
O capcană pentru arheologi: Peștele de apă dulce poate da peste cap datarea cu radiocarbon
Datarea cu radiocarbon a rămășițelor umane poate oferi rezultate foarte înșelătoare dacă persoana respectivă a consumat cantități mari de pește de apă dulce. O echipă de cercetători atrage acum atenția arheologilor din întreaga lume asupra acestui fenomen și lansează un avertisment privind o posibilă sursă majoră de erori.
În orașul danez Svendborg a funcționat cândva o mănăstire franciscană. La fel ca în cazul altor mănăstiri din Danemarca, înhumarea cât mai aproape de biserica mănăstirii era considerată un privilegiu deosebit. Cele mai râvnite locuri erau chiar în interiorul lăcașului de cult, de exemplu în apropierea sălii capitulare sau de-a lungul galeriei care înconjura curtea interioară a mănăstirii, informează un comunicat al Universității din Danemarca de Sud (Syddansk Universitet).
Printre cei care au beneficiat de o astfel de înmormântare privilegiată în Svendborgul medieval s-a numărat și o persoană ale cărei rămășițe au fost descoperite ulterior de arheologi. Scheletul, identificat în prezent prin codul III9B, a revenit în atenția cercetătorilor dintr-un motiv neașteptat: datarea sa pare să fie complet eronată.
Vârsta scheletului a fost stabilită prin metoda datării cu radiocarbon, utilizată la nivel mondial și considerată, de aproape 75 de ani, o metodă științifică de încredere pentru determinarea vechimii materialelor care conțin carbon.
Rămășițele a 27 de persoane, analizate din nou
O echipă de cercetători din Danemarca și Țările de Jos atrage însă acum atenția asupra unui factor care poate denatura semnificativ rezultatele datării cu radiocarbon.
„Dacă o persoană a consumat mult pește de apă dulce de-a lungul vieții, oasele sale pot părea mai vechi decât sunt în realitate. Diferența poate ajunge la câteva sute de ani și poate varia considerabil”, explică profesorul emerit Kaare Lund Rasmussen, din cadrul echipei de cercetare în domeniul patrimoniului cultural și arheometriei de la Universitatea din Danemarca de Sud.
Acesta este specializat în analize chimice ale descoperirilor arheologice și ale obiectelor de patrimoniu cultural. Împreună cu Johannes van der Plicht, de la Centrul pentru Cercetări Izotopice din Groningen, Țările de Jos, și Jesper Lie Boldsen, de la Departamentul de Medicină Legală al Universității din Danemarca de Sud, cercetătorul a reanalizat datarea rămășițelor a 27 de persoane înhumate în unele dintre cele aproximativ 140 de mănăstiri medievale din Danemarca. Unele dintre acestea au fost înmormântate în cimitirele mănăstirești, iar altele chiar în interiorul bisericilor.
Acest detaliu oferă un reper cronologic important: persoanele respective au fost înhumate după construirea mănăstirilor și a bisericilor aferente.
Scheletul III9B din Svendborg, cu aproape un secol mai vechi decât mănăstirea
Unul dintre cazurile analizate este cel al scheletului III9B din Svendborg. Potrivit datării anterioare cu radiocarbon, persoana ar fi murit undeva între anii 1100 și 1155. Problema este că mănăstirea franciscană din Svendborg a fost înființată abia în 1236, aproape un secol mai târziu. Prin urmare, cele două repere cronologice nu pot fi corecte în același timp.
„Putem afirma cu certitudine că alte cinci dintre cele 27 de schelete reanalizate au fost, de asemenea, datate greșit. Rezultatele arată fără echivoc că avem de-a face cu o problemă majoră. Și nu doar în Danemarca, ci, cel mai probabil, în întreaga Europă”, spune Kaare Lund Rasmussen, în comunicatul citat.
Printre cele șase schelete datate incorect se numără și unul descoperit la Mănăstirea Maica Domnului din Viborg, un alt oraș danez. Potrivit datării inițiale cu radiocarbon, chiar și limita superioară a intervalului estimat indica anul 976, cu peste 200 de ani înainte de construirea mănăstirii.
Aceeași situație a fost identificată în cazul a trei persoane înhumate la mănăstirea cisterciană Øm, tot în Danemarca.
Dar ce explică aceste discrepanțe?
Peștele de apă dulce, sursa erorilor de datare
Pentru a atrage atenția asupra fenomenului, Kaare Lund Rasmussen și colegii săi au publicat un avertisment în revista științifică npj Heritage Science. Cercetătorii speră că arheologii și toți specialiștii care folosesc datarea cu radiocarbon pentru rămășițele oamenilor și animalelor care au consumat pește vor ține cont de acest factor.
Explicația rezultatelor înșelătoare se află chiar în alimentația persoanelor respective: peștele de apă dulce.
Peștii din lacuri și râuri pot conține cantități mai mici de carbon-14 decât alimentele de origine terestră. Fenomenul este legat de eliberarea carbonului vechi din sedimentele de pe fundul lacurilor și din zonele de pe malurile râurilor.
Atunci când oamenii consumă pește care a acumulat acest carbon, o parte din el ajunge să fie încorporată în oasele lor. Peste secole, când rămășițele sunt analizate prin metoda datării cu radiocarbon, acestea pot părea, în mod eronat, mult mai vechi decât sunt în realitate.
„În cazuri extreme, un pește din Rin, de exemplu, poate părea cu până la 1.300 de ani mai vechi decât un organism terestru care a trăit exact în aceeași perioadă. Asta nu înseamnă însă că putem scădea pur și simplu 1.300 de ani din datarea unei persoane care a consumat pește de apă dulce. Dimpotrivă. Problema specifică mediului acvatic de apă dulce este că efectul variază enorm. Poate fi de la zero până la 1.000 de ani”, explică Kaare Lund Rasmussen.
Peștele marin produce un efect similar, dar mai ușor de corectat
Din acest motiv, cercetătorii danezi și olandezi îi îndeamnă pe specialiști să țină cont de ceea ce numesc „capcana apei dulci” și să aplice corecțiile necesare atunci când folosesc datarea cu radiocarbon.
Și consumul de pește marin poate face ca oasele umane să pară mai vechi decât sunt în realitate. Efectul variază și în acest caz în funcție de regiunea geografică și de zona oceanică, însă este considerabil mai previzibil decât în cazul peștilor de apă dulce.
În Marea Nordului, de exemplu, diferența este bine cunoscută și se situează în jurul valorii de 400 de ani, potrivit cercetătorilor.
Astfel, atunci când un organism și-a procurat întregul carbon din lanțul trofic marin, datarea poate fi ajustată folosind acest efect de rezervor, a cărui valoare este cunoscută.
Foto sus: Piață de pește. Pictură de Joachim Beuckelaer, din 1568 (© Metropolitan Museum of Art / Public Domain)
Mai multe pentru tine...

















