Mumii incașe vechi de 500 de ani oferă prima dovadă genetică modului în care variola a ajuns în America
Două mumii incașe din Chile au oferit oamenilor de știință cele mai vechi genomuri cunoscute ale virusului variolei descoperite în Americi, datând din perioada 1492–1631.
Studiul, publicat în revista Science, reprezintă prima dovadă genetică directă că variola a fost introdusă pe continentul american odată cu colonizarea europeană, informează Live Science.
Variola, provocată de virusul variolei, a fost una dintre cele mai letale boli din istorie, înainte de eradicarea sa oficială în 1977. Deși urme ale bolii au fost identificate în mumii egiptene vechi de aproximativ 3.000 de ani, primul focar documentat din Americi datează din 1518, în timpul cuceririi spaniole a Caraibelor.
Ulterior, boala s-a răspândit rapid în America Centrală și de Sud, provocând moartea a aproximativ trei-patru milioane de indigeni lipsiți de imunitate. Alături de violență, sclavie și alte boli, variola a contribuit la dispariția a circa 90% din populația autohtonă a Americilor până în anul 1600.
Până în prezent, cunoștințele despre răspândirea bolii se bazau în principal pe documente istorice redactate de colonizatorii europeni, care nu reflectau întotdeauna experiența comunităților indigene. În plus, lipsa ADN-ului antic al virusului din Americi împiedica identificarea tulpinilor responsabile de epidemie.
În noul studiu, cercetătorii au identificat ADN antic al virusului în oasele a doi adulți incași mumificați din nordul statului Chile. Descoperirea a fost neașteptată, deoarece echipa urmărea inițial să studieze istoria populațiilor umane din regiune, nu agenți patogeni. De asemenea, nu existau înregistrări istorice care să indice existența variolei în comunitatea respectivă.
Analiza genetică a arătat că cele două genomuri virale sunt aproape identice, ceea ce indică faptul că indivizii au fost infectați în cadrul aceluiași focar epidemic sau cu aceeași tulpină aflată în circulație.
Compararea acestora cu genomurile altor virusuri ale variolei a arătat că ele aparțin unei linii evolutive dispărute, desprinse dintr-o tulpină europeană în jurul anului 1296. Această variantă reprezintă o etapă intermediară între tulpinile medievale europene și cele moderne, confirmând originea europeană a virusului din Americi.
Cercetătorii au observat și modificări genetice care au făcut ca virusul să își piardă capacitatea de a infecta alte specii, adaptându-se treptat exclusiv la gazda umană. Această specializare i-a crescut eficiența în transmiterea și infectarea oamenilor.
Autorii studiului speră ca identificarea altor probe de ADN din Americi să permită reconstituirea mai precisă a evoluției și răspândirii variolei. Totodată, cercetarea agenților patogeni antici poate contribui la înțelegerea modului în care boli actuale, precum mpox (variola maimuței – n.r.) sau cowpox (boală cunoscută ca variola vacii – n.r.) evoluează și se adaptează la oameni.
Rezultatele completează dovezile arheologice existente privind prezența variolei în populațiile indigene, inclusiv descoperirea unor schelete de copii din Peru care prezintă leziuni compatibile cu această boală.
Foto sus: Indieni din America suferind de variolă. Desen din Cartea a XII-a a Codexului florentin, din secolul al XVI-lea (© Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
