Istoria și legendele celebrului pelerinaj El Camino de Santiago
Pornind să descoperim Spania dincolo de soare, vacanțe, plaje și alte atracții turistice, am ales să mergem spre nordul Peninsulei Iberice, locul unde a început Reconquista creștină și unde, începând cam din aceeași perioadă, a fost instituit unul dintre cele mai vechi pelerinaje – El Camino de Santiago de Compostela.
Un context istoric mai detaliat
Există două evenimente istorice care în mod tradițional sunt prezentate ca fiind fără mare legătură între ele: începerea Reconquistei din zona muntoasă cantabrică (vechiul regat Asturias) și descoperirea mormântului celui mai vârstnic dintre Sfinții Apostoli ai lui Iisus Hristos, Sfântul Apostol Iacob.
Ca să avem o acoră istorică, vom porni din anul 711 d.Hr., când o forță formată din aproximativ 1.700 de călăreți arabi și nord-africani, berberii, a debarcat în Peninsula Iberică sub conducerea lui Tariq Ibn Ziyad. După înfrângerea creștinilor la Guadalete (aproape de Gibraltar), în decurs de zece ani, cea mai mare parte a ceea ce cunoaștem astăzi drept Portugalia și Spania devenise parte „al-Andalus”: cinci districte administrative sub conducere musulmană, cu excepția marginilor munților Pirinei și a zonelor înalte de pe coasta de nord-vest.
Cuceritorii nu erau alții decât „Fiii lui Umayya” – Califatul Omeiad. Dinastia a domnit între anii 661 și 749/750, iar la apogeul ei, chiar înainte de momentul în care începe povestea noastră, se întindea din Iran, toată Peninsula Arabică, nordul Africii, aproape toată Spania (cu excepția mai sus amintite) și o parte din sudul Franței.
În anul 722 d.Hr.(după alte cronici 718 d.Hr.), o mică forță militară creștină condusă de un nobil numit Pelagius (cunoscut și sub numele de „Pelayo”), viitorul prim rege de Asturias, i-a întâlnit pe invadatorii musulmani la „Covadonga”, care înseamnă în spaniolă „Peștera Doamnei”. Numele arab al locului este „Sakhrat Bilāy” sau „Stânca Suferinței”. Cele două denumiri spun povestea rezultatului bătăliei. Motivul? Refuzul de a plăti Jizya (taxa musulmană pentru „necredincioși”) i-a adus pe cei din această zonă, destul de muntoasă și greu accesibilă, în conflict cu o forță omeiadă.
Cronicile arabe menționează Covadonga ca pe o simplă ciocnire, în timp ce cronicile spaniole vorbesc despre o mare victorie. E adevărat că pentru forțele arabo-berbere care au efectuat incursiuni periodice în Asturias, această zonă era un cul-de-sac, aflată la periferia lumii islamice, plină de inconveniente în timpul campaniilor și de mic interes strategic. Însă două lucruri sunt aproape sigure: timp de 770 de ani, nicio forță musulmană nu s-a mai întors în Asturias. Fără victoria lui Pelagius la Covadonga, probabil că nu am fi auzit niciodată de Ferdinand și Isabella, ca să nu mai vorbim de un anumit explorator italian pe care aceștia l-au trimis în 1492 să caute o rută maritimă spre tărâmul mirodeniilor.
Cert este că a fost prima victorie semnificativă a creștinilor și a constituit începutul recuceririi – „La Reconquista”. Câțiva ani mai târziu, în 732 armata Regatului Francilor, condusă de Carol Martel, reușește la Tours să oprească definitiv avansul musulman.
Mormântului Sfântului Apostul Iacob și începutul „Drumului” spre Santiago
Pe la începutul secolului al IX-lea, la 100 de ani de la victoria de la Covadonga, după ce tânărul Regat de Asturias a purtat câteva bătălii majore cu musulmanii, dar s-a și confruntat cu problemele oricărei monarhii medievale: regi nepotriviți, asasinate etc, se produce un miracol: aflarea mormântului Sfântului Apostol Iacob. Evenimentul are loc nu departe de coasta Galicieia, zonă intrată în aria de influență a regatului creștin încă din anul 750, când musulmanii au decis să se retragă spre sud pe aliniamentul râului Duero și al zonei Rioja. Regiunea Galiciei (nord-vestul Spaniei), unde se găsește și orașul Santiago de Compostela, precum și toată fâșia de nord, este din punct de vedere climatic complet diferită de restul țării. Muntoasă și extrem de bogată în vegetație, dar mai ales în precipitații, această parte a Spaniei seamănă mai degrabă cu Irlanda. Aici, ca și în fâșia de nord a peninsulei, controlul politico-militar ar fi fost imposibil fără o supunere a liderilor locali.
În ceea ce-l privește Sfântul Iacob cel Mare, tradiția creștină spune că Sfinții Apostoli au tras la sorți locurile în care să își desfășoare activitatea misionară, iar Peninsula Iberică i-ar fi revenit lui. Documente bisericești din secolele al VII-lea și al VIII-lea sugerează că acesta a predicat în provincia romană Hispania, debarcând în Cartagina sau Tarragona și ajungând aproape de Padrón în Galicia.
