Istoria coafurilor în Roma antică: De ce bărbații aveau părul scurt, iar femeile purtau peruci blonde?

Un studiu recent, realizat de o echipă de dermatologi de la Charité – Universitatea de Medicină din Berlin, analizează evoluția coafurilor în Grecia și Roma antică, pornind de la reprezentări artistice precum sculpturi, monede și ceramică.

Cercetarea arată că părul nu era perceput doar ca un element estetic, ci ca un simbol al identității personale, al statutului social, al credințelor religioase și al apartenenței politice. Autorii concluzionează că modul în care oamenii își purtau părul reflecta imaginea pe care doreau să o proiecteze despre ei înșiși și valorile culturale ale societății în care trăiau, relatează La Brujula Verde.

La începuturile istoriei Greciei antice, în epoca minoică și în perioada descrisă de Homer, bărbații purtau părul lung. Frescele de la Knossos îi înfățișează cu plete până la umeri, iar eroii homerici și războinicii greci aveau aceeași înfățișare. Grecii, asemenea asirienilor și perșilor, considerau părul o sursă a vieții și a puterii, motiv pentru care ofereau șuvițe drept sacrificiu pentru cei morți.

În perioada arhaică, până în jurul anului 500 î.Hr., tinerii nobili greci, cunoscuți drept kouroi, afișau coafuri elaborate, cu păr lung și împletit, care necesitau mult timp și, probabil, ajutorul servitorilor.

Totuși, în secolul al V-lea î.Hr., a avut loc o schimbare majoră: bărbații au început să își tundă părul scurt. Cercetătorii explică această transformare prin popularizarea activităților sportive. Astfel a apărut coafura atletică, care s-a răspândit din Grecia până în Italia.

Un model important a fost Alexandru cel Mare, care a popularizat stilul numit „anastolé”, caracterizat prin șuvițe ridicate din creștet. El a fost, de asemenea, primul rege din Grecia care a renunțat la barbă, promovând idealul tinereții. Din acel moment, barba a dispărut pentru mult timp din moda conducătorilor.

Alexandru cel Mare. Sculptură din sec. III î.Hr. (© Richard Mortel / Wikimedia Commons)

În cazul grecoaicelor din Antichitate, diferențele dintre sexe nu erau întotdeauna evidente în reprezentările arhaice, deoarece atât bărbații, cât și femeile purtau părul lung și împletit. Începând cu secolul al V-lea î.Hr., femeile și-au păstrat părul lung, de obicei ondulat în zona frunții și a tâmplelor și prins într-un coc la ceafă. Ulterior a devenit populară coafura „melon”, în care părul era împărțit în mai multe secțiuni ce porneau de la frunte spre ceafă, asemenea felilor unui pepene.

Femeile foloseau numeroase accesorii pentru păr, precum cordoane, plase, diademe și ace de păr. Descoperirile arheologice au scos la iveală coroane realizate din foițe de aur sau argint, ondulatoare din fildeș și alte obiecte de podoabă. Romanii aveau să perfecționeze aceste ornamente, realizând plase de aur decorate cu rubine și perle.

Vopsirea și ondularea părului erau comune în Antichitate. Se utilizau clești pentru bucle, ceară de albine pentru fixare și substanțe colorante precum cenușa sau henna (colorant obținut din frunze uscate ale plantei Lawsonia inermis – n.r.). Uneori se folosea chiar ceară colorată, rezultând coafuri extravagante.

Religia influența puternic moda capilară

Fiecare zeu avea o coafură caracteristică pe care muritorii o imitau. Zeus era reprezentat cu șuvițe ample dispuse asemenea unei coroane, iar Asclepios, zeul vindecării, purta un stil asemănător.

Dintre zeițe, Hera era asociată cu părul parfumat și acoperit de voal, Atena cu bucle fine care ieșeau de sub coif, iar Artemis și Afrodita cu părul tras spre spate, deși Afrodita avea o apariție mai seducătoare. Demetra era reprezentată cu părul dezordonat pe frunte, simbol al tristeții sale.

