Cum au invadat barbarii Imperiul Roman

În 375 are loc în Europa o deplasare de populaţii fãrã precedent, provocatã în mare mãsurã de mare invazie a hunilor, care, conform surselor, mãturau totul în cale. Vizigoţii conduşi de Fritigern şi Alaviv cer dreptul la refugiu în imperiu de frica nãvãlitorilor. Un an mai târziu, din pricina abuzurilor sãvârşite de romani, vizigoţii se revoltã şi devasteazã Balcanii. Cum s-au sfârşit aceste convulsii? Cu un dezastru pentru romani, întrucât la Adrianopol, în 378, împãratul Valens al Orientului cade în lupta contra goţilor. În 382 însã, Theodosius I încheie un tratat (foedus) cu rãsculaţii.

Ce prevedea acest tratat? Vizigoţii dobndeau autonomie în cadrul imperiului, ca federaţi ai imperiului roman. Trebuiau în acest sens sã-i sprijine pe romani, iar apeteniile lor primeau posturi în subordinea comandanţilor romani. La prima vedere pare un sistem rezonabil, ţinând cont de situaţia tulbure din Imperiul Roman târziu, dar barbarii nu sunt tocmai o bazã solidã de loialitate. De pildã în 383, când un anume Magnus Maximus uzurpã puterea în Occident, Theodosius I se foloseşte de thervingi, dintre care dezerteazã o bunã parte.

Cine este Alaric?

În 391 îşi face apariţia pe scena politicã un personaj care se va dovedi important, şi anume Alaric, fiul lui Alaviv, care organizeazã un raid în Grecia. Deşi sursele îl prezinta drept un personaj malefic sau pedeapsa pentru pacatele romanilor, Alaric este de fapt un om politic abil, care ştie sã negocieze cu romanii şi sã-şi controleze proprii oameni. Instrument al zeilor sau bici al lui Dumnezeu, şeful barbar care sfideazã autoritatea romanã, motiv pentru care sursele sunt atât de tendenţioase faţã de el, are scopuri precise si oreşte un teritoriu propriu, recunoaşterea autoritãţii sale, alianţã cu romanii şi eliminarea intervenţionismului roman.

Talentul sãu de a îmbina brutalitatea cu abilitatea ar fi fost însã zadarnic fãrã contextul favorabil datorat intrigilor de la curtea imperialã de la Ravenna, unde Stilicho, generalul care conducea efectiv imperiul este executat. Stilicho îl învinge pe Alaric în 392 pe râul Hebrus, apoi în 395 în Larissa Thessaliei şi în 397 pe platoul Phloe. Generalul roman avea de gând sã se foloseascã de Alaric pentru a recâştiga prefectura Illyricum pentru Occident.

Totuşi puterea de la Constantinopol este mai inspiratã, pentru cã Alaric este convins sã ia calea Italiei în 401 fiindcã problema stringentã a hranei nu mai putea fi rezolvatã de subsidiile guvernului oriental. Invazia în talia nu este o problemã pentru Alaric, întrcât Stilicho îşi concentreazã trupele în Raetia şi Noricum din cauza vandalilor şi alanilor. Deja pe 18 noiembrie şeful got pãtrunde în Italia, înaintând pânã la Aquileia, al cãrei asediu îl ridicã într-un final, goţii neavând experienţã în cucerirea de oraşe fortificate. Şi totuşi devasteazã alte oraşe, câmpia Veneţiei, ameninţând şi Milanul. Locuitorii Italiei experimenteazã o creştere a sentimentului apocaliptic, provocat şi de presupuse apariţii cereşti interpretate ca semne divine. Zidurile lui Aurelian sunt reparate fugitiv, împãratul Honorius vrea sã fugã în Gallia, Stilicho recruteazã cavaleri alani şi federaţi vandali, capitala este transferatã la Ravenna.

În 402 goţii merg spre vest, dar aflând cã sosesc trupe din Gallia, schimbã direcţia spre sud. La Pollentia, pe 6 aprilie, are loc o bãtãlie începutã printr-un atac alan care rezultã în capturare prãzii gote de cãtre romani, dar comandantul Saul este ucis. Finalul este indecis. Stilicho câştigã însã la Verona, unde ii încercuieşte pe goţi pe o colinã. Alaric suferã pierderi masive, retrãgându-se cu permisiunea lui Stilicho undeva lângã Dalmaţia şi Pannonia, de unde iniţiazã raiduri în partea esticã a prefecturii Illyricum. Stilicho doreşte astfel sã profite de şeful barbar pentru a contracara Orientul, în contextul unei ostilitãţi tot mai accentuate între cele douã pãrţi ale imperiului. De ce acest conflict? Pe de-o parte pentru cã Stilicho emite pretenţia de a deveni tutorele lui Arcadius, şi pe de alta pentru cã Occidentul revendicã Orientului estul prefecturii Illyricum, exact locul unde Alaric întreprinde raidurile pentru a forţa lucrurile.