Fiind decanul de vârstă al Apostolilor, se întoarce la Ierusalim pentru a conduce comunitatea de aici, dar în anul 44 d.Hr., a fost decapitat de regele Irod Agrippa I. După martiriul său, tradiția creștină spune că doi dintre urmașii Sfântului Iacob i-au dus trupul pe coastă și l-au așezat într-o barcă de piatră. Barca a fost călăuzită de îngeri și purtată de vânt dincolo de Stâlpii lui Hercule (Strâmtoarea Gibraltar) pentru a debarca în nordul Spaniei, la Padrón, care se află lângă Finisterre. Regina locală Lupa a oferit perechea de boi folosită pentru a transporta trupul de la Padrón la locul unui mormânt de marmură pe care tot ea îl furnizase.
Se crede că Sfântul Iacob a fost înmormântat acolo împreună cu cei doi dintre discipolii săi, iar trupul său a rămas uitat acolo până în anul 813 (după alții, 820). Descoperirea rămășițelor sale în secolul al IX-lea a dus la crearea unui altar religios, care marchează începutul lui Santiago de Compostela și Camino de Santiago.
Santiago de Compostela înseamnă Sfântul Iacob al Câmpului Stelelor și, potrivit legendei, mormântul a fost găsit de un cioban, fiind călăuzit de o stea strălucitoare. Interesant e că pe cioban l-ar fi chemat tot Pelayo, precum primul rege din Asturias! Tradiția creștină locală spune că un pusnic, numit Paio, a descoperit într-o pădure, numită Libredón, ruinele unei îngropări creștine primitive. Aici se aflau rămășițele Apostolului Iacob și ale discipolilor săi, Teodor și Atanasie.
La momentul găsirii mormântului Sfântului Iacob, în Asturias domnea regele Alfonso al II-lea, primul mare susținător al descoperirii. Crescut la Mănăstirea Samos, regele primește cu entuziasm vestea de la episcopul de Iria, Teodomiro și vizitează locul numit Campus Stellae, , cunoscut astăzi drept Compostela, ordonând construirea unei biserici modeste. Aceasta va fi mărită ulterior de Alfonso al III-lea de Leon în anul 899, fiind sămânța actualei catedrale și a orașului Santiago de Compostela.
Construcția catedralei a început în anul 1077, în timpul lui Alfons al VI-lea (1040-1109), regele Leonului și Castiliei, pe ruinele bisericii mai vechi. Ea a devenit în anul 1120 sediul episcopului de Compostela. Azi s-a păstrat din clădirea de odinioară numai portalul roman de sud (Porta das Praterías). Catedrala reînnoită se prezintă azi ca o construcție ce ocupă o suprafață de 23.000 m2, fiind o combinație de stil baroc și neogotic.
Primii pelerini: regii din Asturias
Monarhii asturieni Alfonso al II-lea și Alfonso al III-lea, împreună cu curtea din Oviedo, sunt primii pelerini cunoscuți ai secolului al IX-lea. Alfonso al III-lea cel Mare a făcut primul pelerinaj al său în 872 și s-a întors apoi cu regina Jimena doi ani mai târziu, în 874, donând Bisericii Apostolului o cruce din aur împodobită cu pietre prețioase, simbol al Regatului Asturiilor.
Descoperirea mormântului i-a încurajat pe creștini în lupta pentru eliberarea teritoriului și împotriva expansiunii arabe în Europa. Pe de altă parte, regatul asturian s-a consolidat odată cu recunoașterea lui Alfonso al II-lea ca rege al Asturiei de către Carol cel Mare și Papă. Pelerini din întreaga Europă au deschis un canal de comunicare între micul regat izolat și ținuturile carolingiene (Carol cel Mare a înființat o marcă de apărare numită Hispania, în zona Barcelonei de azi, creând un coridor controlat de creștini la sud de Pirinei). În acest fel, Santiago de Compostela avea să devină unul dintre cele mai populare locuri de pelerinaj alături de Ierusalim și Roma.
În anul 997, primul altar al Sfântului Iacob a fost distrus de armata maură din Al-Mansur, dar în secolul al XII-lea, Catedrala din Santiago de Compostela a fost reconstruită și a început să atragă și mai mulți pelerini din toată Europa. În 1140 a fost publicat așa-numitul Codex Calixtinus, primul ghid al Camino de Santiago. Acesta detalia rutele care duc în orașul galician și este interpretat pe scară largă drept primul ghid turistic.
Între secolele al XI-lea și al XIII-lea, Santiago de Compostela devine un important centru de pelerinaj internațional. Această perioadă este considerată a fi perioada de aur a pelerinajelor. Franța, Italia, Europa Centrală și de Est, Anglia, Germania, chiar și Islanda, precum și întreaga Hispania trimit pelerini pe acest drum. Aceștia ajungeau pe jos, călare sau cu barca și erau sprijiniți de o rețea de spitale construite de regi, nobili și burghezi în orașele de pe drum.
