nebuni din Germania fără a-și revela identitatea. Doi ani mai târziu a început să susțină că ar fi Marea Ducesă Anastasia Romanov, fiica cea mică a Romanovilor despre care se credea că a fost executată cu patru ani înainte de bolșevici. Anderson a fost cea mai cunoscută dintre toate femeile (destule la număr) care au pretins că ar fi prințesa Anastasia, și a continuat să susțină acest lucru până la moartea sa din 1984. În timpul vieții sale, Anderson a fost vizitată de mai mulți membri ai familiei regale rusești;unii i-au sprijinit pretențiile, în timp ce alții au acuzat-o ca fiind o impostoare. Anna Anderson a devenit faimoasă în întreaga lume, existând astăzi mai multe cărți și filme despre ea. În 2007, rămășițele Anastasiei Romanov au fost descoperite în Rusia, punând astfel capăt fanteziilor. Un test ADN făcut pe baza unui fir de păr al Annei Anderson a demonstrat că ea se numea de fapt Franziska Schanzkowska, o femeie de origine poloneză.

8. Helga de la Brache

Helga de la Brache (1817 – 1885) a obținut o pensie regală convingând autoritățile că era fiica secretă a Regelui Gustav IV al Suediei (în poză) și al Reginei Frederica de Baden. Exilatul Rege Gustav și Frederica divorșaseră în 1812,  dar Helga de la Brache a susținut că ei se recăsătoriseră în secret într-o mănăstire germană. Din această nouă căsătorie, ea s-ar fi născut în 1820 la Lausanne. Apoi, ar fi fost trimisă să fie crescută de mătușa regelui, Prințesa Albertine a Suediei. Când aceasta a murit în 1829, Helga ar fi fost trimisă la un azil pentru ca secretul nașterii ei să rămână necunoscut. Povestea ei a cucerit pe mulți, chiar și scepticii fiind nevoiți să accepte că povestea ar putea fi, cel puțin teoretic, posibilă. Helga a primit sprijin financiar foarte generos din partea unor binefăcători, iar în martie 1861 Regele i-a acordat o pensie anuală. În plus, i-a promis să-i cumpere o mobilă demnă de o prințesă. Situația fericită a Helgăi a continuat timp de câțiva ani, până când un articol dintr-un ziar a dus la deschiderea unei investigații, . În urma acesteia, s-a dovedit că Helga era de fapt o servitoare din Stockholm care inventase toată povestea. Ea a fost judecată și în urma procesului i s-a retras pensia.

7. Pseudo Nero

După ce împăratul roman Nero s-a sinucis în iunie 68 d.Hr., mai mulți impostori pretinzând că sunt Nero au apărut după toamna anului 69 și pe timpul domniei lui Domnițian. Primul pseudo Nero apare în toamna lui 68 – iarna lui 69, în provincia Achaia, azi în Grecia. Nero vizitase Grecia în anii 66-67, acest fapt putând fi o explicație pentru sprijinul pe care impostorul l-a găsit în Grecia. Conform istoricului Tacitus, impostorul era fie un slav din Pont, fie un sclav eliberat din Italia. Istoricul nu dă prea multe informații despre anii de început ai carierei impostorului. Spune doar că acest pseudo-Nero a adunat în jurul lui un grup de dezertori din armată și apoi a început o carieră în piraterie, toate acestea în timp ce susținea că este Împăratul Nero. Până la urmă, el a fost prins și decapitat. 

6. Claude des Armoises

Multe femei au susținut că sunt Sfânta Ioana d'Arc după execuția acesteia din 1431. Cea mai de succes dintre acestea a fost Claude des Armoises. Ea s-a căsătorit cu Robert des Armoises, cavaler, și în 1436 a început să susțină că ar fi Ioana d'Arc. A reușit chiar să obțină sprijinul fraților adevăratei Ioane. Șarada a continuat până în 1440. O cronică din acei ani spune că ”în acest an a apărut o fată tănâră care a spus că este Sfânta Franței, și și-a jucat rolul atât de bine încât mulți au fost înșelați ea, mai ales marii nobili.” Unii autori moderni au încercat să readucă la viață aceste pretenții susținând că o altă fată ar fi fost arsă pe rug în locul Ioanei d'Arc. Acest fapt este foarte puțin probabil din moment ce există nenumărate mărturii ale personelor care au fost prezenți la execuție și care i-au confirmat identitatea.

