baia mare jpg

Cum se circula cu trenul prin orașul Baia Mare de altădată

📁 Călătorii în istorie
Autor: Angela Sabău

Ferneziu, cartier al orașului Baia Mare, nu a fost întotdeauna astfel. În trecut, Firiza de Jos (Ferneziu) și Firiza de Sus erau două localități aproape de orașul Baia Mare, spre deosebire de prezent, când ambele sunt cartiere ale orașului. În trecut, aici se ajungea doar cu trenul.

Pare greu de crezut că distanța de doar câțiva kilometri, ce poate fi parcursă în maxim 15 minute cu mașina, în anii ’40-’50 putea fi parcursă cu trenul, din Baia Mare. Oamenii își mai amintesc de acea perioadă și spun că o călătorie cu trenul era cea mai bună opțiune.

Stația CFR din Ferneziu - anii 1948 (foto: Facebook Ferneziu - Fernezely - Fernsee, real history)
Stația CFR din Ferneziu - anii 1948 (foto: Facebook Ferneziu - Fernezely - Fernsee, real history)

De asemenea, la Baia Sprie, oraș situat la aproximativ 10 kilometri de Baia Mare, se ajungea tot cu trenul. Astăzi, autobuzele circulă acolo la un interval de maxim 15-20 de minute.

Transportul în comun era la început, iar mijloacele de transport circulau rar. Baia Mare deținea doar două autobuze în 1953, iar în 1955 avea deja trei. În 1958 avea 8 autobuze, iar în 1958 a ajuns la 48. În ceste condiții, cea mai bună variantă de călătorie era trenul.

Linie comună cu Baia Sprie până într-un punct

Linia Baia Mare – Ferneziu avea șapte kilometri și se ramifica din linia Baia Mare – Baia Sprie, care era comună până la stația numită „Baia Mare Fabrică”. Din acel punct, o linie mergea la Baia Sprie, iar cealaltă la Ferneziu.

În anul 1954 circulau două perechi de trenuri mixte pe zi, cu trei clase, tractate de locomotive cu abur, care parcurgea acest traseu în 37 de minute. În 1958 traficul a fost redus la o singură pereche de trenuri mixte, cu două clase, care străbăteau traseul în 35 de minute.

Uzina 1 Mai în anii 1948-1950 (foto: Facebook Ferneziu - Fernezely - Fernsee, real history)
Uzina 1 Mai în anii 1948-1950 (foto: Facebook Ferneziu - Fernezely - Fernsee, real history)

Pentru că localitatea devenită între timp cartier al orașului a purtat de-alungul vremii și alte denumiri (precum Firiza de Jos), linia s-a numit o perioadă „Baia Mare – Firiza”. Firiza de Jos era la acea vreme un sat aparținător de comuna Firiza (în maghiară Felsőfernezely).

Trei curse pe zi

În Mersul trenurilor din 1948 se arată că în acel an circulau trei perechi de trenuri de pasageri în direcția Ferneziu. Acestea aveau plecările fixate la ore utile în special navetiștilor care lucrau în Baia Mare.

Transportul călătorilor era asigurat în regim de transbordare. Cei care doreau să ajungă în Firiza din Baia Mare luau pentru început trenul de Baia Sprie, până în stația Baia Mare Fabrică.

Dacă pentru cursa de ora 4.00 și cea de ora 14.00 existau solicitări suficiente, în momentul în care trenul se întorcea din Baia Sprie, atunci se forma, cu aviz special, garnitura care circula până la Firiza. De aici, după 10 minute (timp suficient ca locomotiva să rebruseze), trenul pornea spre Baia Mare. Dacă nu existau solicitări, trenul staționa în stația Baia Mare Fabrică și se forma aici noul tren ce ar fi trebuit să vină din Firiza.

Singurul tren direct era cel de seară, care circula zilnic. Acesta pornea din gara Baia Mare la ora 19:00 și mergea direct la Baia Sprie, unde ajungea la ora 19.29. La ora 19.39 pornea spre stația Baia Mare Fabrică, unde ajungea la ora 19.54. De aici pleca la ora 20.04 și ajungea în Firiza la ora 20.13. La ora 20.25 pleca din Firiza, cu sosire în gara Baia Mare la ora 20.48.

Stația de tren, aproape de intrarea în uzină

Grija autorităților din Maramureș pentru transportul persoanelor în această vreme era de înțeles, având în vedere că aici exista uzina care mai târziu a contribuit la câștigarea titlului de „cel mai poluat oraș” al Băii Mari - Romplumb, cum s-a numit ultima oară întreprinderea. A mai purtat denumirea de „1 Mai” Ferneziu și prima atestare documentară datează de la 1844.

Uzina 1 Mai anii 1948-1950 (foto: Facebook Ferneziu - Fernezely - Fernsee, real history)
Uzina 1 Mai anii 1948-1950 (foto: Facebook Ferneziu - Fernezely - Fernsee, real history)

Oamenii își mai amintesc că era și o stație de tren în apropiere de intrarea principală la uzină. „Mama mea îmi povestea și mi se părea de domeniul fantasticului. Îmi arăta unde opreau trenurile și cum călătoreau cu trenul în oraș și mie îmi venea greu să cred”, spune Ana Roman, o băimăreancă trecută de 50 de ani.

Chiar și când eram eu copil, existau autobuze care ne duceau în 20-25 de minute în oraș din cartierul acesta mărginaș. Autobuzele circulau din oră-n oră, deci nu puteai spune chiar că faci naveta”, mai spune ea.

La începutul anilor '60, stația Baia Mare Fabrică a fost redenumită Baia Mare Est, iar stația Ferneziu a devenit Baia Mare Nord.

Sursa: adevarul.ro

Mai multe pentru tine...