Mobilizarea Armatei Roșii înainte de Operațiunea Barbarossa
Istoricii au tot scris de decenii că nu s-a știut despre pregătirile germane de război și că liderul de la Kremlin n-a vrut să doteze Armata Roșie și nici să-i sporească efectivele la standarde de război. A fost normal ca la 22 iunie 1941 ( trupele germane să poată pătrunde adânc în dispozitivul sovietic, să provoace haos și apoi să dezvolte ofensiva până la porțile Moscovei și ale Leningradului. A fost un dezastru militar cum nu s-a mai văzut în istoria contemporană. N-a existat specialist militar care să anticipeze un astfel de succes al forțelor motorizate în condițiile în care drumurile sovietice erau rudimentare și pline de noroi lipicios. În plus, calitatea renumitelor Panzere lăsa de dorit pe câmpul de luptă.
Povestea cu lipsa de efective a tot fost repetată până când a devenit un adevăr istoric în lagărul comunist și nici istoricii din lumea capitalistă n-au mai scăpat din plasa aparatului de propagandă totalitar. Mulți au fost cei care au preluat unele teze din memoriile mareșalului Jukov, cel care a fost ajutat masiv pentru scrierea volumului stufos. Cartea este un amestec interesant de date și de interpretări personale, dar numai unele idei au fost preluate de către cercetători. Au fost informațiile ce se potriveau cu istoria oficială a partidului unic.
Mareșalul G. K. Jukov a vorbit despre lipsa de pregătire și dotare, dar a scris negru pe alb că la 22 iunie 1941 (ziua în care Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa – n.r.) erau în regiunile vestice ale lagărului comunist 2.900.000 de militari din toate armele și noi efective se îndreptau spre Occident. Nu se poate spune că nu erau trupe și că Stalin n-a fost interesat de înarmare. Dacă se face un simplu calcul matematic în raport cu cele 170 de divizii și două divizii ce erau amintite mereu prin cărți și studii de specialitate, se poate constata ușor că ar fi fost efective 16.959 militari pentru fiecare mare unitate de infanterie.
Erau mobilizate în zonă unități de marină, aviație, tancuri și cavalerie, cele ce aveau mai puțini oameni. Se putea organiza după standarde toate diviziile din regiune și restul efectivelor să fie repartizate altor specializări militare. O divizie standard trebuia să aibă 14.500 de oameni și infanteria sovietică a avut suficienți militari în raioanele vestice. Rămâneau și trupe din belșug pentru celelalte categorii de arme.
Stalin a trimis o puternică Armată Roșie spre vest și noi efective erau în curs de deplasare spre pozițiile indicate. Germanii au atacat exact când se realiza concentrarea finală și toate calculele au fost date peste cap. Ordinele rigide de la Moscova au fost greșite în raport cu evoluția evenimentelor militare și trupele au fost nimicite sau capturate.
Jukov l-a acuzat pe Stalin că n-a fost suficient de preocupat de pregătirile de luptă și nici n-a avut consilieri pricepuți, dar aproape trei milioane de oameni se aflau prin pădurile și bazele din vest. Era imposibilă deplasarea unei astfel de forțe fără acordul stăpânului de la Moscova și este evident că teza lipsei de interes pentru înarmare cade de la sine. Să nu se uite că informațiile din cartea atribuită mareșalului Jukov erau numai cele permise de aparatul de propagandă.
Realitatea era că Uniunea Sovietică fusese pregătită pentru a susține o operațiune specială împotriva lumii capitaliste, dar atacul german a venit exact când nu trebuia, adică atunci când se organiza dispozitivul pe bazele de plecare. Nimic n-a mai mers conform planurilor și nici ordinele date după hartă nu s-au potrivit. A urmat dezastrul de proporții și amânarea realizării revoluției mondiale. Iosif Stalin a fost cumplit de dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat pe front și s-a răzbunat cumplit pe propriile efective și apoi a trecut la masacrarea inamicilor într-un război fără milă și îndurare.
Foto sus: Soldați germani capturați de Armata Roșie în apropierea satului Vitovka din sudul Ucrainei, în 1941 (© Anatoliy Garanin / RIA Novosti / Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