5. Lambert Simnel

Lambert Simnel (c. 1477 – c. 1525) a fost un pretendent la tronul Angliei. El a susținut, în 1487, că era Contele de Earlwick, amenințând astfel domnia, recent începută, a regelui Henry al VIII-lea. Când avea circa 10 ani, Sinmen a fost luat ca elev de către un preot, Roger Simon (sau Richard Symonds) care aparent își alesese ca scop să-l facă pe acest băiat rege. L-a educat pe copil în manierele curții și l-a învățat eticheta regală. Simon a observat o asemănare uluitoare între Lambert și fiii, presupuși morți, ai Regelui Edward al IV-lea, astfel că inițial a dorit să-l prezinte pe băiat drept Richard, Duce de York, fiul lui Edward al IV-lea, cel mai tănâr dintre prinții din Turn. Totuși, când a auzit zvonuri potrivit cărora Contele de Warwick a murit în timpul prizonieratului din Turnul Londrei, preotul s-a răzgândit. Contele avea vârsta potrivită și avea și el pretenții la tron, ca fiu al Ducelui de Clarence, fratele Regelui Edward al IV-lea. Simon a răspândit un zvon conform căruia Contele de Warwick ar fi evadat din turn și se afla sub protecția lui. În plus, a reușit să strângă o mică armată de irlandezi care să-l susțină. Confruntarea cu armata regelui a avut loc la 16 iunie, sfârșindu-se cu victoria lui Henry al VII-lea. Deoarece era preot, Simon n-a fost executat, ci condamnat la închisoare pe viață, iar Sinmel, pentru că era atât de tănâr, a fost iertat de rege și a primit o slujbă la castel.

4. Karl Wilhelm Naundorff  

Karl Wilhelm Naundorff (1785? – August 10, 1845) a fost un ceasornicar german care, până la moartea sa, a pretins că este Prințul Ludovic-Carol. Naundorff a fost poate cel mai hotărât și încăpățânat dintre cei peste 30 de bărbați care au pretins a fi Ludovic al XVII-lea. Ludovic-Carol, fiul lui Ludovic al XVI-lea și al Mariei Antoaneta, a fost închis în timpul Revoluției și se credea că a murit în închisoare. Totuși, au existat mai multe zvonuri potrivit cărora monarhiștii l-ar fi salvat pe micul prinț din închisoare, substituindu-l cu un orfan surdo-mut care a murit la scurtă vreme după aceea. Mai mult decât atât, impostorul a susținut că el a fost ulterior capturat de forțele lui Napoleon și a fost ținut închis în mai multe locuri prin Europa până când a reușit să evadeze. În ciuda faptului că Naundorff nu vorbea prea bine franceză, a reușit să convingă mai mulți foști membri din curtea Regelui Ludovic al XVI-lea că el este Le Dauphin. Părea să știe totul despre viața privată de la curte, răspundea corect la aproape toate întrebările și le vorbea oamenilor de parcă i-ar fi știut de mic copil. Însă Prințesa Maria-Tereza, sora prințului Ludovic, nu l-a recunoscut. Ea a văzut imagini cu impostorul și a spus că nu vede nicio asemănare cu fratele ei. În 1836, Naundorff a dat-o în judecată pe Maria-Tereza pentru proprietăți care i-ar fi aparținut lui. În schimb, forțele de poliție ale regelui Ludovic-Filip l-au arestat și l-au deportat în Anglia. A murit în 1845, în Olanda, fiind probabil otrăvit.

3. Raictor

Raictor a fost un călugăr ortodox care și-a asumat identitatea Împăratului Bizantin Mihai al VII-lea și care a participat la campaniile lui Robert Guiscard în încercarea de a cuceri imperiul bizantin. Până în 1081, imperiul, cândva măreț, ajunsese în stare de haos. Alexios I Comnenul tocmai îl detronase pe Nicephor al III-lea și se confrunta cu iminenta invazie a normanzilor în Balcani. Raictor l-a contactat pe Guiscard pretinzând că este ginerele său, fostul împărat Mihai al VII-lea. Guiscard și-a dat seamă de înșelăciune, dar a preferat să-i susțină pretențile pentru a obține mai mult sprijin pentru campania sa. Raictor a convins mai mulți nobili că el era împăratul și că trebuie lansat un război împotriva Imperiului Roman de Răsărit. Când și-a îndeplinit rolul de marionetă a lui Guiscard, Raictor a dispărut pur și simplu.

