Cine a fost cel mai fericit compozitor?

Într-o istorie a muzicii care abundă de suferință, în care portretul standard al artistului este cel mai adesea definit de lipsuri materiale, de o neîmplinire profundă, de slaba apreciere din partea publicului sau de probleme grave de sănătate, s-a născut odată un om fericit. Și pentru că destinul pare să se joace uneori cu noi, acest om a fost botezat Felix, care în latină înseamnă exact „fericit” sau „norocos”.

Sub această deviză a fost scrisă povestea de viață a probabil singurului mare compozitor cu un parcurs liniștit, predominant fericit, cu o existență materială abundentă și cu un talent extraordinar, din plin recunoscut și apreciat în timpul vieții sale: Felix Mendelssohn (1809-1847), compozitor, dirijor, pianist, organist și profesor. Lui Mendelssohn îi datorăm celebrul Marș nupțial, dar și Hark! The Herald Angels Sing, devenit colind popular de Crăciun, deși compozitorul l-a creat inițial ca parte a unei lucrări care celebra 400 de ani de la inventarea tiparului de către Gutenberg.

Pe 3 februarie 1809 se năștea la Hamburg, în Germania, într-o familie foarte înstărită de origine evreiască, Felix Mendelssohn. Tatăl său, Abraham, era un bancher prosper și fiul unui apreciat filozof iluminist, Moses Mendelssohn. Mama sa, Lea, provenea și ea dintr-o familie prosperă și primise o educație aleasă; era o bună pianistă, avea o cultură literară vastă și vorbea mai multe limbi străine. Felix a fost al doilea dintre cei patru copii ai familiei și a avut o relație cu totul specială cu sora mai mare, Fanny. Și ea a dovedit un talent muzical deosebit, atât ca pianistă, cât și în calitate de compozitoare.

Din păcate, atitudinea conservatoare cu privire la poziția femeii în societatea vremii a făcut ca Fanny să nu se bucure de succesul și de vizibilitatea pe care le-ar fi meritat. Soții Mendelssohn au ales să renunțe la religia iudaică înainte de nașterea copiilor. Mai mult, din 1812 au alăturat numelui de familie particula „Bartholdy”, ceea ce îi distanța și mai mult de originile evreiești și facilita integrarea lor în societatea germană înaltă. În 1816, copiii au fost botezați în religia protestantă, în cadrul unei ceremonii private. Când Felix avea doar 2 ani, familia s-a mutat de la Hamburg la Berlin, unde, treptat, casa lor a devenit un adevărat salon pentru intelectualitatea vremii. Artiști, dar și oameni de știință, matematicieni etc. se reuneau periodic la evenimentele soților Mendelssohn, unul dintre invitații casei declarând: „Europa se reunea în sufrageria lor”.

Felix Mendelssohn împreună cu sora mai mare, Fanny.

Felix a crescut așadar printre membrii aleși ai societății berlineze, în timp ce părinții au vegheat cu mare atenție asupra educației copiilor, care a cuprins, printre altele, studiul pianului, al viorii, al limbilor străine și al picturii. Toți cei patru copii aveau un evident talent muzical: Fanny avea probabil cea mai mare înclinație spre muzică, dar Rebeckah a dovedit și ea talent pentru canto, iar Paul cânta la violoncel. Deși au crescut în abundență, au fost deprinși de mici cu disciplina și cu munca. Felix se trezea zilnic la 5 dimineața pentru a studia. Educația lui s-a desfășurat în regim homeschooling, cum l-am numi astăzi.

La vârsta de 6 ani a început să ia primele lecții de pian de la mama sa și apoi, după câteva lecții la Paris, a început să studieze pianul cu Ludwig Berger (fost student al cunoscutului compozitor și pianist italian Muzio Clementi). Dar cea mai importantă influență asupra formării sale a avut-o Carl Friedrich Zelter, compozitor și dirijor, alături de care atât Felix, cât și sora sa, Fanny, au studiat contrapunct și compoziție.

Talentul lui Felix a devenit tot mai evident pe măsură ce creștea. Primul concert cu public îl are la 9 ani. De altfel, familia Mendelssohn a inițiat tradiția de a oferi concerte-matineu duminica dimineață, la reședința lor din Berlin. Tatăl plătea o orchestră privată pentru aceste evenimente, la care deseori erau interpretate chiar lucrările create de Felix sau de Fanny, în public fiind prezente persoane importante din societatea timpului.

