Tamerlan – de la un hoț de oi paralizat, la teroarea stepelor și a lumii medievale

Renumele sângeros al conducătorului mongol Tamerlan (cunoscut și ca Timur cel Șchiop) îl precede. Amintit pentru campaniile sale devastatoare, în care zeci de milioane de oameni ar fi pierit, marele războinic a clădit un imperiu uriaș, ce se întindea de la Delhi până la Marea Mediterană. În secolul al XIV-lea, el a fost cel mai puternic conducător al lumii islamice — un om temut și respectat deopotrivă. În Occident, imaginea lui a fost însă deformată, transformată într-o caricatură de cruzime și setea de putere, precum în piesa lui Christopher Marlowe, Tamburlaine cel Mare. Dar cine a fost, de fapt, acest cuceritor paralizat de o rană, devenit simbol al teroarei?

Originile unui bandit devenit împărat

Cu aproape un secol și jumătate înaintea nașterii sale, Genghis Han lăsase lumii un imperiu uriaș, împărțit între fiii și nepoții săi. Partea care avea să-l nască pe Timur era Hanatul Chagatai, un ținut de stepe și munți, frumos, dar izolat, între Samarkand și Pamir.

Aici, în 1336, s-a născut Timur, fiul unui mic nobil din tribul Barlas. Viața nomadă l-a călit, iar lipsa resurselor l-a împins către jaf și violență. La tinerețe, se ocupa cu furtul de oi și cu tâlhării, iar mai târziu a devenit mercenar. Într-o luptă, o săgeată i-a străpuns piciorul și brațul drept, lăsându-l șchiop pentru tot restul vieții. De aici și porecla sa turcică: Timur-i-Leng – „Timur cel Șchiop”, transformată în Europa în Tamerlane.

De la aliat la uzurpator

Ambiția lui nu cunoștea limite. În 1357, moartea conducătorului din Transoxiana i-a oferit ocazia perfectă. Mai întâi s-a aliat cu hanul din Moghulistan, apoi l-a trădat pentru a se uni cu cumnatul său, Amir Husayn. În scurt timp, cei doi au cucerit întreaga regiune. Dar Timur nu era omul împărțirii puterii. În 1369, după o luptă sângeroasă la Balkh, și-a ucis aliatul și s-a proclamat singurul stăpân al Transoxianei.

Un imperiu născut din foc și teroare

Timur își propusese să refacă gloria lui Genghis Han. Pentru a-și legitima domnia, s-a căsătorit cu văduva lui Husayn, Saray Mulk Khanum, o descendentă directă a lui Genghis Han. Apoi a pornit într-o serie de campanii nemiloase, menite să impună supremația sa asupra Asiei Centrale și Persiei.

În 1383, Persia a căzut sub loviturile sale. Orașele care se predau erau iertate, cele care se împotriveau erau rase de pe fața pământului. La Isfahan, după o răscoală, Timur a ordonat masacrarea populației și ridicarea unor turnuri din cranii umane – un semn al „justiției” sale implacabile.

Singurii cruțați erau meșteșugarii și artiștii, deportați forțat la Samarkand, capitala sa, pentru a o transforma într-o metropolă islamică splendidă. Din mâinile lor s-au născut palate, moschei și grădini ce au făcut din Samarkand o perlă a lumii musulmane.

„Biciul lui Allah”

Deși se considera apărător al Islamului, Timur și-a legitimat violența în numele lui Dumnezeu. Se numea Biciul lui Allah — omul trimis pe pământ pentru a pedepsi necredincioșii. În realitate, el nu a ezitat să ucidă musulmani, hinduși, creștini sau evrei deopotrivă, dacă îi stăteau în cale.

În 1398, a invadat India, acuzând sultanatul de la Delhi de prea multă toleranță față de hinduși. După o luptă scurtă, a cucerit capitala și a lăsat în urmă un oraș pustiit. Ca trofeu, a luat 90 de elefanți de război, folosiți ulterior la construirea unei moschei uriașe la Samarkand.

Războiul cu sultanul otoman

Un an mai târziu, privirea lui Timur s-a întors spre Occident, unde Imperiul Otoman al sultanului Baiazid I se întărea periculos. Între cei doi conducători s-a declanșat un schimb de scrisori plin de insulte, care a degenerat într-o confruntare directă.

În 1402, la Ankara, armatele lor s-au înfruntat într-o bătălie uriașă. Timur a manevrat strategic și a învins. Baiazid a fost capturat și umilit, fiind expus într-o cușcă de aur la Samarkand — simbol al triumfului total al mongolului asupra lumii islamice.

În mod ironic, conducătorii Europei creștine l-au privit pe Timur ca pe un aliat: un dușman al otomanilor care amenințau creștinătatea. Regele Angliei, Henric al IV-lea, și regele Franței, Carol al VI-lea, i-au trimis felicitări, iar regatul Castiliei a trimis chiar o ambasadă la curtea sa.

Moartea unui cuceritor

În 1404, la apogeul puterii, Timur plănuia o nouă campanie – împotriva Chinei Ming. Supărat că împăratul chinez îl trata ca pe un vasal, s-a hotărât să-l pedepsească. A pornit în toiul iernii, sfidând obiceiul de a aștepta primăvara. Pe malurile înghețate ale râului Syr Darya, boala și frigul l-au răpus. Timur a murit în februarie 1405, la 68 de ani.

Trupul său a fost îmbălsămat și dus înapoi la Gur-e-Amir, mausoleul său din Samarkand, unde odihnește și astăzi.

Moștenirea lui Tamerlan

Ca și Genghis Han, Timur și-a împărțit imperiul între fiii și nepoții săi. Dar domnia sa, clădită pe frică și teroare, nu a rezistat mult. În câteva decenii, vastul său imperiu s-a destrămat sub luptele interne.

Totuși, moștenirea culturală a supraviețuit. Stră-strănepotul său, Babur, a fondat în India dinastia Mogulilor, responsabilă pentru capodopere arhitecturale precum Taj Mahalul și Fortul Roșu din Delhi — ambele inspirate de arta timuridă din Samarkand.

Astfel, dincolo de sânge și cenușă, Tamerlan a lăsat o amprentă unică: un imperiu născut din violență, dar transformat în leagăn al culturii islamice.

Nu e puțin lucru pentru un om care și-a început viața ca un hoț de oi șchiop, pierdut în stepele Asiei Centrale.