2. Arthur Orton

Afacerea moștenitorului Tichborne a fost cel mai cunoscut caz judiciar din Marea Britanie a secolului al XIX-lea. Arthur Orton (1834–1898) a fost un impostor care susținea că este Sir Roger Tichborne (1829–1854), moștenitorul dispărut al Baronului Tichborne. Sir Roger, care fusese crescut în Franța și avea un accent franțuzesc, era crezut mort după ce dispăruse în timpul unei călătorii pe mare. La aflarea veștii morții celui mai mare dintre fiii săi, mama lui Sir Roger a refuzat să creadă că acesta este mort. După ce a încercat să îl găsească în întreaga lume, în noiembrie 1865 ea a primit o scrisoare de la un avocat australian, William Gibbes, care spunea că un bărbat care se potrivea descrierii fiului ei l-a contactat. Acesta lucra ca măcelar în New South Wales, în orașul Wagga Wagga. Presupusul Sir Roger era de fapt Arthur Orton, londonez, care la acel moment folosea numele de Tom Castro. Dincolo de asemănarea la față cu Tichborne, nu se potrivea deloc descrierii. În loc să aibă trăsături ascuțite și păr negru, el avea o față rotundă și păr castaniu deschis. În plus, era supraponderal și nu vorba o boabă de franceză, iar  scrisoarea sa trimisă din Australia făcea referire la fapte pe care Lady Tichborne nu și le aducea aminte. Dar, din disperare, ea l-a recunoscut ca fiu și i-a trimis bani pentru călătoria spre Europa.  Când cei doi s-au întâlnit la Paris, femeia disperată l-a ”recunoscut” imediat, și i-a acordat o alocație de 1, 000 de lire pe an. La moartea ei, a avut loc un proces pentru a stabili ce parte a moștenirii îi revenea ”fiului”. Orton a fost acuzat de fraudă după ce s-a demonstrat că era un impostor, din moment ce nu avea tatuajele pe care decedatul Sir Roger le avea. A fost arestat și condamnat la 14 ani de muncă grea.

1. Grigori Otrepyev

Locul I revine acestui personaj deoarece el a reușit să devină Țarul Rusiei în urmă înșelăciunii. Grigory Otrepyev, sau Falsul Dimitri I (False Dimitri I), a fost țarul Rusiei din 21 iulie 1605 până la moartea sa în mai 1606, sub numele de Dimitri Ioanovici. El este unul din cei trei impostori care au susținut, într-o perioadă de tulburări în Rusia, că este fiul cel mic al lui Ivan cel Groaznic, adică țareviciul DImitri Ivanovich. Se presupunea că acesta scăpase de o tentativă de asasinat din 1591. Istoricii sunt de părere că adevăratul țarevici a fost asasinat în Uglich și că numele real al Falsului Dimitri era Grigori Otrepyev. Acesta pretindea că mama sa, soția lui Ivan cel Groaznic, ar fi prezis tentativa de asasinat și l-a trimis la o mănăstire pentru a se ascunde. Mai mulți oameni care-l cunoscuseră pe țarevici au susținut că acest impostor i se asemăna. Falsul Dimitri a dat dovadă de cunoștiințe aristocratice, precum echitație și un nivel ridicat de alfabetizare, și vorbea, pe lângă rusă, și poloneză. Câțiva nobili au acceptat să-l susțină împotriva țarului Godunov. Armata strânsă de el a luptat două bătălii împotriva armatei țarului și, când Godunov a murit subit, soldații imperiali s-au alăturat lui Dimitri. Pe 1 iunie, noul țar Feodor al II-lea a fost închis și ulterior ucis, astfel că Grigori a devenit Țar. După ce au apărut zvonuri conform cărora el ar vrea să convertească țara la catolicism, a fost împușcat, după doar 10 luni de domnie.

Sursa: http://listverse.com/