Elena Zamora, cântăreaţa de operetă care a cucerit Parisul
Celebră cântăreaţă de operetă în România interbelică, Elena Zamora a plecat la Paris cu gândul să-i cucerească pe francezi cu talentul său. Şi-a jurat că se va arunca în Sena dacă nu va cunoaşte succesul în capitala Franţei. După opt ani de strălucire în lumina reflectoarelor din Paris s-a întors în România şi a făcut carieră la Opera Română.
Elena Zamora, pe numele său real Elena Stănescu, a fost una dintre cele mai cunoscute cântăreţe de operetă ale secolului trecut. A urcat pe scenă pentru prima dată la 17 ani, a cântat soldaţilor români în Primul Război Mondial, iar în anii de după război a cucerit Parisul. Povestea Elenei Zamora a început la Ploieşti, oraş în care s-a născut în anul 1897. La doar 17 ani urca pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. A jucat în opereta opereta „M-zelle Nitouche”, avându-l partener pe scenă pe celebrul Constantin Tănase.
La debut şi-a schimbat numele de familie cu un nume de scenă în urma unei întâmplări. Decizia de a-şi schimba numele nu i-a aparţinut. Aşa cum povesteşte celebrul actor de operetă Niculescu-Buzău în volumul „Suveniruri teatrale”, „Zamora” a fost ales pentru că „Stănescu” era considerat un nume banal: „Comand afişele, dar pe ele nu scriu Elena Stănescu, ci Elena Zamora. Această idee de a o feri de un nume banal, datorită căreia să fie mereu confundată cu altele, o mai avusesem eu şi cu alţii, de pildă cu G. Timică (Mitică Georgescu), iar numele bine ales şi poetic de Zamora mi-a venit spontan. În seara premierei, Elena Zamora a obţinut un mare succes”.
A cântat pentru soldaţii răniţi
În timpul Primului Război Mondial, împreună cu alţi mari artişti români, Elena Zamora a cântat răniţilor din spitale. Alături de marele George Enescu, actriţa Maria Ventura şi lăutarul Zavaidoc, actriţa de operetă a colindat spitalele în încercarea de a aduce o alinare soldaţilor răniţi pe front. Un document care se păstrează şi astăzi şi în care artista recunoaşte că a cântat alături de George Enescu confirmă sprijinul moral acordat soldaţilor români de pe front :
„În timpul când Zavaidoc se afla la Paris, eu, cântăreaţa Elena Zamora, l-am auzit cântând muzică populară românească. De asemenea, în războiul din 1916 a cântat pe front răniţilor alături de mine şi George Enescu”, mărturisea Elena Zamora.
Succes la Paris
După război, cântăreaţa a vrut să cunoască succesul în Franţa. A plecat la Paris cu un bagaj în care şi-a luat un costum naţional.„ Ca bagaj aveam două pachete: unul conţinea cântece româneşti, altul un costum naţional. Iar ca bagaj principal, eu!... Când am trecut cu trenul peste Sena, am scos capul pe fereastra vagonului şi am făcut un jurământ: Să mă înghiţi, Sena, dacă n’o să înving!”, mărturisea într-un interviu.
Românca a debutat pe scena teatrului parizian „Palace” unde le-a cântat francezilor un celebru şlagăr românesc „S-a dus cucul de pe-aici”. A fost anajată pe loc şi a primit un salariu de 1.000 de franci pe lună.
La Paris, cântăreaţa s-a întâlnit cu Zavaidoc, dar şi cu Constantin Tănase. Acesta din urmă i-a propus să revină în ţară pentru a lucra la Cărăbuş. „Cum m-a văzut, mi-a propus imediat să vin să joc în reprezentaţie la teatrul „Cărăbuş” în stagiunea de vară. I-am promis, căci aş fi vrut din toată inima să joc alături de el, dar contractele pe care le aveam nu m-au lăsat să-mi ţin promisiunea decât mai târziu”, povestea cântăreaţa în volumul de memorii „Am slujit cântecul”.
După opt ani la Paris, în care a cunoscut succesul, actriţa a reveinit în ţară.
Şi-a continuat cariera în operetă ca solistă a Operei Române din Bucureşti. Şi-a povestit viaţa şi succesul de pe scenă într-un volum de memorii pe care l-a publicat la vârsta de 67 de ani. S-a stins din viaţa un deceniu mai târziu, în 1974.
Sursa: adevarul.ro
Foto sus: Elena Zamora (© Teatrul de Revistă Constantin Tănase)
Mai multe pentru tine...