Rembrandt și profunzimile contemplării
Într-o zi de iunie din 1654, pe cheiul portului din Messina era descărcată o ladă cu un conținut neobișnuit: un tablou de Rembrandt, primul care urmase faima maestrului olandez pe aceste meleaguri. Alte două i se vor alătura, peste un deceniu, expediate aceluiași comanditar.
Don Antonio Ruffo, principe de Scaletta, negustor, om politic și mecena cultivat, provenea dintr-o veche familie aristocratică, originară din Napoli, îmbogățită în secolul al XVI-lea din comerțul cu mătase. Cu opt ani în urmă – recent căsătorit și investit cu oficiul de senator – se mutase în palatul somptuos în care avea să-l primească, în 1650-1651, pe însuși Juan José de Austria, viceregele Siciliei. Abia instalat în noua reședință, Don Antonio Ruffo începe să-și asambleze o redutabilă colecție de artă, care va însuma nu mai puțin de 364 de tablouri, pe lângă nenumărate piese de orfevrărie, medalii, monede, tapiserii, gravuri și cărți rare. Aflase de Rembrandt de la un anume Giacomo di Battista, agentul său din Messina, care îi intermedia afacerile cu Cornelis Gijsbertsz. van Goor, din îndepărtatul Amsterdam.
Spectacol pictural
Tabloul care traversase Mediterana înfățișa, în mărime naturală, un bătrân contemplând o statuie. La prima vedere banală, această imagine dezvăluie – prin noutatea interpretării, prin pluralitatea de semnificații, dar mai ales prin concepția picturală – o lume cu profunzimi nebănuite.
Ficțiunea rembrandtiană este înscenată într-un interior misterios, învăluit într-un întuneric aparent nocturn, în care se întrevăd doar o piramidă de cărți și un bust antic, așezate pe o masă roșiatică. O lumină nefirească decupează silueta unui bătrân costumat extravagant, dincolo de orice anacronism, într-un halat argintiu cu mâneci vaporos-vălurite, încins cu un șorț și cu o mantie somptuos-evanescentă. În combinație cu chipul hirsut, pălăria neagră cu boruri largi, de o formă incertă, evidențiată prin doar câteva tușe și reflexe, produce întrucâtva impresia unui cărturar veterotestamentar.
Intensificat de lumina spectrală, spectacolul pictural se concentrează în relieful mânecilor, ale căror falduri, cute și pasmanterii sunt modelate în straturi succesiv aplicate grosier și răzuite, cu infinite modulații, scânteieri și pulverulențe cromatice, până aproape de sugestia paradoxală a transparenței. În contrast cu picturalitatea mânecilor, șorțul negru, opac, devine substratul necesar pentru evidențierea celor două ținte cu care este prins de umeri, dar mai ales a lanțului de aur masiv, modelat în pastă cu similare scânteieri și irizații.
De bună seamă, rafinamentul suprem constă în mobilizarea luminii în evocarea unui mediu translucid-enigmatic, în care se înfiripă relația vizuală dintre cele două „personaje”: bătrânul privind abstras, cufundat în sine, și bustul antic, a cărui „privire”, printr-un curios efect de amplasament și sugestie picturală, pare cumva îndreptată spre bătrân. Vizualitatea astfel instituită este însă paradoxală, întrucât privirea personajului – opacă, întoarsă către sine – transcende realitatea imediată.
„Un filozof făcut la Amsterdam de un pictor numit Rembrandt”
Prima mențiune a tabloului, pentru care plătise 500 de guldeni, apare într-o însemnare a lui Antonio Ruffo datată 1 septembrie 1654, care se referă la „un filozof făcut la Amsterdam de un pictor numit Rembrandt (pare să fie Aristotel sau Albert Magnus)”.
Cel mai probabil, ambiguitatea se datora termenilor evazivi ai comenzii, care îi lăsa pictorului libertatea de a decide identitatea personajului figurat. De altfel, colecționarul însuși nu pare să fi fost realmente interesat de o eventuală clarificare. În ciuda adresării altor două comenzi ulterior, și chiar a unei corespondențe sumare cu Rembrandt, neclaritatea a persistat până la sfârșit, de vreme ce într-un inventar din 1710 regăsim aceeași formulare indecisă.
Fragmentul face parte din articolul cu același nume, publicat în numărul 268 al revistei „Historia” (revista:268), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 mai - 14 iunie, și în format digital pe platforma paydemic.
