Stânca Pârjoaia şi România de azi
Probabil că numele fostei stânci, pentru că nu mai există – a fost aruncată în aer cu succes –, este legat, ca o ironie a sorții, de pârjol, de arșiță, de seceta extremă care i-a pus în evidență rolul în curgerea apelor Dunării în zona vitală pentru furnizarea apei de răcire a Centralei de la Cernavodă. Dar Pârjoaia poate fi și o denumire simbolică pentru funcționarea statului român și pentru definirea viitorului acestei țări.
De zeci de ani, instituțiile din domeniu știau că stânca respectivă trebuie înlăturată – la început, din motive de navigație, apoi, pentru răcirea reactoarelor nucleare.
Dar s-a mers pe principiul „timpul trece, leafa merge“, putem risipi banii în cu totul alte scopuri. Un principiu de bază al funcționării României, împreună cu cel al scoaterii de beneficii din tot ceea ce presupune interacțiune cu nevoile statului și ale societății în general.
Pe aceleași principii s-a ajuns la criza structurală din sistemul energetic de azi. Un sistem a cărui ruinare a adus averi nemăsurate generațiilor de „băieți deștepți“ care s-au perindat la butoane în ultimele decenii. De aceea a fost permisă conectarea la sistemul energetic de capacități de producție, dar fără capacități de stocare. De aceea s-au blocat autorizațiile. De aceea noi capacități pe gaz care să suplinească nevoia de energie când e noapte, nor şi nu bate vântul, pentru că într-adevăr cărbunele nu mai este o soluție, nu au fost livrate. Centrala de la Iernut este doar un exemplu. Trebuia finalizată de zece ani, dar nici astăzi nu este în funcțiune.
Nu era greu de prevăzut că secetele vor deveni din ce în ce mai severe, că e nevoie de capacități de producție de energie, de stocare şi de adaptare la schimbările climatice. Dacă acum avem probleme cu două reactoare de la Centrala de la Cernavodă, cum vom răci patru reactoare, în cazul fericit în care vom mai construi încă două? Vom mai detona o nouă stâncă, peste 15 ani?
Pârjoaia este lecția care ne arată că așa nu se mai poate. Putem rămâne atașați acestui sistem. Putem ignora totul în jurul nostru. Putem spune că apa nu se termină, că Dunărea nu seacă sau că ne fură alții apa, asta ca să continuăm să ne furăm singuri țara. Să nu facem ceea ce trebuie să facem, zeci de ani la rând.
Modelul ăsta de minciună economică – traiul îmbelșugat pe datorie – şi de hoţie generalizată ne-a adus la momentul Pârjoaia, România Pârjolită.
Renunțarea la acest model este împiedicată cu orice mijloace. Peisajul politic şi criza guvernamentală au drept cauză profundă ciocnirea dintre realitatea care cere reforme economice administrative şi sociale şi interesele extractorilor de rente din buzunarul statului care nu vor să se schimbe nimic, pentru că reforma înseamnă bani mai puțini de risipit. Ce ar însemna pentru bugetul statului numai reforma administrației locale, o administrație în care mai mult de jumătate din primării nu-şi scot nici banii de salarii?
Sau renunțarea la sutele de companii de stat care nu au alt scop în afara asigurării salariilor directorimii şi a indemnizațiilor membrilor consiliilor de administrație?
Până acum, toate încercările de reformă reală au fost tăiate de la rădăcină. Nimic nu a fost lăsat să treacă. Dar am ajuns aproape de implozie şi timpul trece repede.
Foto sus: Detonare controlată pentru dislocarea unei formațiuni stâncoase din albia brațului Bala (© Laurențiu Turoi / MAPN)
Mai multe pentru tine...