În această perioadă, contribuția Coroanei, a papalității (Papa Calixt al II-lea, Papa Alexandru al III-lea) și a ordinelor monahale (Cluny și Cistercienii) a consolidat prestigiul El Camino de Santiago, scriind istoria milenară a acestui drum.
Fenomenul pelerinajelor s-a transformat rapid într-o adevărată coloană vertebrală a Europei, iar Santiago de Compostela a devenit un mare centru de pelerinaj, alături de Roma și Ierusalim. De altfel, puțin mai târziu, locul a devenit mult mai frecventat decât Ierusalimul, în special după ce cruciații pierd orașul sfânt. Popularitatea pelerinajului la mormântul Sfântului Iacob a început să scadă în secolul al XVI-lea, odată cu reforma protestantă.
Popularitatea sa a scăzut și mai mult odată cu războaiele și revoluțiile europene din secolele al XVII-lea, al XVIII-lea și al XIX-lea, care au restrâns călătoriile și integrarea interculturală. Pentru cea mai mare parte a secolului al XX-lea, El Camino de Santiago a rămas limitat la Peninsula Iberică din cauza Primului și a celui de-Al Doilea Război Mondial, precum și a Războiului civil spaniol din perioada 1936-1939. Abia în anii ʼ80 a început procesul de redescoperire pe scară largă a El Camino datorită preotului paroh Don Elias Valiña Sanpedro, care și-a dedicat ultimii zece ani din viață pentru a marca ruta franceză.
Drumul lui Iacob are 1.200 de ani de istorie, având ca destinație Santiago de Compostela. Centrul istoric al orașului a fost declarat Patrimoniu Mondial UNESCO în 1985. În 1987, Consiliul Europei a recunoscut Drumul lui Iacob drept Primul Itinerar Cultural European. De asemenea, o parte dintre rute au fost și ele înscrise în patrimoniul mondial.
Ce reprezenta un pelerinaj și ce mai înseamnă acum
Originile pelerinajului sunt greu de determinat, însă vizitarea deliberată a unor locuri simbolice este o practică care datează din Antichitate. Pelerinajele sunt comune multor religii. Referindu-ne strict la creștinism, una dintre cele mai vechi înregistrări documentate ale pelerinajelor creștine datează din secolul al IV-lea, atunci când au fost identificate locuri sfinte în Israel asociate cu viața lui Iisus Hristos. Acest lucru a determinat un număr tot mai mare de pelerini să călătorească în locuri precum Ierusalim, Bethleem și Nazaret.
Un pelerinaj este o practică devoțională care constă într-o călătorie prelungită, care, de obicei, e întreprinsă pe jos sau călare, și mai nou pe bicicletă, și care are o destinație semnificativă. Pelerinajul reprezintă o experiență în mod inerent tranzitorie, care îndepărtează pelerinul de mediul său de origine și de identitatea sa. Mijloacele sau motivațiile de a întreprinde un pelerinaj pot să varieze, însă actul în sine, indiferent de modul în care este realizat, îmbină fizicul și spiritualul într-o experiență unitară. Drumul, în acest caz, pe o rută cu doisprezece secole de istorie, lăsând în urmă obiceiurile și rutinele, este astăzi, ca și la începuturile pelerinajului, o combinație de sacrificiu și răsplată care transformă pe oricine îl experimentează măcar o dată în viață.
De-a lungul istoriei, El Camino a fost și continuă să fie cea mai veche, cea mai aglomerată, dar și cea mai populară rută de pelerinaj, care atrage în fiecare an mii de pelerini de pe tot continentul. A fost o adevărată „autostradă a cunoașterii”: un mijloc de răspândire a marilor curente culturale și artistice care au apărut în Europa.
Drumul lui Iacob a jucat, încă din Evul Mediu, un rol esențial în dezvoltarea diferitelor culturi care alcătuiesc identitatea europeană. Aceste trăsături distinctive s-au format într-un spațiu comun, încărcat de memorie și traversat de o rețea de rute iacobene care au facilitat comunicarea și schimbul; un flux de idei, forme și proiecte. Acest voiaj colectiv prin istorie și cultură, izvorât din forța devoțiunii și a credințelor spirituale, a generat, de-a lungul secolelor, o serie de forme culturale proprii, înrădăcinate în tradiția occidentală, care astăzi ne servesc drept inspirație și memorie.
De exemplu, a fost un mijloc de răspândire a marilor mișcări culturale și artistice apărute în Europa: stilul romanic, catedralele gotice, lirica medievală sau epopeea cântecelor de vitejie. De asemenea, a fost o demonstrație incomparabilă a solidarității umane.
Indiferent de motivele pentru care aleg să parcurgă acest traseu, pelerinii contribuie la menținerea vie a unei tradiții milenare, care continuă să inspire și să îmbogățească viețile celor care o trăiesc.
