Arheologii cercetează mormântul princiar (© Soprintendenza Abap Ancona Pesaro Urbino)

Un complex funerar monumental, vechi de 2.600 de ani, descoperit de arheologi în centrul Italiei

📁 Antichitate
Autor: Redacția
🗓️ 3 iulie 2026

O investigație arheologică preventivă desfășurată la Sirolo, în centrul Italiei, a condus la descoperirea unui complex funerar monumental datat în secolul al VI-lea î.Hr.

Descoperirea extinde în mod semnificativ cunoștințele despre vasta necropolă picenă din zona Conero și oferă informații noi privind elitele aristocratice care au dominat regiunea în perioada respectivă.

Noul complex permite reconstituirea contextului original al mormântului unui războinic descoperit în 2020, demonstrând că acesta făcea parte dintr-un amplu cimitir familial organizat în jurul unui mormânt princiar de dimensiuni monumentale. Importanța descoperirii constă atât în identificarea unor noi înmormântări, cât și în posibilitatea de a înțelege modul în care elitele locale își afirmau, legitimau și transmiteau puterea prin intermediul monumentelor funerare, relatează La Brujula Verde.

Războinicul era înmormântat cu un bogat echipament militar, incluzând coif, lance, sabie și pumnal, alături de obiecte de prestigiu precum o oinochoe (cană pentru turnat vin – n.r.) din bronz de tradiție greco-etruscă și un scaun pliant ceremonial (diphros), simbol al autorității în Italia preromană.

Mormântul princiar (© Soprintendenza Abap Ancona Pesaro Urbino)
Mormântul princiar (© Soprintendenza Abap Ancona Pesaro Urbino)

În centrul noului cerc funerar a fost descoperit un mormânt masculin ce conținea rămășițele unui car cu două roți (currus), unul dintre cele mai importante simboluri ale rangului princiar. Inventarul funerar include arme și alte obiecte aflate în curs de restaurare, care indică forme de reprezentare a puterii insuficient cunoscute până acum în cultura picenă (picenii sau picenți au fost un popor italic antic care, între secolele IX - III î.Hr., a ocupat în zona dintre râurile Foglia și Pescara, situată la vest de Apenini și la est de coasta Adriaticii – n.r.).

Vedere a necropolei (© Soprintendenza Abap Ancona Pesaro Urbino)
Vedere a necropolei (© Soprintendenza Abap Ancona Pesaro Urbino)

Complexul funerar se remarcă și printr-o caracteristică arhitecturală fără precedent: delimitarea monumentului nu era realizată printr-un șanț circular, ci printr-o palisadă alcătuită din stâlpi de lemn. În gropile acestora au fost identificate depuneri rituale de fragmente ceramice, indicând existența unor practici simbolice specifice în construcția monumentului.

Un alt element deosebit îl reprezintă recipientele mari din bronz, sigilate cu capace ceramice și conținând resturi organice, fragmente de vase și oase de animale. Acestea sunt interpretate ca urme ale ospățului funerar sau ale ofrandelor alimentare destinate defunctului, evidențiind rolul banchetelor rituale în afirmarea statutului social al aristocrației picene.

Mormântul feminin (© Soprintendenza Abap Ancona Pesaro Urbino)
Mormântul feminin (© Soprintendenza Abap Ancona Pesaro Urbino)

Lângă mormântul central a fost identificată și o înmormântare feminină, bogată în podoabe și accesorii vestimentare, inclusiv numeroase fibule și un ornament cu chihlimbar. Inventarul indică faptul că femeia ocupa o poziție importantă în cadrul familiei aristocratice.

Analizele arheologice și investigațiile geofizice indică faptul că necropola era mult mai extinsă decât se credea anterior. Amplasarea monumentului pe o înălțime naturală îi conferea o vizibilitate deosebită, subliniind funcția sa de simbol al prestigiului și puterii.

Potrivit arheologului Stefano Finocchi, directorul științific al cercetărilor, descoperirea oferă pentru prima dată imaginea completă a unui nucleu aristocratic picen, evidențiind relațiile ierarhice și legăturile acestuia cu principalele centre ale Italiei centrale din secolul al VI-lea î.Hr.

Arheologii cercetează mormântul princiar (© Soprintendenza Abap Ancona Pesaro Urbino)

Mai multe pentru tine...