Piata Mică, anii 1900 jpg

Primele taxiuri din Baia Mare au funcționat în paralel cu birjele

📁 Istorie Urbană
Autor: Angela Sabău

Deplasarea rapidă pe distanțe scurte, în urbe, a fost dintotdeauna o necesitate. Însă cu ani în urmă, un apel sau o aplicație pentru a chema o mașină (plătită direct de pe telefon) era chiar ceva de domeniul științifico-fantastic. Atunci, birjarii puteau fi găsiți după nume și adresă.

De altfel, primele taxiuri motorizate au apărut pentru prima dată la Paris, în 1899, iar câțiva ani mai târziu, în 1903, la Londra și în 1907, la New York.

În România, încă la acea vreme se circula cu birja, dar în scurt timp, evoluția a ajuns și aici.

Lucia Pop, muzeograf la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie (MJIA) Maramureș, spune că noțiunea de taxi este modernă, mai aproape de zilele noastre, însă chiar dacă nu se numea așa, acest serviciu exista în Baia Mare.

Zona Piața Păcii din Baia Mare a fost dintotdeauna o zonă comercială. La sfârșit de secol IX, început de secol XX, acolo era piață, era târg. Piața Mare și Piața Mică, așa cum le numeau băimărenii”, spune ea despre cele două locuri din oraș ce comunică între ele și unde și în ziua de azi există stație de taxi.

Șapte taxiuri și 32 de birje, în 1933

Însă pe vremuri, aici staționau birjele. Potrivit muzeografei, există imagini de la începutul secolului al XX-lea în care apar deja taxiuri, însă fără a avea statutul pe care îl au azi.

Există imagini de la început de secol XX, prin anii 1918-1920, după Unire, în care apare stația de taxiuri din fața singurului hotel mare din oraș de la acea vreme, numit azi <Minerul>. Și acum, ca și atunci, acolo stăteau taxiuri”, mai spune ea despre ceea ce se numea pe vremuri „Piața Mare”, adică Piața Millenium de azi.

Zi de târg în Piața Mare, Millenium de azi (foto: Facebook)
Zi de târg în Piața Mare, Millenium de azi (foto: Facebook)

Primele taxiuri însă au funcționat în paralel cu birjele. De altfel, sunt date care arată că în 1933 în Baia Mare erau 32 de birjari și 48 de cărăuși (curierii de azi).

Cifra pare mare, dar să nu uităm că Baia Mare în perioada interbelică era stațiune balneoclimatică. Era nevoie de multe birje pentru turiști. Oricum, în perioada interbelică orașul s-a dezvoltat foarte mult”, mai spune ea.

Birja era, practic, un strămoș al mijlocului de transport în comun. Ele au fost aduse odată cu armata rusă, în anii 1820, adică primele decenii ale secolului al IX-lea, în zona București. Dar, fiind fabricate la Viena, știind care era statutul nostru de atunci, sigur că și la noi au apărut destul de repede birjele”, mai explică muzeografa.

Taximetriștii, alături de artiști sau medici, la profesii libere

La acea vreme, taximetriștii erau încadrați la profesiuni libere alături de artiști, medici, farmaciști, instructori de pian, avocați. Ceea ce este interesant, însă, este faptul că nu doar bărbații erau birjari.

„În 1933 erau în Baia Mare șapte taximetriști și lucrau în paralel cu birjariiEi făceau parte din marea corporațiune industrială, dar ca și o subgrupă foarte distinctă. Deci erau foarte importanți. Sunt trecuți (în documentele istorice, n.r.) cu nume și adresa unde puteau fi contactați. Vorbim despre o perioadă în care exista deja telefonie, exista oficiu telefonic. Uimitor este că am văzut și nume de femei, ceea ce este foarte interesant”, completează Lucia Pop.

Piața Mare (Libertății) Baia Mare în anii 30-40 sursa (foto: Robert Cotos)
Piața Mare (Libertății) Baia Mare în anii 30-40 sursa (foto: Robert Cotos)

Din păcate, pe lista abonaților din anul respectiv nu se regăsesc cu nume acești birjari, însă era trecută adresa la care puteau fi găsiți.

Mai mult, existau și pompe de benzină în acei ani. „Existau trei pompe de benzină în Baia Mare, una pe Calea Traian (strada Podul viilor de azi), una pe Vasile Lucaciu de azi și una pe Regele Ferdinand (strada Gheorghe Șincai de azi). Eau în zona importantă din Baia Mare”, mai arată Pop.

De fapt, la acea vreme, acele puncte erau aproape limitele orașului.

Serviciu de taximetrie, organizat în comunism

Cert este că serviciul de taximetrie motorizată a fost organizat pentru prima oară în România prin anii 1953-1954, fiind perioadă comunistă și era monopol de stat. Șoferii erau angajați cu contract de muncă și aveau salariu fix.

De altfel, în 1956 era relatat în presa vremii un eveniment important pentru această breaslă, și anume achiziția a cinci mașini Pobeda, de factură rusească, ce erau destinate taximetriei.

Mașinile Pobeda au ajuns în Baia Mare în 1956 (foto: MJIA)
Mașinile Pobeda au ajuns în Baia Mare în 1956 (foto: MJIA)

Și pe străzile orașului Baia Mare, ca și în numeroase alte orașe de pe cuprinsul patriei noastre au început să circule noile taxiuri de stat, marca Pobeda. Acum, și cetățenii comuniști băimăreni pot să apeleze la aceste taxiuri de stat, care asigură posibilități de deplasare rapide, comode și ieftine”, scriau gazetarii în ziarul local „Pentru socialism”, citat de Robert Cotos, maramureșean pasionat de istorie care publică fragmente din documentările sale.

Pobeda, cel mai răspândit model de taxi

Până la sfârșitul anilor 1960, cel puțin în Baia Mare acest tip de mașini era unul din cele mai răspândite modele de taxiuri. Erau atât de răspândite, încât expresia „am venit cu Pobeda” echivala cu „am venit cu un taxi” sau cu o mașină mică.

Mașinile marca Pobeda erau produse în Uniunea Sovietică,  la uzina Gorkovski Avtomobilnîi Zavod (Uzina Molotov). Mașina a fost concepută și proiectată în anii 1940 ca model foarte robust având un motor în patru cilindri. Numele se traduce „Victoria”.

Presa internațională scrie că Ministrul Industriei și Comerțului al Federației Ruse, Denis Manturov, ar vrea să readucă la viață mașininile sovietice, Volga și Pobeda. De la începerea războiului, mai multe companii auto și-au oprit producția și importurile în Rusia. O încercare nereușită în ce proivește Volga a avut loc în 2008, producția fiind oprită din cauza cererii foarte scăzute.

Sursa: adevarul.ro