Uniunea Sovietică, un model de epuizare a resurselor în ritm uluitor, în vara anului 1939

Anul 1939 a fost unul în care oamenii munceau pentru a avea un nivel de trai mai bun și pentru a scăpa de lipsurile induse de ceea ce experții numesc Marea Criză Economică. Chiar dacă au fost depuse eforturi deosebite, situația nu prea era plăcută și zvonurile despre un nou război de amploare începeau să devină realitate. Se vedea clar cam cu ce se ocupau conducătorii din perioada interbelică.

Puțini oameni își mai aduc aminte de luptele din Manciuria dintre Armata Roșie și trupele japoneze din anul 1939, conducerea de la Moscova considerând că face o faptă bună prin respingerea imperialiștilor trimiși de Tokyo. Conflictul s-a încheiat după ce partea asiatică a fost convinsă că a întâlnit un adversar feroce și decis să sacrifice oameni și echipamente moderne la o scară fără precedent.

Nu mai contează acum cine avea dreptate și care au fost cauzele conflictului, ci trebuie să înțelegem că ostilitățile au reprezentat un antrenament al forțelor sovietice pentru ceea ce urma să se întâmple în Europa și nimic nu se compară cu astfel de experimente. Jocurile din poligon sunt făcute cu teamă să nu fie înregistrate pierderi, dar abia focul adevărat poate să indice punctele slabe ale pregătirii teoretice. Halhîn-Gol a fost un loc ideal de testare a serviciului logistic al Armatei Roșii și Autoritățile de la Moscova au trimis spre linia frontului 1.724 de camioane și 912 de cisterne. Mijloacele militare motorizate prezintă avantajul că permit realizarea de manevre în viteză, dar crește cantitatea de combustibil necesar operațiunilor de amploare. Luptele din Manciuria au fost doar o ciocnire de frontieră în raport cu ceea ce dorea Stalin în Europa, dar lungi coloane de camioane au asigurat trimiterea a 15.000 t de carburant la o distanță de 650 km de cea mai apropiată bază.

Chiar dacă era o operațiune militară specială de mică intensitate, s-a constatat că flota de camioane era absolut insuficientă pentru a transporta 18.000 t de muniții de artilerie și 6.500 t de bombe de aviație. Au mai sosit 1.250 de camioane și 375 de cisterne. Specialiștii în logistică au calculat că tot erau puține, dar Armata Roșie trebuia mereu să se descurce cu ceea ce avea. Generalii staliniști au putut afla care sunt problemele mijloacelor motorizate și cum se realizează aprovizionarea la distanță în condiții de război și concluziile au fost aplicate în următoarele conflicte din 1939. Amploarea acțiunilor militare poate să pară deosebit de redusă, dar toată România anului 1938 avea la dispoziție 326 de cisterne.

Decizia lui Iosif Stalin de cumpărare a fabricilor pentru realizarea de camioane și tractoare s-a dovedit deosebit de inspirată și s-a văzut că mișcarea a fost realizată pentru dezvoltarea sistemelor logistice, trenurile fiind capabile să asigure aprovizionarea numai în regiunile cu o rețea densă de căi ferate. Mobilitatea trupelor urma să fie asigurată de autovehiculele de toate tipurile, cele ce urmau să vină în spatele tancurilor.

Uniunea Sovietică a fost un lagăr ideologic cu resurse imense, dar populația suferea de foame și de lipsa celor necesare unui trai decent. Industria producea bunuri în cantități enorme, dar acestea erau destinate trupelor și nu însemnau ceva pentru locuitorii de tip sclavi. Sistemul s-a menținut până la prăbușirea din 1991, mereu fiind inventați dușmani împotriva cărora trebuia să se lupte. Nici astăzi nu sunt alte politici ale Moscovei și realitatea se vede prin câmpiile Ucrainei. Militarii ucraineni au reușit să deregleze planurile invadatorilor prin distrugerea camioanelor necesare aprovizionării tunurilor cu proiectile și astfel ofensiva rusă nu poate să se desfășoare la o scară uriașă. Japonia n-a reușit să taie liniile de aprovizionare cu ajutorul aviației și a suferit un dezastru în rândurile trupelor ce se aflau la granița cu Mongolia.

Moscova nu crede în lacrimi, ci a rămas la ideea că trebuie mereu să toace resursele umane și materiale pentru obținerea de spațiu vital și slavă.

Marea Criză Economică a fost o manifestare de amploare a investițiilor din domeniul militar și se vedea că Uniunea Sovietică era capabilă să aloce pentru consum 18.000 t de muniție de artilerie pentru o luptă pe un râu de care nu auziseră nici geografii. Depozitele speciale ale statelor erau pline cu dispozitive de distrugere și s-a văzut după 1 septembrie 1939 că întotdeauna există rezerve inepuizabile de arme, muniții și carburanți pentru operațiuni militare.

Kremlinul a fost obligat să ofere locuri de muncă pentru supraviețuirea populației și au fost construite fabrici imense, dar acestea aveau numai destinație militară și doar oamenii trăiesc cu impresia că autocamioanele și tractoarele îi erau necesare lui Stalin pentru a asigura aprovizionarea locuitorilor din vastul lagăr.

_{Foto
sus: Comandantul Regimentului 149 Pușcași sovietic, înainte de
ofensiva de la Halhîn-Gol
(© Wikimedia
Commons)}