Dionysos, sculptură romană inspirată de modele elenistice (© Musei Capitolini / Wikimedia Commons)

O imagine diferită oferea universul lui Dionysos, zeul vinului. Acesta și adepții săi erau reprezentați cu trăsături androgine și păr lung prins la ceafă. Menadele (nimfele care l-au crescut pe Dionysos. în mitologia greacă – n.r.) își lăsau părul despletit, iar silenii (ființe mitologice din suita zeului vinului, Dionysos, în mitologia greacă – n.r.) își ascundeau chelia sub coroane de iederă. În acea epocă, chelia era considerată un defect fizic și un simbol al urâțeniei.

Studiul analizează mai multe personalități istorice prin prisma reprezentărilor lor. Hipocrate a observat primul că eunucii nu chelesc, iar termenul „coroana hipocratică” desemnează zona de păr rămasă în jurul capului în formele ușoare de alopecie.

Homer și Euripide descriau personaje cu început de chelie și păr neîngrijit, în timp ce Platon era înfățișat cu o podoabă capilară bogată. Pericle, unul dintre cei mai influenți lideri atenieni, își construia imaginea publică inspirându-se din reprezentările zeiței Atena.

La începuturile Romei, bărbații și femeile preferau coafuri simple

Însă influența culturii grecești asupra romanilor a adus gustul pentru stiluri mai sofisticate. Romanii au învățat să își schimbe culoarea părului folosind diverse substanțe. Părul roșcat era obținut cu cenușă, iar nuanțele brune cu amestecuri speciale importate.

Perucile au devenit foarte populare, în special cele blonde, realizate din părul femeilor captive din triburile germanice. Se importau și peruci negre din regiuni îndepărtate precum India.

Frizeriile au devenit locuri importante ale vieții sociale romane. Totuși, scriitori precum Ovidiu și Cicero ironizau bărbații prea preocupați de ondularea și îngrijirea excesivă a părului.

În perioada imperială, împărații dădeau tonul în modă. Portretele și monedele lor circulau în întreg imperiul, iar coafurile lor erau imitate de populație.

Augustus purta părul scurt și ordonat, în timp ce Nero prefera bucle elaborate. Titus era reprezentat cu o masă de păr creț, iar Traian adopta o tunsoare simplă, de inspirație militară. Hadrian a reintrodus barba în moda masculină romană, influențând generațiile următoare. De asemenea, imaginea tânărului Antinous, favoritul împăratului Hadrian, a devenit un ideal al frumuseții masculine.

Figurine romane din teracotă care înfățișează coafuri feminine (© Wikimedia Commons)

În cazul femeilor romane, coafurile au devenit din ce în ce mai complexe. Unele stiluri erau inspirate de Octavia sau Livia, însă apogeul extravagantei a fost atins în timpul dinastiei Flaviilor (69-96 d.Hr.).

Doamnele aristocrate construiau adevărate „turnuri” de bucle pe creștet, susținute probabil de postişe (păr fals, suvițe, peruci parțiale sau cozi – n.r.) și structuri metalice. La ceafă realizau așa-numitul „cuib flavian”, format din bucle atent aranjate. Aceste mode au ajuns până în provincii, fiind ilustrate inclusiv în portretele mumiilor din Fayum, Egipt.

Iulia Domna, bust din Muzeele Vaticanului (© RDaderot / Wikimedia Commons)

În perioada târzie a Imperiului, coafurile au devenit mai simple. Un exemplu este Iulia Domna, mama împăratului Caracalla, care purta un păr ondulat și compact, amintind de vechea coafură grecească „melon”.

În lumea antică, părul era un simbol esențial al identității umane

Autorii studiului „Hairstyles in the Arts of Greek and Roman Antiquity” („Coafuri în artele antichității grecești și romane”), publicat în Journal of Investigative Dermatology Symposium Proceedings, concluzionează că istoria coafurilor oferă o perspectivă valoroasă asupra modului în care oamenii își construiau identitatea și își exprimau idealurile de frumusețe, putere și statut.

O buclă imperială, o barbă regală, o împletitură grecească sau o perucă romană nu reprezintă simple detalii decorative, ci adevărate documente istorice. Ele dezvăluie ce admirau oamenii, ce modele urmau și cum doreau să fie percepuți. În lumea antică, părul era asociat cu forța, puritatea, demnitatea și libertatea, devenind un simbol esențial al identității umane.

_{Foto sus: Virgil citind „Eneida” lui Augustus, Octaviei și Liviei. Pictură de Jean-Baptiste Wicar (© Art Institute of Chicago / Wikimedia Commons)}