Infrastructura de pe zecile de trasee este dezvoltată, având o rețea de albergues (hosteluri publice) care oferă cazare și masă la prețuri accesibile. De asemenea, pelerinii primesc un document denumit „Credencial”, care este ștampilat de cel puțin una sau două ori pe zi dacă îți începi Camino-ul în Galicia, de-a lungul rutei, pentru a demonstra că aceștia au parcurs drumul. Pașaportul pelerinului ștampilat este necesar pentru a sta în albergues, care funcționează pe principiul primul venit, primul servit, iar pelerinii pe jos au prioritate față de cicliști. Albergues publice nu pot fi rezervate în avans.
Reguli, rute și alte curiozități despre El Camino de Santiago
Trebuie spuse câteva lucruri despre rutele actuale și diferența față de epoca pelerinajelor premoderne. Tradițional, pelerinii își începeau El Camino de la ușa caselor lor, însă în timp s-au impus o serie de reguli. De exemplu, trebuie să mergi pe jos cel puțin 100 km sau să pedalezi minimum 200, până la Santiago, pentru a primi certificatul de pelerin. Cicliștii pe Camino sunt cunoscuți ca Bicigrinos. Astăzi, peste 450.000 de pelerini ajung în Santiago în fiecare an și primesc certificatul Compostela. Mulți alții parcurg diferite secțiuni ale rutelor, însă din cauza regulii de mai sus, cel mai popular punct de pornire pentru pelerini este Sarria (111 km de Santiago). Cei care nu călătoresc din motive religioase primesc de la oficiul aflat la câtiva pași de catedrala din Santiago de Compostela un certificat de bun-venit.
El Camino de Santiago se desfășoară pe zece rute oficiale, însă ramificațiile sale au creat o rețea de trasee de mii de kilometri prin Europa, ba chiar trasee înaintea rutelor oficiale: cele mai cunoscute exemple sunt: Rota Vicentina (un drum al pelerinilor portughezi ce vin din sudul acestei țări până la intrarea pe ruta oficială Camino Portuges), Camino de Madrid (care este o extensie a Camino Frances spre capitala Spaniei), ruta Le Chemin du Puy (o prelungire cu peste 700 km a punctului de pornire oficial al Camino Frances), Camino Catalan, Camino Lana sau Sureste (care pornesc din Valencia sau estul peninsulei) etc. Extensiile acestor rute merg până departe - unul dintre cele mai estice puncte de plecare, marcate oficial, este orașul Iași. Rutele combină poteci off-road cu trasee rurale, drumuri mici și trotuare, în special la intrarea și ieșirea din orașele mai mari. Simbolul oficial care marchează drumul spre Santiago de Compostela este o scoică galbenă cu săgeți care indică direcția. Pentru cine a ajuns pe aceste meleaguri va descoperi cu stupoare o mare varietate de moluște de acest fel – trei dintre ele având chiar forma simbolului: volandeira, zamburiña, vieira. Diferențele dintre cele trei constau în faptul că volandeira are cochilia mai concavă decât vieira, care este plată și, în general, volandeira și vieira au o nuanță mai portocalie și deschisă, în timp ce zamburiña este mai degrabă între violet și gri. Așadar, mai putem spune că simbolul El Camino de Santiago este o volandeira, dar atenție așezarea scoicii poate fi diferită în funcție de ruta aleasă.
Lungimea traseului este variabilă în funcție de rutele alese, dar și de locul de unde alege pelerinul să-și înceapă drumul. Aceste distanțe, în funcție de ruta aleasă, trebuie desfășurate fie pe jos, fie călare – pe bicicletă sau pe cal. Pentru omul premodern, pelerinajul începea într-adevăr de la ușa casei sale, apoi se îndrepta, în funcție de distanța pe care o avea de parcurs, spre ramificația sau ruta oficială. Întrucât omul de azi este avantajat de mijloacele de deplasare rapide, poate alege de unde să înceapă efectiv drumul pe jos sau cu bicicleta. Pentru a încuraja pelerinajul și turismul implicit, autoritățile locale din Galicia au „decupat” ultimele segmente – a căror lungime variază între 75 și 250 km – ale rutelor oficiale tradiționale și le propun azi pelerinilor care nu dispun de timpul necesar de a parcurge integral pe jos un traseu precum cel dintre Saint-Jean-Pied-de-Port și Santiago, cunoscut drept Camino Frances, care are aproximativ 800 km și se parcurge în cinci săptămâni. Dar să revenim la rutele oficiale, tradiționale și la finalul fiecăreia vom menționa și variantele locale, prescurtate.
Există multe rute pentru El Camino de Santiago, care pornesc din Franța, Portugalia și Spania. Cel mai vechi este Camino Primitivo, care pornește din Oviedo. Se consideră că acesta ar fi fost drumul parcurs de regele Alfonso al II-lea, în primul sfert al secolului al IX-lea. Monarhul a făcut primul pelerinaj oficial la mormântul Sfântului Apostol Iacob, pentru a confirma că rămășițele care tocmai apăruseră în Compostela erau, într-adevăr, ale apostolului. Camino Primitivo folosește în mare parte vechile drumuri romane.