În 405 barbari sub conducerea lui Radagaisus invadeazã Italia, atacând mai întâi Illyricum. Oraşele Flavia Solva şi Aguntum sunt distruse, abia la Faesulae putând fi oprit de cãtre Stilicho şi recruţii sãi goţi, alani si huni. Radagaisus este executat, iar lui Stilicho i se ridicã o statuie la Roma. Dar tulburãrile sunt departe de a se fi încheiat. În 406/407 alani, vandali şi suevi trec Rinul şi invadeazã Gallia, punând autoritatea romanã în mare dificultate. Pe lângã imposibilitatea de a face faţã atâtor atacuri, aceasta mai are de înfruntat şi o multitudine de uzurpãri, precum cele ale lui Marcus, Graţian şi Constantin al III-lea în Britannia. În ce-l priveşte pe Stilicho, tentativa sa de a se folosi de Alaric pentru a recupera Illyricum îi aduc acuza de trãdare, în urma cãreia este demis şi executat. Barbarii re raliazã în jurul lui Alaric, care pretinde 288000 de solidi de aur pe care Honorius refuzã sã-i dea, ceea ce provoacã o nouã invazie.

Jaful Romei

Cum Stilicho dispare din peisaj, goţii nu mai întâmpinã o rezistenţã serioasa şi se deplaseazã pe Via Postumia, apoi spre Verona şi Cremona, trec râul Po, se îndreaptã spre Rimini pe Via Aemilia, apoi pe coastã pânã la Ancona, în teritoriul Piceni-lor, pe Via Salaria, pe ruta Ascoli-Reate şi în cele din urmã îşi ating destinaţia:Roma. Toate acestea doar într-o lunã. Alaric asediazã Roma şi înfometeazã populaţia, decimatã şi de epidemii. Alaric cere 5000 de livre de aur, 30000 de livre de argint, 4000 de robe de mãtase, 3000 de blãnuri de purpurã şi o pace perpetuã cu imperiul. Negocierile eşueazã însã şi îl obligã pe Aalric sã se retragã în Etruria. Honorius primeşte un ajutor de 6000 de soldaţi din Orient, care sunt însã decimaţi şi ei de trupele gote.

Alaric îşi întãreşte forţele prin intermediul cumnatului sãu Athaulf, ceea ce îl determinã sã formuleze noi revendicãri:colonizarea provinciilor Noricum şi Veneţia, subsidii anuale, titlul de magister militum. Dar intrigile şi conflictele între facţiunile anti-şi pro-germanice iarãşi împiedicã orice reuşitã a negocierilor. Alaric se îndreaptã iar spre Roma, ba chiar îşi proclamã propriul împãrat, pe Priscus Attalus, care se dovedeşte însã incapabil sã împlineascã dorintele goţilor. În acest context Alaric se orienteazã spre împãratul legitim, Honorius, cu care se şi întâlneşte la Alpes, în apropiere de Ravenna.

Goţii sunt însã surprinşi de un atac al lui Sarus, care dezertase în 402, în ciuda faptului cã se ajunsese la un compromis. De data aceasta goţii patrund în Roma, posibil datoritã unei trãdãri interne. Pe 24 august 410 goţii întrepind un jaf sistematic al oraşului, capturând-o şi pe sora împãratului, Galla Placidia. Devastarea Romei a avut un impact covârşitor asupra mentalului colectiv.

Pãgânii acuzau renegarea tradiţiilor, creştinii pãcatele oamenilor. Nu s-a ajuns la incendieri, distrugeri sau violente extraordinare, pentru cã jaful a fost extrem de bine pus la punct. Ceea ce a contat mai mult a fost şocul pe pan moral şi mental. Un veritabil leagãn de civilizaţie milenarã ajunge la cheremul barbarilor. Dupã jaf Alaric plãnuieşte trecerea în Sicilia şi Africa de nord, dar este nevoit sã se reîntoarcã în centrul italiei din cauza lipsei de experienţe maritime. Moare în Bruttium, Athaulf mergând cu goţii în Gallia. Alaric lasã în urmã un mormânt necunoscut şi legenda despre comoara îngropatã cu el în râul Brusento.

Referinţe:

Peter Brown:The World of Late Antiquity AD 150–750. New York 1971;Averil Cameron, The Later Roman Empire, AD 284-430. Cambridge, MA:Harvard University Press, 1993;Roger Rémondonon, La Crise de l'Empire romain:De Marc-Aurèle à Anastase, Paris, 1980.