O iubire mitică: Rembrandt și Saskia
În casa asociatului său, în 1633, Rembrandt a întâlnit-o pe Saskia van Uylenburgh. Venise în vizită, din Friesland, fără să știe că va rămâne definitiv la Amsterdam și că se va căsători cu pictorul din Leiden găzduit de vărul său.
Cu șase ani mai tânără decât viitorul ei soț, Saskia era fiica lui Rombertus van Uylenburgh, burgmaistru al orașului Leeuwarden și jurist al Curții Supreme din Friesland. Provenea, așadar, dintr-o familie onorabilă, de juriști și ofițeri, și ea însăși – ultima născută într-o familie cu șapte copii – știa să scrie și să citească, situație relativ rară în epocă. Pentru Rembrandt, fiul unui morar, contractarea acestei căsătorii era un important prilej de ascensiune socială, iar cei nouă ani petrecuți împreună aveau să fie epoca sa de glorie.
Saskia a născut patru copii, dintre care trei pierduți în primele săptămâni de viață (Rombertus în 1635, Cornelia în 1638 și din nou Cornelia în 1640). Titus, născut în 1641, a fost singurul supraviețuitor, stins însă prematur, în 1668, cu un an înaintea tatălui său. Saskia însăși a murit, în 1642, la aproape 30 de ani, probabil de tuberculoză, pe când soțul ei lucra la Rondul de noapte, iar trăsăturile ei par să se regăsească în făptura spectrală, intens luminată, care traversează misterios scena acestui tablou. În deceniul căsniciei lor, artistul o înfățișase în nenumărate lucrări, atât în pictură, cât și în gravură, în cele mai felurite roluri, dar și în ipostaze cotidiene, mai cu seamă surprinzându-i, în numeroase desene, suferința prelungită din ultimii ani de viață.
Costumul, personaj în sine
În Olanda „secolului de aur” era un fapt relativ comun ca un pictor să-și portretizeze soția, fie individual, fie în compoziții de cuplu sau familie. Invariabil, actul portretistic se limita la cadrul convențional, la vestimentația uzuală în epocă și la interiorul conjugal. Ca în multe alte privințe, Rembrandt se sustrage acestor convenții, preferând să o imortalizeze pe Saskia – la fel cum proceda, de altfel, și în numeroasele autoportrete – costumată fantezist-anacronic, în compoziții care, deși aparent încadrabile în categoria portretului, sunt de fapt altceva.
În anii 1633-1636, spre exemplu, Rembrandt a pictat o serie de tablouri de formate și dimensiuni apropiate, similare compozițional, cu un personaj feminin în felurite ipostaze historiate (Judita, Minerva, Bellona etc.). În cel puțin două dintre ele, cu același subiect, o portretizează pe Saskia, în penumbra unei grote, luminată teatral, cu părul bogat revărsat pe umeri și veșminte extravagante, într-un rol cu implicații multiple.
În tabloul acesta, datat 1634, artistul pare să-și fi propus o demonstrație de virtuozitate în redarea materialității, cu o finețe mai curând nespecifică, derivată întrucâtva din stilul de tinerețe practicat la Leiden în anii 1625-1631. Dominând indiscutabil dispozitivul imaginii, costumul este un „personaj” în sine, conglomerat de țesături, falduri, culori, accesorii, reflexe și scintilații, cu o tratare distinctivă a fiecărei componente vestimentare: mantia de brocart oliv, corpolentă, cu ape satinate; tunica din mătase aurie cu fireturi și broderii abia sesizabile; mâneca, somptuoasă și transparentă în același timp, cu irizări cromatice infinite și o sarabandă de cute, producând impresia unei stofe incredibil de fine.
Cu bravura acestei execuții rivalizează minuția reprezentării plantelor, de la toiagul împodobit cu flori, frunze și cetină, la vegetația abia vizibilă a grotei și mai cu seamă la coroana de pe capul Saskiei, veritabilă „natură statică” în sine. Mai mult ca sigur, Rembrandt era familiarizat cu tematica de dată recentă – elaborată în Flandra de Jan Brueghel cel Bătrân – a buchetelor, ghirlandelor și coroanelor florale, aglutinând cele mai diverse specimene și inflorescențe, implauzibile laolaltă.
Coronamentul Saskiei este o posibilă integrare a acestui tip de subiect, în care putem observa, de asemenea, un alt detaliu relevant: exemplarul de Semper Augustus, o specie de lalea tigrată care atinsese, în anii 1630, prețuri exorbitante în siajul bulei speculative cunoscute ca „tulipomanie”.
Fragmentul face parte din articolul „Mitologizarea iubirii: Rembrandt și Saskia”, publicat în numărul 254 al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 martie - 14 aprilie, și în format digital pe platforma paydemic.