Devotamentul regelui față de cauza iacobină – fiind crescut în Mănăstirea Lucense din Samos și un adept al Beatus de Liébana – a fost decisiv pentru consolidarea noului cult. Alfonso al II-lea a ordonat construirea primei biserici în orașul în formare. În plus, a făcut diverse donații și a promovat înființarea primei comunități monastice din Santiago. Camino Primitivo a fost un itinerar intens folosit de creștinii din zonă, dar și din Europa, în secolul al IX-lea și o parte din al X-lea. De asemenea, pe acest drum a călătorit de două ori succesorul lui Alfonso al II-lea, Alfonso al III-lea cel Mare, ctitorul celei de-a doua bazilici din Santiago, în anul 899.
Astăzi, mai puțin de 5% dintre pelerinii care merg spre Santiago aleg Camino Primitivo. Această rută este printre cele mai solicitante, dar peisajele și istoria sa o transformă într-o experiență unică. Ruta originală are 315 km, iar pentru cei care doresc să facă doar ultima parte, cea din Galicia, sunt la dispoziție două variante: una prin San Xoán de Padrón de 167 km și alta prin A Proba de Burón, 168 km.
Ulterior, odată cu transformarea orașului León în noua capitală a regatului, monarhii au promovat (în secolele XI-XII) Camino Francés ca rută privilegiată. Totuși, ruta primitivă a continuat să fie o alternativă pentru pelerinii care doreau să treacă și să se închine în catedrala San Salvador din Oviedo și Lugo. În 2015, Camino Primitivo a fost inclus de UNESCO, alături de Camino del Norte, în patrimoniul mondial, cea mai înaltă distincție pe care o poate primi un bun cultural.
Drumul Francez – cea mai cunoscută rută
Camino Francés, cunoscut și sub numele de Drumul Francez, este cea mai cunoscută dintre rutele Camino de Santiago. Când oamenii vorbesc despre Camino, de obicei se referă la acest traseu specific.
Această rută emblematică a apărut în mai multe cărți și filme, inclusiv în celebrul film The Way, cu Martin Sheen, și în documentarul emoționant I’ll Push You, care celebrează puterea prieteniei.
Camino Francés începe în fermecătorul oraș Saint-Jean-Pied-de-Port și se termină în orașul sacru Santiago de Compostela. Sunt peste 780 km în traseul original, bogat în atracții, oferind o călătorie prin orașe uimitoare și peisaje naturale spectaculoase. Printre punctele de interes se numără Pamplona, faimos pentru alergarea taurilor; regiunea viticolă La Rioja și capitala sa, Logroño; impresionanta catedrală din Burgos; elegantul oraș León și Ponferrada, cu istoricul său Castel Templier. Pe măsură ce traseul continuă din Ponferrada, intră în Galicia, trecând prin munți și prin fermecătorul sat O Cebreiro. De aici și până la catedrala din Santiago mai sunt, în funcție de varianta aleasă, fie 155 km, prin Xil, fie 162 km, prin Samos. Cea mai populară secțiune sunt ultimii 100 km ai Camino Francés, care pornesc din Sarria și se termină în Santiago. Această parte a traseului este ideală pentru cei care caută o experiență socială sau pentru pelerinii aflați la prima lor călătorie, deoarece sentimentul de camaraderie este deosebit de puternic pe Drumul Francez.
Acest traseu, descris încă din anul 1135 în Codex Calixtinus, reprezintă o piatră de temelie pentru pelerinajele spre Santiago. Cartea a V-a a acestui codex constituie un adevărat ghid medieval al pelerinajului către Santiago. Ea detaliază segmentele Drumului Francez începând din teritoriile franceze și oferă informații amănunțite despre sanctuarele de pe rută, ospitalitatea, locuitorii, mâncarea, izvoarele, obiceiurile locale etc. Totul este scris cu concizia și claritatea necesare unui răspuns practic la o nevoie concretă: pelerinajul la Santiago.
Acest ghid, atribuit clericului francez Aymeric Picaud, reflectă dorința politico-religioasă de a promova sanctuarul din Santiago de Compostela și de a facilita accesul către el. La momentul redactării acestui codex, Drumul Francez și pelerinajele atingeau apogeul lor, fiind perioada cu cea mai mare afluență de pelerini, exceptând era modernă. Santiago devenise destinația principală pentru pelerinii veniți din întreaga lume creștină. Traseul Drumului Francez este precis delimitat în Franța prin patru rute principale, descrise în Codex Calixtinus. Trei dintre acestea (Paris-Tours, Vézelay-Limoges și Le Puy-Conques) intră în Spania prin Roncesvalles, în Navarra, în timp ce a patra (Arles-Toulouse) trece prin trecătoarea Somport și continuă spre Jaca, în Aragón. Itinerarul prin Roncesvalles, care traversează orașul Pamplona, se unește cu cel aragonez la Puente la Reina (Navarra).
