Care este cel mai lung fluviu din lume: Nilul sau Amazonul?
O expediție internațională va încerca să afle dacă Amazonul este mai lung decât Nilul, parcurgând în canoe cei peste 6.000 de kilometri ai fluviului sud-american.
La bordul a trei ambarcațiuni cu pedale și energie solară, membrii expediției „Fluviul Amazon: de la gheață la mare” intenționează să pornească în aprilie 2024 din Anzii peruani pentru a ajunge, după șase luni, la Oceanul Atlantic, după ce vor fi traversat Columbia și Brazilia, informează Agerpres.
„Obiectivul principal constă în cartografierea fluviului și documentarea biodiversității sale” în scopuri științifice, a declarat exploratorul brazilian Yuri Sanada, coordonatorul proiectului.
Aflat în centrul celei mai mari păduri tropicale din lume, Amazonul este de multă vreme considerat cel mai puternic fluviu din lume, având un debit mult mai mare decât cel cumulat al fluviilor Nil, Yangtze și Mississippi.
Însă există o dispută veche de mai multe decenii în legătură cu statutul de cel mai lung fluviu din lume - Nilul sau Amazonul -, din cauza absenței unui consens privind locul din care începe și cel în care se termină fluviul sud-american.
Potrivit Enciclopediei Britannica, fluviul sud-american are o lungime de aproximativ 6.400 de kilometri, de la izvorul său atribuit râului Apurimac din sudul statului Peru, în timp ce Nilul are o lungime de 6.650 de kilometri.
Foto sus: Fluviul Amazon (© Wikimedia Commons)