Bucureștiul – un cumul al contrastelor
Vremurile de început ale Bucureştiului sunt învăluite în ceaţă, la fel ca şi istoria începuturilor Ţării Româneşti. Istoricii susţin că Bucureştiul a luat naştere în jurul unui turn de apărare, ridicat pe la 1370-1380, în timp ce legenda vorbește că Bucur, un cioban îndrăgostit de o tânără superbă pe care o chema Dâmboviţa, a venit şi s-a stabilit aici.
În 1835, la aproape 500 de ani de la fondarea Bucureștilor, un tânăr ofițer austriac, Helmuth von Moltke, viitor mareşal al armatei prusace, în drum spre Istanbul, la acea dată, trecea prin capitala Țării Românești. În însemnările sale de călătorie face o caracterizare urbei care pare a urmări până azi orașul: „Eşti surprins să găseşti în acest pustiu [al Ţării Româneşti – n.a.] un oraş ca Bucureştii cu aproape 100.000 de locuitori. La Bucureşti sunt palate, societăţi şi vizite, teatre, modiste, ziare şi trăsuri de lux;dar cum ai pus piciorul afară din oraş recazi în barbarie.”[1]Pentru acest german, capitala Valahiei este un oraş al contrastelor:„La Bucureşti se văd cele mai păcătoase cocioabe pe lângă palatele în stilul cel mai modern şi bisericile cu arhitectură bizantină;cea mai amarnică sărăcie domneşte alături de luxul cel mai extravagant;Asia şi Europa par să se întâlnească în acest oraş”.[2]