De la Puente la Reina, Drumul Francez urmează un singur traseu care străbate localități și orașe semnificative din nordul Spaniei, precum Estella, Logroño, Santo Domingo de la Calzada, Burgos, Castrojeriz, Frómista, Carrión de los Condes, Sahagún, León, Astorga, Ponferrada și Villafranca del Bierzo. De aici se intra în Galicia.
Camino de Invierno – drumul de iarnă
Camino de Invierno reprezintă o alternativă în timpul iernii la urcarea dificilă către vârfurile acoperite de zăpadă ale O Cebreiro, pe unde pătrunde Camino Francés în Galicia. Traseul era utilizat de romani în Antichitate pentru a transporta aurul din regiunea Las Médulas. Cu o distanță de puțin peste 200 km, traversează zonele galiciene precum Valdeorras, Ribeira Sacra sau Deza. Ruta începe de la Ponferrada, în regiunea Bierzo. Aici, pelerinii se abat la stânga în loc să continue drept pe Camino Francés. Ruta a servit drept intrare, la începutul secolului al XIX-lea, pentru trupele invadatoare ale lui Napoleon în Spania. Tot pe această rută a fost construit, în 1883, primul traseu al căii ferate care avea să lege Galicia de restul Peninsulei. Dincolo de frumusețile pitorești și istoria remarcabilă, pelerinul trece prin una dintre cele mai importante zone viticole din Spania – Ribera. La Lalín, Camino de Invierno se unește cu Via de la Plata pentru a continua împreună până la Compostela.
Via de la Plata – 1000 km de la Sevilla la Santiago
Via de la Plata, cunoscută și sub numele de Camino Mozárabe, traversează Spania de la sud la nord și este cea mai lungă rută a Camino, având peste 1000 km. Inițial o rută comercială romană care conecta nordul și sudul Spaniei, a devenit ulterior un drum de pelerinaj sub stăpânirea maură, utilizat de creștinii nord-africani care călătoreau spre Santiago de Compostela.
Traseul urmează în mare parte vechiul drum roman, dovezile arheologice fiind răspândite de-a lungul acestuia. Remarcabil este că unele porțiuni ale acestor drumuri au rămas intacte, nefiind afectate de dezvoltările moderne.
În timpul Imperiului Roman, Via de la Plata era utilizată pentru transportul aurului și al cuprului din vastele mine de la Las Médulas și Rio Tinto. Denumirea „Vía de la Plata” provine din cuvântul arab Bal’latta, folosit de musulmani pentru a desemna această cale publică pietruită și solid construită, pe care se deplasau spre nordul creștin. Totuși, această șosea a fost utilizată și pentru comerțul cu argint (plata în spaniolă înseamnă argint) american adus în porturile Sevillei.
Pe acest drum, în august 997, Al-Mansur a avansat cu infanteria sa împotriva orașului Santiago de Compostela. Se spune că, secole mai târziu, pe aceeași cale, clopotele catedralei din Santiago, furate de mauri, s-au întors din Córdoba la Compostela, după ce Córdoba a fost cucerită în 1236.
În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, după recucerirea Sevillei și Córdobei de la arabi, acest itinerar a început să fie folosit de pelerinii din Andaluzia și Extremadura. Unii pelerini continuau până la Astorga, unde se alăturau Drumului Francez; alții alegeau o rută alternativă prin Puebla de Sanabria-A Gudiña și de acolo – fie prin Laza, fie prin Verín – către Ourense și Santiago. O a treia posibilitate îi conducea pe pelerini din nord-estul Portugaliei, prin Verín. De altfel, azi în Galicia, pelerinilor li se propun tot trei variante către Santiago: prin Laza 213 km, prin Verin 253 km sau prin Feces 187 km.
În ciuda istoriei sale bogate și a frumuseții sale extraordinare, această rută rămâne mai puțin cunoscută decât alte trasee populare, oferind o oportunitate unică de a vă cufunda în adevărata cultură galiciană, dar și cea anadaluzo-castellană.
Uitatul Camino Inglés
Camino Inglés, sau Drumul Englez, este o rută mai puțin cunoscută. Destinată în special pelerinilor care veneau din Europa îndepărtată – țările scandinave precum Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda sau Islanda, dar mai ales englezi, scoțieni, irlandezi și flamanzi, această rută începea fie din Ferrol, fie din A Coruña, fiind cea mai scurtă rută. Camino Inglés are o lungime de 119 km din Ferrol și 75 km din A Coruña, dar doar călătoria din Ferrol îndeplinește distanța necesară pentru obținerea certificatului Compostela. Pentru a primi totuși un certificat al pelerinului pornind din A Coruña trebuie să fi completat anterior Camino Celtic în Irlanda.
Istoria acestui drum începe în secolul al XII-lea. În 1147, o flotă de cruciați englezi, germani și flamanzi a vizitat mormântul Sfântului Iacob. Acești pelerini erau în drum spre Țara Sfântă, însă o parte dintre ei s-a alăturat și cuceririi Lisabonei, contribuind la victoria primului rege al Portugaliei, care a transformat orașul în capitala regatului.
