De ce erau fascinaţi romanii de Orient - cultul Soarelui Neînvins
In decursul evoluţiei religiei romane s-au produs schimbãri substanţiale încã din secolul al 2-lea î.Hr., când iau amploare tot felul de concepţii religioase strãine. Evenimentele şi problemele grave au zãdãrnicit credinţa oamenilor in divinitãţile oficiale, aceştia gãsindu-şi uneori consolarea in cultele orientale, precum cele ale lui Isis, Cybele sau Atargatis. De aceeaşi origine orientalã era şi Sol Invictus, care a devenit o bunã bucatã de vreme divinitatea supremã a Imperiului, continuând sa aibã adoratori pânã în secolul al 5-lea.
Adorarea Soarelui, deşi înrãdãcinatã in gândirea miticã romanã încã de la inceputuri, ca şi la alte popoare arhaice, a cunoscut oficializarea in forma Sol Invictus (Soarele Neînvins) odatã cu împãratul Elagabal (218-222). Invictus este un epitet conferit mai multor divinitãţi de-a lungul timpului, precum Jupiter, Hercule, Silvanus.Primul zeu cãruia i s-a atribuit consecvent denumirea de Invictus este zeul sirian Heliogabalus, latinizare a lui Elah Gabal, zeul locului înalt, adorat sub forma unei pietre.
Prima încercare de organizare la Roma a unui cult al soarelui îi este atribuitã deci lui Heliogabalus, care se considera slujitorul lui Baal din Emessa, iar pe monede apare cu titlul Sacerdos Dei Solis Elagabali. Împãratul Elagabal (Marcus Aureluis Antoninus), mare preot al zeului sirian, a introdus zeul-munte în fruntea panteonului roman, asimilat unei divinitati solare.Cultul s-a caracterizat prin exuberanţã, fast si exotism, elemente estompate în vremea lui Aurelian. Împaratul, rãmas in istoriografie drept o figurã care a sfidat moralitatea şi tradiţiile romane, dupã cum îl prezintã Istoria Augustã, avea depinderea de a se afişa în rochia brodatã a zeului şi conducea procesiunile delirante ale acoliţilor. A ridicat un templu pe Palatin, fãrã a renunţa la semnele exterioare, perturbante pentru romani, ale cultului acestei divinitãţi mai puţin familiare.
Cultul Soarelui a cunoscut o largã dezvoltare în timpul lui Aurelian. Spre deosebire de Elagabal, care a introdus cultul zeului Elagabal sub numele lui semitic şi dupã riturile ţãrii sale de origine, Aurelian se plaseazã sub patronajul lui Sol Invictus şi îl concepe ca pe o divinitate care întruchipeazã sub numele latin simbolul tuturor naţionalitãţilor ce aparţineau Imperiului (Apollo al grecilor, Serapis al egiptenilor, Baal al semiţilor, Mithra al perşilor), în acest fel luând în seamã şi cultele tradiţionale. Acest fapt se încadreazã ţintei principale a lui Aurelian, şi anume reunificarea si uniformizarea Imperiului, în care sens a preconizat un monoteism sincretistic.Cultul era încredinţat unui colegiu pontifical, potifices Dei Solis, de rang senatorial, care mai purtau numele de pontifices maiores.Apar emisiuni montare înfãţişându-l pe împãrat primind globul terestru de la Jupiter, ceea ce sugereazã cã împãratul se dorea a fi un soi de “vicar” al zeului pe pamant. Iconografia îl prezintã cu braţul întins, în analogie cu Sol Invictus, care salutã lumea ca protector.În viziunea lui Aurelianus, religia solarã avea scopul de a acţiona ca un factor unificator al tuturor celorlalte culte. Aurelian creeazã un cult solar oficial:Sol Comes, soarele însoţitor al împãratului;Sol Dominus Imperii Romani, soarele stãpân al imperiului roman.
Constantin este şi el adeptul monoteismului solar, chiar dupã edictul de la Mediolanum din 313, prin care acorda liberatate religioasã cultui creştin şi restuituia creştinilor proprietãţile, la decenaliile din 315 apare pe arcul triumfal din Roma cu o coroanã de raze pe creştet, ca reprezentant pe pãmânt al lui Sol Invictus.
Sol Invictus are afinitãţi cu mithraismul şi creştinismul în cult si dogme, simbolism, purificare prin botez, respectarea zilei a 7-a, naşterea unui mântuitor la 25 decembrie etc. Totuşi între cele trei culte au existat şi diferenţe generate de originile diferite şi mutaţiile divinitãţii persane şi creştine în secolele 2-3. Organizarea sacerdotalã a fost diferitã, au existat tipuri de temple diferite şi raportãri diferite la statul roman.
Sol Invictus stã la baza unei reforme religioase ample. Politicile religioase ale lui Elagabal si Aurelian au vizat ţinte importante, precum transformarea religiei într-un liant puternic al Imperiului. La rândul sau, cultul solar este treptat pãrãsit în favoarea unei alte religii orientale, creştinismul, care se prezenta drept compatibilã cu credinţele deja formate, asimilând multe elemente din toate cultele preexistente.
