Satul unde a început răscoala iobagilor conduși de Horea, Cloșca și Crișan
Una dintre cele mai faimoase revolte din istoria românilor a izbucnit în urmă cu 240 de ani în satul Curechiu din Hunedoara. Locul din Munții Metaliferi a păstrat amintirea Răscoalei iobagilor conduși de Horea, Cloșca și Crișan.
Aflat în Munții Metaliferi, satul Curechiu (comuna Bucureșci, Hunedoara) se numără printre localitățile izolate din vestul României, însă în ultimii ani o șosea construită peste dealuri, pentru a lega Valea Geoagiului de ținuturile Crișului Alb a mai animat așezarea unde trăiesc vreo 250 de oameni.
Drumul Judeţean 741 traversează sate din comunele Bucureşci şi Balşa, din judeţul Hunedoara, și a fost modernizat pe sectorul dintre localitățile Curechiu şi Almaşu Mic de Munte, în lungime de circa șase kilometri. Datorită pantelor sale și a zonei sălbatice pe care o traversează, unii localnici l-au numit Transalpina Metaliferilor.
Satul din Munții Metaliferi unde a început revolta iobagilor
O biserică de lemn construită în jurul anului 1785 reprezintă principala atracție a satului Curechiu, alături de câteva case tradiționale, vechi de peste un secol. Însă așezarea este mai cunoscută pentru istoria sa zbuciumată.
Satul Curechiu a fost locul unde în toamna anului 1784 a izbucnit răscoala iobagilor conduși de Horea, Cloșca și Crișan, una dintre cele mai faimoase revolte din Transilvania secolelor trecute, considerată un eveniment crucial în istoria românilor. Revoltele sângeroase ale iobagilor au fost iscate de situația dezastruoasă în care se aflau aceștia, oprimați atât de nobilii maghiari care stăpâneau moșiile, dar și de statul austriac.
„Acest popor (românii), neţinut în seamă şi asuprit, are parte şi aici, ca în toată ţara, de pământul cel mai prost. Nu e destul că au fost surghiuniţi, Dumnezeu ştie cu ce drept, faţă de ceilalţi locuitori ai acestui principat, doar în locuri pustii şi deşarte, dar li s-au smuls tot mereu şi locurile prefăcute de ei cu multä sudoare în pământ arabil, bun pentru porumbul trebuitor. Întotdeauna românul e folosit numai la munci grele, servile şi din cele mai de jos. Niciodată nu are parte, împreună cu ceilalţi oameni dimprejur, de un lucru bun sau de zile de bucurie”, scria medicul Baltazar Hacquet, în 1789..
„Ce nedreptăţi trebuie să se producă la o asemenea întocmire, în care domneşte dispreţul şi asuprirea, şi aceasta cu atât mai mult cu cât satrapul românilor sau mai bine-zis tiranul lor este totodată şi judecătorul lor. Nu va caută românul oare căi pentru a-şi rupe lanţurile şi a se răzbuna pe tiranul său, să scape de el sau într-un chip oarecare să pună capăt suferinţelor sale? Aceste două motive, anume: răzbunarea nedreptăţilor îndurate şi gândul de a fugi de ele s-au înfăţişat oricând românilor, împinşi la deznădejde şi la setea de răzbunare, prin tratamentul mârşav la care au fost supuşi, după cum avem un exemplu în amintirea proaspătă a răscoalei lui Horea”, scria medicul Baltazar Hacquet, în 1789.
Vezi mai multe fotografii pe adevarul.ro
Mai multe pentru tine...