În timpul Războiului de o sută de ani (secolele XIV-XV), britanicii au început să utilizeze corăbiile pentru a ajunge la Santiago, evitând traversarea terestră prin teritoriile franceze. Descoperirile arheologice din catedrală, precum fragmente de ceramică și monede englezești din această perioadă, confirmă prezența lor. Pelerinajele englezești au încetat aproape complet odată cu schisma regelui Henric al VIII-lea (1509-1547) de Biserica Catolică, ca urmare a divorțului său de Caterina de Aragon. Această ruptură a dus la apariția anglicanismului.
Camino del Norte – drumul pe coasta de nord
Camino del Norte sau Drumul de Nord este o istorie captivantă a Camino de Santiago. Această rută urmează spectaculoasa coastă nordică a Spaniei, cunoscută sub numele de „Spania verde”. Traseul traversează Cantabria și Asturias, începând din Țara Bascilor și terminându-se în Santiago de Compostela, Galicia. Este o alternativă mai lungă cu aproape 100 km la Camino Primitivo, însumând în total 466 km. Aventura pe Camino del Norte poate începe în San Sebastián, sau Donostia în bască, un oraș elegant de coastă. San Sebastián este un paradis pentru iubitorii de mâncare și se numără printre cele mai importante orașe din Europa pentru restaurantele premiate cu stele Michelin.
Pe parcursul Drumului de Nord, vă așteaptă numeroase atracții fascinante: impresionantul Muzeu Guggenheim din Bilbao, palatul regal din Santander și faimosul cidru din Asturias. Veți găsi liniștea la plaja Catedrale din Ribadeo și veți savura farmecul medieval al orașului Mondoñedo.
Parcurgerea întregului Camino del Norte, de la San Sebastián la Santiago, durează puțin peste cinci săptămâni, dar există și două variante mai scurte doar în Galicia – prin Ribadeo 190 km sau prin Santiago de Abres 184 km.
Camino del Norte și-a păstrat vitalitatea până în secolul al XVIII-lea. Mulți dintre pelerini ajungeau pe această rută atrași de relicvele sanctuarului San Salvador din Oviedo și, bineînțeles, de catedrala din Santiago de Compostela. Printre cele mai cunoscute nume de pelerini amintim pe Sfântul Francisc de Assisi, care, conform tradiției, a făcut pelerinaj la San Salvador din Oviedo și la Santiago în anul 1214, precum și pe Jakub Sobieski, tatăl regelui Ioan al III-lea al Poloniei, cel din nuvela lui Costache Negruzzi. Din 2015, Camino del Norte face parte din patrimoniul mondial UNESCO.
Ruta mării Arousa și râul Ulla
Ruta mării Arousa și râul Ulla este un itinerar maritim și fluvial unic care comemorează sosirea în Galicia, pe mare, a trupului apostolului Iacob după martiriul său la Ierusalim, în jurul anului 44. Porturile Ribeira și O Grove marchează intrarea în estuarul Arousa, prin apele căruia a navigat corabia apostolului. Vechea tradiție creștină și mai multe texte medievale susțin că Iacob a fost transportat din portul Jaffa, Palestina, traversând Marea Mediterană și coasta atlantică iberică, până la marginile Occidentului, locul unde predicase Evanghelia. Trupul apostolului, însoțit de discipolii săi Teodor și Atanasie, a pătruns în estuarul Arousa și a urcat râul Ulla până a ajuns la Padrón, portul fluvial al orașului roman Iria Flavia. A ajuns la bordul unei barca de piedra (corabia de piatră), probabil o referire la una dintre navele care transportau, în acea perioadă, minerale din Galicia către alte părți ale Imperiului Roman.
Ruta maritim-fluvială a mării Arousa și râul Ulla comemorează în fiecare an acest eveniment, urmând ultimele etape ale acelei călătorii apostolice. Porturile Ribeira și O Grove marchează intrarea în estuarul Arousa. În față sunt 40 de mile nautice până la fosta Iria Flavia și apoi aproximativ 25 de kilometri pe jos până la Santiago de Compostela. În fiecare vară se organizează o procesiune maritim-fluvială deosebită cu mai multe ambarcațiuni împodobite, la care participă un public numeros, provenind din diferite porturi ale estuarului Arousa și cu destinația Pontecesures și Padrón. Fundația Ruta Xacobea do Mar de Arousa e Ulla acordă, împreună cu autoritățile locale, diploma acreditativă Traslatio Xacobea (mutarea trupului Sfântului Iacob) tuturor ambarcațiunilor care finalizează acest itinerar. Astăzi, 17 lucrări de artă în piatră marchează ruta și constituie singura Via Crucis maritimă din lume.
