Când a devenit Sicilia romano-catolică?

Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.

În 1038, împăratul bizantin Mihail al IV-lea a lansat o campanie militară în Sicilia musulmană, Garda Varegă fiind condusă de viitorul rege viking al Norvegiei, Harald Hardrada. Împăratul le-a cerut sprijin lui Guaimar al IV-lea de Salerno și altor lorzi longobarzi. Guaimar a trimis 300 de cavaleri normanzi de la Aversa, incluzându-i pe cei trei frați Hauteville – William, Drogo și Humphrey – despre care am vorbit și în primul episod al istoriei normanzilor.

William va căpăta porecla Braț de fier, deoarece l-a ucis cu o singură mână, cu ocazia asediului Siracuzei, pe emirul Siracuzei. Olivento, Montemaggiore și Montepeloso (toate, în 1041) au fost alte trei bătălii câștigate de normanzi împotriva bizantinilor.

Având această bază, normanzii vor captura Sicilia sub conducerea celui de-al șaselea fiu al lui Tancred Hauteville, Robert Guiscard – devenit, în 1059, prin grația Papei Nicolae al II-lea, duce de Apulia și Calabria și lord al Siciliei – și a fratelui său mai mic, Roger I Bosso. Fiul lui Roger, Roger al II-lea al Siciliei (1095-1154) va fi încoronat rege al Siciliei în 1130, la un secol după ce Rainulf devenise conte, dar și al Africii în 1148. Nu de alta, dar în 1059 Papa Nicolae al II-lea autorizase familia Hauteville să ocupe orice teritoriu din sudul Italiei, atât timp cât nu va recunoaște puterea Constantinopolelui.

Roger I al Siciliei în bătălia de la Cerami, victorios asupra a 35.000 de sarazini, în 1061

Invazia a început în 1061, când Roger a luat cu sine 270 de cavaleri în 13 vase ca prim val, apoi 166 de cavaleri în al doilea val, ideea fiind de a cuceri strâmtoarea Messina și de a securiza transportul restului armatei de pe coasta calabreză. După aceea s-au îndreptat spre țelul lor principal, orașul Messina, pe care îl vor invada ca răspuns la un apel de ajutor din partea arabilor contra bizantinilor. S-au îndreptat, apoi, spre centrul insulei, la Castrogiovanni, dar – cum musulmanii erau fortificați – normanzii au fost nevoiți să se retragă în siguranță, luptele reluându-se în 1063, când, cu forțe noi, musulmanii au contraatacat, dar au fost înfrânți la Cerami.

În 1068, Robert Guiscard îi învinge pe musulmani la Misilmeri. În 1071 va cuceri orașul Palermo, după o blocadă navală de șase luni. Controlul normand va fi total până în 1091, Trapani (1077), Castronuovo (1078), Taormina (1079) și Siracuza (1086) căzând una după alta. Palermo va intra, și el, definitiv în „subordinea” normandă în 1091. Deși preluaseră controlul, pentru că nu erau prea numeroși, normanzii au fost nevoiți să accepte și să integreze administrația și sistemul judiciar ale arabilor, folosindu-se de forța de muncă arabă și de cea bizantină, creând astfel un mix cu o incredibilă moștenire, vizibilă și azi. Elementul arab este înlocuit de cel francez și italian, ierarhia clericală este latinizată, provocând sfârșitul a 1.500 de ani de influență grecească. Între 1130 și 1154, regele Roger al II-lea își va extinde imensa influență în bazinul mediteraneean, intrând și în nordul Africii.

Sicilia romano-catolică

Cele mai importante contribuții aduse de normanzi au fost în materie de religie, limbă și populație. Din momentul în care Roger I a controlat marea parte a insulei, el a încurajat imigrația din nordul Europei, Franța, Anglia, nordul Italiei și Campania. Majoritatea noilor veniți erau longobarzi din Regatul Italiei, vorbitori de latină vulgară și sprijinitori ai Bisericii vestice. Astfel, Sicilia va deveni predominant romano-catolică, noua latină vulgară devenind, și ea, specifică insulei.

Sub familia Hauteville, Palermo a rămas capitala insulei, statutul ei fiind ridicat, împreună cu posesiunile din Malta și sudul Italiei, la regat în ziua de Crăciun a anului 1130. Regatul Siciliei era prosper și puternic politic, având o bunăstare mai mare chiar și decât cea a Angliei, Roger al II-lea unind teritoriile pe care le moștenise de la tatăl său Roger I, ele incluzând arhipelagul maltez, ducatul Apulia și comitatul Sicilia.

Inițial, greaca, araba și latina erau folosite ca limbi în administrație, în timp ce normanda era limba Curții regale. Ca urmare a imigrației, insula a fost latinizată, devenind, pe parte ecleziastică, complet romano-catolică. Sistemul judiciar normand a permis jurisdicții separate, dar egale, bazate pe Shari’a pentru musulmani, legea iudaică pentru evrei, cea greacă bizantină pentru bizantini și feudală normandă pentru normanzi.

Capela Palatină din Palatul Normanzilor, cu celebrele sale mozaicuri bizantine

Documentele mai importante erau multilingvistice. Într-adevăr, a prevalat orientarea latină (romano-catolică), dar, până la instaurarea dinastiei Hohenstaufen, societatea mai mult sau mai puțin egalitară a existat. Normanzii au reținut multe aspecte din societatea arabă, nefiind necesară schimbarea celor care funcționau bine.

Instituțiile arabe au fost acelea care au oferit Siciliei o notă distinctă față de celelalte teritorii normande, mai ales comparativ cu Anglia. Normanzii nu au abolit politicile și instituțiile existente, ci au construit pe ele, adaptându-le acolo unde au considerat necesar.

Fragmentul face parte din articolul „Normanzii și Regatul Siciliei”, publicat în numărul 268 al revistei „Historia” (revista:268), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 mai - 14 iunie, și în format digital pe platforma paydemic.