Turnurile din Epoca Bronzului din Sardinia, reutilizate ca situri sacre în Epoca Fierului
Obiectele ritualice descoperite la situl Nuraghe Barru din Sardinia indică existența unor rețele de interacțiune la nivelul întregii insule, potrivit unei cercetări recente realizate de Universitatea din Tübingen în colaborare cu Soprintendenza.
O echipă internațională de cercetători de la Universitatea din Tübingen a adus noi informații despre modul în care nuraghele din Sardinia (turnuri emblematice din piatră construite acum mai bine de 3200 de ani) au continuat să joace un rol social și spiritual important timp de secole, chiar și după schimbarea practicilor religioase în preistorie. O sabie votivă și vase ceremoniale descoperite la situl Nuraghe Barru, în partea central-sudică a Sardiniei, arată că situl din Epoca Bronzului și-a păstrat importanța până târziu în Epoca Fierului, informează un comunicat al Universității din Tübingen.
Rezultatele studiului contribuie la un număr tot mai mare de dovezi care arată că populațiile din Sardinia erau conectate prin rețele în cadrul cărora circulau obiecte, idei și practici în perioada târzie a Epocii Bronzului și începutul Epocii Fierului.
Sardinia este renumită pentru cele aproape 7.000 de nuraghe, construite în timpul Epocii Bronzului, între anii 1700 și 1100 î.Hr.
„Încă se discută dacă acestea erau folosite ca structuri defensive, reședințe ale elitelor sau monumente ritualice. Au dominat peisajul insulei timp de secole”, spune dr. Silvia Amicone, în comunicatul citat.
La sfârșitul Epocii Bronzului și începutul Epocii Fierului, între 1200 și 800 î.Hr., societatea sardă s-a schimbat. Pe insulă au fost construite sanctuare și fântâni sacre.
„În contextul acestei transformări, am vrut să investigăm dacă vechile turnuri își pierduseră semnificația”, spune Amicone.
O fântână sigilată și ofrande sacre
În timpul săpăturilor de la Nuraghe Barru, echipa de cercetare condusă de dr. Chiara Pilo de la Soprintendenza a descoperit o cisternă-fântână sigilată cu grijă în interiorul complexului de turnuri.
„La baza acesteia se aflau diverse vase ceramice sparte intenționat, inclusiv ulcioare, o amforă miniaturală și un vas ceremonial rar cu patru mânere. Am găsit și resturi animale și umane”, spune Pilo.
După depunerea obiectelor, fântâna fusese închisă cu plăci de calcar. În apropiere, arheologii au găsit ofrande votive depuse de-a lungul unei scări. Acestea includeau o sabie de bronz lungă de 94 cm, trei obiecte din bronz asemănătoare unor brice și un bulgăre de cupru. Scara a fost apoi blocată, sigilând permanent accesul către etajul superior.
„Per ansamblu, descoperirile sugerează un episod de activitate ritualică, nu obiecte aruncate la întâmplare. Și clădirea însăși a fost modificată prin acest proces”, spune Pilo.
O rețea de oameni, bunuri și idei
Pentru a afla mai multe despre proveniența acestor obiecte și semnificația lor, echipa de cercetare a combinat investigațiile arheologice clasice cu tehnici științifice moderne. Petrografia în secțiuni subțiri, o metodă folosită pentru identificarea mineralelor conținute în ceramică, a arătat că majoritatea vaselor nu fuseseră produse local.
„Proveneau din diferite regiuni geologice ale Sardiniei, unele de la peste 40 de kilometri distanță”, spune Amicone.
Materialele de la Barru reflectă astfel modele mai ample de interacțiune pe întreg teritoriul insulei. Este probabil ca Nuraghe Barru să fi făcut parte dintr-o rețea extinsă.
„Oamenii, bunurile și ideile circulau pe insulă, iar Barru ar fi putut fi un centru important pentru acest schimb”, adaugă Amicone.
Analiza prin fluorescență cu raze X a obiectelor metalice a arătat că atât sabia, cât și lamele din bronz conțineau o proporție redusă de staniu față de cupru.
„Astfel de aliaje sunt comune pentru săbiile votive nuragice, care nu erau fabricate pentru luptă, ci pentru scopuri simbolice sau ritualice”, explică Amicone.
Obiectele asemănătoare unor brice semănau cu altele descoperite în Italia continentală. Acest lucru ar putea indica existența unor conexiuni dincolo de insulă.
„Totuși, compoziția materialului ar putea sugera că lamele nu au fost importate, ci produse local”, mai spune Amicone.
Ritual, putere și identitate
În ansamblu, echipa de cercetare a concluzionat că, la începutul Epocii Fierului, acum aproximativ 3000 de ani, Nuraghe Barru nu era o ruină abandonată din vremuri mai vechi.
„Nuraghe Barru este un caz bine documentat. A fost un centru activ în Epoca Fierului, unde practicile ritualice și identitățile sociale erau exprimate într-o perioadă de transformare. Când au apărut noi locuri de cult, nu toate clădirile vechi au fost abandonate. Unele turnuri ale culturii nuragice au fost reutilizate în scopuri ceremoniale.”, spune dr. Gianfranca Salis, actualul director științific al săpăturilor aflate încă în desfășurare la sit pentru Soprintendenza.
Dr. Silvia Amicone de la Departamentul de Arheometrie al Universității din Tübingen și echipa sa au colaborat cu autoritatea arheologică locală, Soprintendenza Archeologia, Belle Arti e Paesaggio per la Città Metropolitana di Cagliari e le Province di Oristano e Sud Sardegna, pentru a realiza un nou studiu care combină metode din arheologie, geologie și știința materialelor. Studiul a fost publicat în cea mai recentă ediție a revistei Open Archaeology.
Foto sus: Vedere aeriană a sitului Nuraghe Barru din Sardinia (© Lars Heinze)
Mai multe pentru tine...