În total, 22 de municipalități din provinciile Pontevedra și A Coruña fac parte din patronatul Fundației Ruta Xacobea do Mar de Arousa e Ulla. Toate trăiesc sub protecția acestui ocean în miniatură pe care îl numim estuarul Arousa. Pentru cine dorește să parcurgă pe jos acest drum, ar trebui să plece din localitatea Vigo pentru a însuma 120 km până la Santiago.
Cele două Caminos Portuguéses
Ruta Camino Portugués a câștigat relevanță, în special, începând cu secolul al XII-lea, după independența Portugaliei. Există două variante cu o diferență de circa 44 km între ele, chiar dacă ambele pornesc din Porto. Traseul original moștenește vechi căi și drumuri romane care lega Braga de Astorga prin Ponte de Lima, Tui, Pontevedra, Santiago și Lugo. O variantă a acestei rute de-a lungul coastelor traversează râul Miño prin A Guarda și, rămânând aproape de mare, se unește cu ruta interioară la Redondela. Aceasta este varianta mai lungă, iar distanța se păstrează și pe rutele prescurtate, care implică doar spațiul Galiciei – respectiv 119 km pe traseul original și 163 km de-a lungul coastei..
Din secolul al XII-lea, fluxul pelerinilor către nordul Peninsulei Iberice a creat conexiuni nu doar spirituale, ci și culturale și economice, legături umane pe care granițele politice nu le-au putut niciodată distruge. De exemplu, celebrul pelerinaj al reginei Isabel de Portugal, din secolul al XIV-lea, care oferă coroana sa înaintea altarului lui Santiago și va fi înmormântată la Coimbra în haine de pelerin. Un alt exemplu este regele portughez Manuel I, care a făcut pelerinajul din Lisabona până la Santiago în 1502 și a ordonat ca o lampă să lumineze zi și noapte catedrala din Santiago, alocând o rentă anuală pentru acest lucru.
În secolul al XIX-lea, un secol de mai mică afluență a pelerinajelor – ca urmare a noilor vremuri marcate de Revoluția Franceză și de invazia Spaniei de către trupele napoleoniene –, Camino Portugués a devenit cea mai frecventată rută. În acea sută de ani, mai mult de 80% din pelerinii străini erau portughezi.
¡Ultreia! Din nou la drum – Camino de Fisterra y Muxía
Km 0 al Camino nu este în Santiago, ci la Capul Fisterra, lângă Oceanul Atlantic, considerat sfârșitul lumii și un loc cu puteri magice pentru comunitățile precreștine. Camino de Fisterra și Muxía începe în fața catedralei și se încheie la capul Fisterra și la Sanctuarul Virgen da Barca din Muxía. Până la sfârșitul Evului Mediu, Costa da Morte era ultimul colț de pământ cunoscut. Locul unde popoarele preromane credeau că sufletele se înălțau la cer. Un spațiu mitic și simbolic care i-a lăsat fără cuvinte pe cuceritorii romani atunci când au văzut cum soarele dispare în spatele vastului ocean.
Această rută este cea mai fidelă exprimare a strigătului istoric al pelerinului, care exclama ¡Ultreia! („Hai mai departe!”), iar altul îi răspundea ¡Et suseia! („Și hai mai sus!”). Așadar, este cu adevărat dincolo de destinația de la Compostela – după ce s-au închinat la relicvele apostolului Santiago – când mulți pelerini decid să cunoască acest capăt al lumii și nu ezită să depășească sacrificiile celor câteva zile dificile pentru a mai merge acum, cel puțin, patru sau cinci zile. Sunt 89 km până la Fisterra și 118 până la Muxía.
Istoria acestei rute a fost o combinație de păgânism și un proces de creștinare ulterior. Începând cu secolul al XII-lea, aceste „capete” ale lumii cunoscute sunt creștinate: apar biserici și cruci la Fisterra și Muxía: Sfântul Cristos din Fisterra și sanctuarul Virgen da Barca din Muxía.
Dublul toponim al rutei – Fisterra și Muxía – ne indică faptul că sunt două destinații finale ale rutei venite ca un „final după final”. În locul Olveiroa, drumul se bifurcă: putem ajunge mai întâi la Fisterra prin Corcubión, sau la Muxía. Indiferent de alegerea noastră, este obligatoriu să continuăm între cele două localități pe un traseu impresionant, plin de lumină și natură în toată splendoarea sa. Poate ar fi bine să încercați și o specialitate culinară locală – percebes, al cărei preț piperat este dat de faptul că recoltarea acestor crustacee este foarte dificilă.
Astăzi, El Camino de Santiago este o experiență spirituală, culturală și socială unică, îmbogățind pelerinii cu peisajele, istoria, cultura și solidaritatea întâlnite pe drum. Acest pelerinaj rămâne un spațiu sacru și un itinerar istoric și cultural, adaptându-se motivațiilor și aspirațiilor societăților contemporane.
Textul face parte dintr-un text publicat în numărul 277 al revistei „Historia”,(revista:277) disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 13 februarie - 14 martie, și în format digital pe platforma paydemic.
FOTO: SHUTTERSTOCK, arhiva autorului
