Ştiaţi că urmașul lui d’Artagnan este membru al Senatului francez? Interviu

Iulie, 31 iulie. Am rendez-vousla 16h45, la intrarea palatului din Jardin de Luxembourg, cu d'Artagnan. Colegii mă privesc bizar. Nu e o glumă; dimpotrivă, la intrarea în palatul Senatului francez mă aşteaptă asistenta lui Aymeri de Montesquiou-Fezensac d'Artagnan. Urmaşul celebrului muschetar, primarul localităţii Marsan (sudul Franţei, 427 de locuitori), în vârstă de 70 de ani, este cel care a reuşit în primăvara acestui an să dovedească încă o dată că Alexandre Dumas a minţit oareşcum. „Sunt bastarzi ai imaginaţiei mele… nici Athos, Porthos, nici Aramis nu au existat niciodată", avea să scrie celebrul scriitor francez, atunci când i se ceruse adevărul asupra identitaţii celor trei (patru) muschetari. Personaje pe care le-a împrumutat, de fapt, din memoriile jurnalistului şi pamfletarului Courtilz de Sandras.

Din mai 2012, senatorul Montesquiou are dreptul să poarte numele eroului lui Alexandre Dumas (e descendent al vărului primar al lui d’Artagnan, Pierre de Montesquiou-Fezensac, conte d'Artagnan), iar această recunoaştere este pentru căpitanul Companiei de muschetari din Armagnac un lucru firesc. „Nu vi se pare că şi semăn, fizic, cu d'Artagnan?", mă întreabă, şăgalnic, senatorul care n-a pierdut nimic din farmecul predecesorului său. Ochi jucăuşi, privire directă şi vag zeflemitoare, dar semeaţă şi fără jenă. Nu mai are pletele din tinereţe, dar demersul şi alura i-au rămas. „V-aş arăta, dacă aţi fi la Marsan, sabia lui Treville... Ştiţi că e la mine?"În spatele fotoliului său se află un portret al lui d'Artagnan. De pe peretele din faţă îmi zâmbesc, dintr-o fotografie în culori, Gabriel Byrne şi Leonardo di Caprio – actori în filmele cu d'Artagnan. „Pe lista mea actuală se află Milla Jovovici, noua Milady în filmul din 2011", surâde senatorul, mândru că i-a primit şi decorat la castel pe aproape toţi protagoniştii celor 19 ecranizări cu cei trei muşchetari. Telefonul portabil sună non-stop în timpul interviului, iar „muschetarul" de secol 21 are aceeaşi nervozitate şi nerăbdare ca strămoşul său gascon.

Dacă pentru muschetari deviza vitală era „toţi pentru unul şi unul pentru toţi", pentru senatorul d’Artagnan, european federalist convins, fost deputat european, deviza este alta:„Este imposibil de guvernat fără laconism" (Saint Juste). Aaaaaaaaaah… şi Porthos a existat şi el cu adevărat? „Bineînţeles, ce întrebare... Iată-l în fotografie, ne vedeam regulat." În timp ce privesc incredulă spre fotografia din care zâmbesc doi bărbaţi cam de aceeaşi vârstă, d'Artagnan părăseşte biroul, aruncând în trecere... „iar ca să ştiţi tot, «ma grande tante était Martha Bibesco... !»". Asistenta, care în tot timpul discuţiei, 9 minute pe ceas, scurt şi la obiect, a ascultat fascinată – pentru a câta oară? – peripeţiile lui d'Artagnan, dă din umeri:„O să vă trimit o fotografie cu portretul Marthei Bibesco. Cred că se află în Salonul Doamnelor."

Interviu cu urmaşul lui d'Artagnan - „Viitorul UE vine din Est”

Senator al regiunii franceze Gers din 1998 încoace, Aymeri de Montesquiou-Fezensac d'Artagnan este un politician pragmatic, care s-a remarcat nu o dată prin poziţiile sale tranşante în favoarea unei Europe federale. Vice-preşedinte al Uniunii Centriste şi Republicane şi vice-preşedinte al Comisiei de Finanţe, primarul din Marsan este şi specialist în Kazahstan, Rusia şi ţările din Estul continentului. A organizat un congres al Partidului Radical France la Bucureşti şi a fost reprezentant special al Preşedintelui Franţei pentru Asia Centrală, între 2009-2010. În prezent predă un curs de geo-politică la Universitatea Paris IV-Sorbona.