Întâlnirea cu Goethe

La 12 ani, profesorul său, Carl Friedrich Zelter, îl duce pe Felix la Weimar pentru a-l prezenta marelui Goethe, care avea atunci 72 de ani. Acesta rămâne absolut impresionat de talentul băiatului, întâlnirea dintre cei doi fiind în sine o scenă memorabilă. Felix a fost rugat să improvizeze pe un cântec popular și a produs o fantezie care i-a uimit pe cei prezenți. Apoi a interpretat la pianul vienez Streicher al scriitorului (instrument expus și astăzi la Casa memorială „Goethe” din Weimar) o fugă de Bach, menuetul din Don Giovanni și uvertura de la Nunta lui Figaro, operele lui Mozart.

Apoi, Goethe i-a cerut să citească la prima vedere un manuscris autograf de Mozart, iar când băiatul s-a achitat și de această sarcină cu ușurință, „ca și cum ar fi cunoscut lucrarea de un an”, s-a întors din biroul său cu o filă scrisă de mâna lui Beethoven. Mâzgăliturile indescifrabile i-au dat de gândit „candidatului”.

După ce Goethe a ascultat câteva dintre compozițiile proprii ale lui Mendelssohn, i-a declarat lui Zelter că talentul incredibil al lui Felix îi amintește de micul Mozart, pe care îl apreciase într-un concert când avea doar 7 ani. Observația lui Goethe sau similitudinea între viețile celor doi (ambii au dovedit un talent precoce incredibil și au fost influențați de o soră mai mare foarte dotată muzical, amândoi au plecat la Ceruri foarte tineri) au născut eticheta de „Mozart al secolului al XIX-lea”.

Felix Mendelssohn la 13 ani

După mai multe zile petrecute alături de Goethe la invitația acestuia, în ciuda diferenței de vârstă dintre cei doi, Mendelssohn va păstra în anii următori o corespondență cu marele scriitor și va crea mai multe partituri inspirate de scrierile lui Goethe.

Tot la 12 ani are loc o altă întâlnire importantă pentru drumul artistic al tânărului Felix: asistă la premiera operei Der Freischütz, semnată de Carl Maria von Weber (autoritatea muzicală a momentului în spațiul german), pe care Mendelssohn are ocazia să îl cunoască personal.

Primele compoziții importante

Între 12 și 14 ani, Felix a compus 13 simfonii pentru ansamblu de coarde și o serie de lucrări camerale, pentru concertele prezentate la evenimentele organizate la reședința familiei. Prima sa lucrare publicată – un cvartet pentru pian – a fost scrisă la vârsta de 13 ani. În 1824, tânărul de 15 ani a scris prima sa simfonie pentru orchestră completă (în do minor, op. 11).

Dar adevăratele surprize care au uimit publicul vremii și au consfințit pentru totdeauna talentul incredibil al lui Felix Mendelssohn au venit la 16 ani (când a compus Octetul de coarde în Mi bemol major) și la 17 ani (când a creat uvertura la Visul unei nopți de vară de Shakespeare). Ulterior, compozitorul a conceput și muzica de scenă pentru aceeași piesă de teatru, partitură din care face parte Marșul nupțial.

Revenind la comparația sa cu Mozart, este cert că – așa cum au comentat toți marii muzicieni care i-au urmat – talentul precoce al lui Mendelssohn era un fenomen nemaiîntâlnit și se consideră că aceste două creații (de la 16 și 17 ani) întrec în maturitate și complexitate ceea ce crease Amadeus la aceeași vârstă.

La 20 de ani, un alt moment important marchează viața lui Mendelssohn: organizează și dirijează la Berlin, în 1829, un concert cu oratoriul Patimile după Matei de Bach. După moartea lui Bach, lucrarea fusese interpretată extrem de rar. Această readucere la viață a însemnat nu doar un eveniment major legat de lucrarea în sine, ci și o adevărată reînviere a muzicii marelui compozitor, care începuse să fie uitată în cei 79 de ani scurși de la dispariția sa.

Fragmentul face parte dintr-un text publicat în numărul 278 al revistei „Historia” (revista:278), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 13 martie - 14 aprilie, și în format digital pe platforma paydemic.