Cronicile unui nobil pe Valea Loarei

Anul Domnului 1498. Tronul Franţei se clatină din nou sub greutatea unei succesiuni neașteptate. Carol al VIII-lea, regele care visa la un imperiu în Italia, a murit fără urmași direcţi.

Pe holurile răcoroase ale castelului din Amboise, zvonurile despre conspiraţii, trădări și moșteniri ilegitime plutesc mai dense decât ceţurile Loarei. În această atmosferă tulbure, cavalerul Geoffroi de La Trémoille, un nobil în vârstă de 38 de ani, fost consilier militar al regelui, pornește într-o călătorie tăcută, dar urgentă: să afle cine va deveni noul suveran legitim și mai ales, dacă acesta este vrednic de coroană.

Astfel începe jurnalul unei călătorii pe Valea Loarei – o cronică în care fiecare castel ascunde o piesă a puzzle-ului regal, fiecare curtean o mască, iar fiecare piatră pare să șoptească vechi jurăminte și blesteme.

Blois – Palatul care a văzut prea multe regine

În zorii unei dimineţi ceţoase de aprilie, Geoffroi de La Trémoille descălecă în curtea castelului din Blois. Zidurile masive, ridicate de conţii de Blois și înălţate ulterior de Ludovic de Orléans, aruncau umbre reci peste pavajul ud. Dincolo de poarta gotică, deasupra unui blazon sculptat, răsărea timid soarele. Părea o aură sângerie în jurul unei cetăţi blestemate de destinul femeilor puternice.

— Sunteţ iașteptat, spuse un paj grăbit. Regina Anna se află în capela Saint-Calais.

Geoffroi își scutură mantia și păși înăuntru. Blois-ul nu era doar un castel – era o arhivă vie a ambiţiilor regale. Zidurile adăposteau ecourile Isabelei de Valois, văduva lui Richard al II-lea al Angliei, și ale Annei de Bretania, de două ori regină a Franţei. Acum, după moartea lui Carol al VIII-lea, Anna se reîntorsese aici ca la un altar al regatului pierdut.

Pe coridorul de est, construit în stil gotic târziu, Geoffroi întâlni pe unul dintre sfetnicii reginei, bătrânul abate Louis de Condé, care îl privi cu neîncredere:

— La Trémoille? Nu te-ai pierdut prin Italia, precum ceilalţi visători ai lui Carol?

— Caut doar adevărul, monseigneur, și poate... un rege adevărat.

Abatele rânji cu tristeţe:

— Adevărul? E îngropat adânc în mormintele de la Fontevraud. Dar încearcă-ţi norocul. Regina are multe de spus – și mai multe de ascuns.

Geoffroi fu primit într-un salon cu tavan casetat, unde tapiserii flamande arătau scene din viaţa Sfântului Ludovic. Anna de Bretania, îmbrăcată în negru și cu mâinile pe un rozariu, nu-l privi direct.

— Aţi venit prea târziu, domnule de La Trémoille. Regele a murit. Și cu el, liniștea Franţei.

— Dar nu și speranţa, Majestatea Voastră. Cine va domni?

— Ludovic de Orléans, probabil. Are sânge regal, dar și patimi nestinse. Căsătoria cu mine îl va legitima... sau îl va distruge.

Geoffroi citi în privirea ei o inteligenţă tăioasă. Anna nu voia doar o coroană – voia controlul asupra destinului Franţei. Plecă din Blois convins că aici începuse urzeala, dar că adevărul era încă ascuns în altă parte.

La ieșirea din castel, se întoarse să privească faţada renascentistă recent începută, cu scara în spirală ce sfida arhitectura defensivă tradiţională.

— Un castel care vrea să fie palat, șopti. Precum Franţa, care vrea să fie imperiu.

***

Geoffroi de La Trémoille, un cavaler fictiv, a fost creat special pentru acest demers narativ. El nu a existat în izvoarele epocii, dar tot ceeace îl înconjoară este autentic: contextul politic, personajele istorice, castelul din Amboise, intrigile de Curte și umbrele unei tranziţii de putere care a marcat începutul domniei lui Ludovic al XII-lea. Geoffroi este martorul ideal, un om al vremii, cu mintea unui strateg și sufletul unui loialist, care caută, printre ziduri și șoapte, însemnele unei regalităţi legitime.

Prin paginile grupajului, cititorul va păși alături de acest călător în veșminte din secolul al XV-lea, în vreme ce comentariile contemporane completează și accentuează contrastul dintre lumea de atunci și cea de acum.

***

Statuia ecvestră a Regelui Ludovic al XII-lea poziţionată pe faţada gotică a castelului

BLOIS

Castelul Blois, situat în inima Văii Loarei, este o sinteză remarcabilă a artei arhitectonice franceze din Evul Mediu până în Renaștere. Amplasat pe un promontoriu cu vedere spre Loara, edificiul a fost reședinţa favorită a mai multor regi ai Franţei, printre care Ludovic al XII-lea, Francisc I și Henric al III-lea. Structura a început să prindă contur în secolul al XIII-lea, sub conţii de Blois, deși majoritatea elementelor păstrate astăzi datează din epoca Renașterii.

Castelul a fost extins și transformat în patru mari etape arhitecturale, reflectând stilurile gotic, gotic flamboaiant, renascentist și clasic. Aripa Ludovic al XII-lea, construită între 1498 și 1503, poartă elemente gotice târzii, cu faţadă din cărămidă roșie și piatră albă.Aripa Francisc I (1515-1524) introduce influenţele Renașterii italiene, cu faimosul său turn în spirală.

Aripa Gaston d’Orléans (1635-1638), comandată de fratele Regelui Ludovic al XIII-lea, rămâne neterminată, dar exprimă tranziţia spre clasicismul sobru al secolului al XVII-lea. Locul a fost martorul unor episoade dramatice, precum asasinarea ducelui de Guise în 1588. Castelul Blois a fost abandonat în secolulal XVIII-lea, apoi restaurat în secolul al XIX-lea, devenind unul dintre primele monumente istorice protejate din Franţa. Astăzi, el oferă o incursiune amplă în istoria monarhiei franceze.

Fragmentul face parte dintr-un text publicat în numărul 282 al revistei „Historia” (revista:282), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 17 iulie - 14 august, și în format digital pe platforma paydemic.