Ca o curiozitate… De câte ori aţi citit Cei trei muschetari?

Este o carte predestinată pentru a fi citită de către adulţi, iar eu am citit-o în copilărie. Copilăria mea a fost oareşcum una în temă. Iar d’Artagnan este, fără îndoială, cel mai apreciat, cel mai simpatic erou de literatură şi de cinema. Nu este greu să te identifici cu el.

Deci celebrul personaj v-a fost un model în viaţă? A fi descendentul lui d'Artagnan este o onoare?

Fizic, cum nimeni nu l-a văzut pe d’Artagnan, nu se poate afirma nimic. Se pare că avea mustaţă, de fapt. Cred că am însă calităţile muschetarilor, deci ale lui d’Artagnan. Încerc, în orice caz, o mare dragoste de viaţă, capacitatea de a împărtăşi spiritul de echipă – am jucat rugby timp de 14 ani –, a iubi onoarea, a servi patria.

Europa, pentru a cărei federalizare militaţi, ar putea fi o cauză demnă de d'Artagnan?

Nu ştiu dacă este un război nobil, dar, în orice caz, la bază, crearea Uniunii Europene avea ca scop supravieţuirea, pentru că altfel micile ţări europene nu reprezintă mult faţă de ţările-continent, ca Statele Unite, Brazilia, China, India. Şi chiar Japonia, care are o populaţie de două ori mai numeroasă ca a noastră.

Aţi spus de curând, în timpul unei intervenţii în Senat, că, de fapt, „construcţia europeană nu este niciodată atât de stimulată ca în timpul crizelor majore. Prefigurarea unei Europe federale este o revoluţie în spirite şi moravuri". A venit acest moment?

În încercarea de a rezolva criza grecească şi criza euro s-a pierdut mult timp în tergiversări. O pierdere de timp dezastruoasă pentru moneda euro, căci în timpul acesta cei care speculează au profitat, iar agenţiile de rating au jucat şi joacă un rol major, chiar fiind de bună credinţă, cu consecinţe extrem de negative asupra monedei. A sta tot timpul cu ameninţarea unei degradări la uşă nu este bine pentru stabilitatea euro.

Ce părere aveţi despre extinderea UE la alte ţări? Dar cu Turcia?

Nu am fost de acord din start cu extinderea UE. Cele 6 ţări fondatoare, şi apoi ţări ca Spania şi Portugalia, trebuiau să consolideze mai întâi. Am extins la ţări care nu aveau în mod obligatoriu aceleaşi sentimente europene ca ţările-nucleu. De aceea eu m-am abţinut, alături de Lamassoure, un european convins, la votul pentru intrarea Austriei, Suediei şi Finlandei, care erau, totuşi, ţări bogate şi net contributoare. Consider că ar fi trebuit mai întâi să consolidăm instituţiiile, aşa cum prevăzuseră fondatorii.

Turcia este o mare ţară, o putere economică în creştere, dar şi un stat cu o cultură total diferită de cea a Uniunii Europene, o ţară foarte populată, cea mai populată dacă ar intra în UE, care ar beneficia de ajutoare structurale imense în defavoarea altor ţări. Deci nu sunt favorabil aderării, ci doar asocierii.

Un bun cunoscător al Estului Europei, aţi afirmat nu o dată că încrederea şi entuziasmul care lipsesc Uniunii Europene vor veni de acolo…

Ţările din Est trăiesc într-o nevroză globală. Cortina de Fier, ca spaţiu dincolo de care s-au aflat, este o greutate istorică foarte greu de purtat, şi această greutate le face să considere încă Rusia ca o ţară apropiată, ca un vecin puţin simpatic. Ţările din Est sunt însă viitorul UE, soclul Uniunii, deci trebuie să înveţe să întoarcă pagina.