Stonehenge – o minune a tehnicilor preistorice

Scopul cercurilor uriaşe de piatră care încoroneză Câmpia Salisbury din Anglia rămâne un mister, dar construcţia lor este vestită în lume ca o relizare tehnică măreaţă.

            Imensele pietre dispuse în două cercuri în Câmpia Salisbury din comitatul englez Wiltshire au dat de gândit unor generaţii întregi de savanţi. Monumentul misterios a fost cândva un cerc de 30 de pietre ridicate pe verticală, ale căror vârfuri erau legate prin pietre de buiandrug, iar în mijlocul cercului se afla un aranjament de cinci trilitoni în formă de potcoavă, un set de două pietre ridicate pe verticală şi un buiandrug. De asemenea, la capătul deschis, dinspre nord-est al potcoavei, se găsea un pilon vertical orientat cu faţa sper direcţia răsăritului soarelui.

Scurtă istorie

Goeffrez de Monmouth a fost primul care a menţionat acest aranjament ciudat de pietre uriaşe în cartea sa „Istoria regilor Marii Britanii”. Oamenii din vremurile medievale numeau Stonehenge „Giant’s Stones” (Pietrele uriaşului), însă scopul lor, vârsta şi felul în care au luat naştere era şi încă sunt întrebări fără răspuns. În general se crede că ele erau un fel de observator pentru galaxie.

            Stonehenge a evlouat probabil pe o perioada de 1.000 de ani dintr-un loc pe care se efectuau lucrări de pământ, ajungând la forma finală prin 1.500 î. Hr. Cele mai vechi elemente ale locului sunt rigola şi talazul care înconjoară zona şi cele 56 de gropi din rigolă, descrise pentru prima dată de anticarul secolului al XVII-lea John Aubrey, numite azi gropile Aubrey. Scopul lor iniţial este neclar, dar mai târziu au fost utilizate în scopuri funerare.

            În cel de-al doilea mileniu î. Hr. A fost finalizată calea de acces sub forma talazului, numită Aleea, şi s-a ridicat un cerc dublu de pietre verticale. Aceste lucrări arată cât de important a fost Soarele pentru Stonehenge, deoarece Aleea şi cercurile sunt aliniate cu poziţia răsăritului Soarelui la solstiţiul de vară. Mai târziu s-au adăugat cercuri şi potcoave de pietre.

            Pietrele monumentului sunt de două tipuri. Cercul exterior conţinea 30 de pietre ridicate pe verticală, fiecare având o lăţime de aproximativ 30 m, făcute din gresie locală sau piatră de nisip, care se găseşte în blocuri mari într-un loc aflat la 32 de km spre nord.

            Fiecare piatră ridicată pe verticală măsoară 5, 5 pe 2 metri şi cântăreşte aproximativ 26 de tone. Există două şcoli de gândire despre modul în care au ajuns pe Câmpia Salisbury:începând cu 1921 istoricii au crezut că ele au fost trasportate cumva de constructori şi de boi, şi aduse cu pluta pe apă de la cariere îndepărtate, refuzând o teorie mai veche şi mai convenabilă, conform căreia ele au fost aduse de gheţar. Începând cu 1991 noile dovezi sugerează că a doua teorie ar fi valabilă.

Construcţie gândită cu precizie

            Construcţia Stonehenge-ului a necesitat o precizie remarcabilă. Odată ce pietrele de nisip au fost ridicate cu pârghia în poziţie verticală, deasupra lor trebuiau să fie puse pietrele de buiandrug la fel de grele, fiecare cântărind în jur de 7 tone. Buiandrugii au fost probabil traşi în sus pe rampe de pământ. Pietrele de nisip au fost unite cu buiandrugii prin îmbinări cu cep, iar buiandrugii curbaţi au fost montaţi laolaltă cu îmbinări cu lambă şi uluc, tehnici precise de construcţie, specifice mai degrabă unui tâmplar decât unui pietrar.

            În plus, pietrele verticale au fost făcute uşor convexe, pentru a oferi o adevărată perspectivă. Evident, ridicarea acestui monument a avut un scop, dar pare incredibil ca el să fi fost munca unor agricultori simpli dintr-o societate a epocii de piatră, care e improbabil să fi avut nevoie să îşi epuizeze energiile cu un asemenea proiect vast.           

Noile descoperiri

            La sfârşitul anilor 1960 au ieşit la iveală dovezi care demonstreză că multe construcţii megalitice au fost dispuse cu o precizie care concurează cu cea a topografilor moderni. Constructorii din epoca de piatră aşezaseră pietrele extrem de atent şi circumferinţele diferitelor structuri, precum şi distanţa dintre ele, s-au găsit întotdeauna ca multiplu a ceea ce este cunoscut sub numele de „yardul megalitic” o unitate având aproximativ 83 de centimetri.

Monument unic învăluit în mister

            Marii astronomi şi arheologi cred că ridicarea Stonehenge-ului a fost coordonată de-a  lungul mai multor secole de o elită intelectuală sau de un cler care ordona serviciile unei vaste forţe de muncă alcătuite din sclavi sau iobagi.

            Stonehenge-ul rămâne una dintre cele mai bine păstrate monumente megalitice din lume, dovadă a abilităţilor unor generaţii întregi de oameni care l-au conceput şi l-au construit în urmă cu aproape 4.000 de ani. Scopul exact al Stonehenge-ului s-a schimbat probabil în timpul celor 4.000 de ani de existenţă. Acest monument datează dinaintea druizilor, dar este asociat în istorie cu aceşti preoţi celţi, primii dintr-o serie de culte diverse atrase de acest edificiu.