Intrarea în tunelul de la Arsameia

Ce rol avea tunelul misterios de la Arsameia, săpat în stânca unui munte în urmă cu 2.000 de ani?

📁 Antichitate
Autor: Redacția
🗓️ 20 noiembrie 2026

Un tunel antic, săpat în stânca unui munte din sud-estul Turciei de astăzi, ar fi putut avea un rol mult mai important decât simpla alimentare cu apă a unui sanctuar dedicat cultului regal greco-persan.

Un nou studiu arată că treptele abrupte, întunericul și debitul imprevizibil al apei ar fi contribuit la experiența ritualică a celor care vizitau, în urmă cu peste 2.000 de ani, un sanctuar consacrat regilor Commagenei, informează Greek Reporter.

Tunelul se află la Arsameia de pe Nymphaios, un complex funerar asociat regelui Mithridates I și fiului său, Antiochos I, care a domnit între anii 69 și 36 î.Hr. Antiochos a instituit sărbători lunare în onoarea sa și a tatălui său, punând bazele unui cult regal care îmbina tradițiile greco-macedonene cu cele persane. Sanctuarul, construit pe un deal, includea și săli destinate banchetelor, precum și statui reprezentând regi și divinități.

Arsameia, văzută din valea Nymphaios. Sanctuarul este situat pe vârful central
Arsameia, văzută din valea Nymphaios. Sanctuarul este situat pe vârful central Foto: © Lennart Wouter Kruijer / Journal of Roman Archaeology / CC BY 4.0

Într-un studiu publicat în revista Journal of Roman Archaeology, Lennart Wouter Kruijer, arheolog la Universitatea Leiden, susține că tunelul făcea parte din traseul religios parcurs de vizitatori și nu era doar o instalație destinată captării și transportului apei. Cercetarea reinterpretează astfel o structură cunoscută de arheologi de mai multe decenii.

Un traseu subteran care ar fi putut face parte din pelerinajul religios

Cei care se apropiau de sanctuar urmau un drum sacru sinuos, de-a lungul căruia întâlneau imagini sculptate în piatră și un posibil loc de înmormântare regală. Înainte de a ajunge la intrarea în complex, vizitatorii treceau pe lângă o inscripție în limba greacă, ce stabilea regulile religioase ale sanctuarului. În apropiere se afla și un relief care îl înfățișa pe Antiochos, îmbrăcat în veșminte persane, dând mâna cu Artagnes-Heracles.

Antiochos I, îmbrăcat în veșminte persane, dând mâna cu Artagnes-Heracles
Antiochos I, îmbrăcat în veșminte persane, dând mâna cu Artagnes-Heracles Foto: © Verity Cridland, CC BY 2.0, via Wikimedia Commons

Intrarea în tunel avea aproximativ doi metri înălțime și 1,5 metri lățime. Dincolo de ea, o scară coboară pe o distanță de circa 158 de metri în interiorul muntelui, trece pe lângă două puțuri circulare și se termină fără să ofere o ieșire spre exterior.

Potrivit lui Kruijer, amplasarea tunelului în mijlocul monumentelor și coborârea sa bruscă în adâncul muntelui ar fi putut stârni curiozitatea pelerinilor și i-ar fi încurajat să pătrundă în interior, chiar dacă nu știau ce îi așteaptă mai jos.

Odată ajunși în subteran, aceștia ar fi simțit răcoarea, ar fi pierdut treptat lumina zilei și și-ar fi auzit pașii răsunând în întuneric. Treptele inegale îi obligau să înainteze cu atenție. Cercetătorul consideră că această coborâre ar fi putut evoca atât mormântul regal din apropiere, cât și lumea de dincolo. În plus, inscripția de la sanctuar avertiza asupra prezenței unei „apariții divine” care păzea locul.

Întunericul, coborârea dificilă și apa, elemente ale experienței ritualice

Apa reprezintă un alt indiciu important pentru înțelegerea funcției tunelului. Nivelul pânzei freatice putea crește suficient de mult după ploi încât să inunde pasajul, în timp ce vara apa aproape dispărea. Resursa putea fi transportată către alte zone ale sanctuarului, unde era folosită pentru băut și pentru organizarea banchetelor ritualice, posibil inclusiv pentru ofrande.

Inscripția în limba greacă descrie apa din zonă drept „apă divină” și le cere preoților să îi primească pe vizitatorii veniți atât din Commagene, cât și din alte regiuni.

Autorul studiului, în interiorul tunelului
Autorul studiului, în interiorul tunelului Foto: © Stefan Riedel / Journal of Roman Archaeology / CC BY 4.0

În interpretarea lui Kruijer, această formulare arată că tunelul ar fi putut transforma elemente concrete ale experienței (efortul fizic al coborârii, disconfortul provocat de întuneric și contactul cu apa) într-o experiență religioasă comună, legată de autoritatea regală și de peisajul sacru.

Tuneluri cu scări similare, descoperite în mai multe regiuni ale Anatoliei, au alimentat de-a lungul timpului dezbateri privind rolul lor în colectarea apei și în practicile religioase. Kruijer respinge însă ideea unei explicații unice pentru toate aceste construcții și nu consideră că tunelul de la Arsameia ar fi fost un sanctuar dedicat zeului Mithras.

Analiza sa indică, în schimb, că o infrastructură funcțională de alimentare cu apă putea avea și o semnificație religioasă, devenind parte integrantă a ritualurilor desfășurate într-un sanctuar regal.

Foto sus: Intrarea în tunelul de la Arsameia (© Lennart Wouter Kruijer / Journal of Roman Archaeology / CC BY 4.0)

Mai multe pentru tine...