Viața grecoaicelor în Antichitate. „Divinitatea a plămădit-o astfel pe femeie ca să îndeplinească muncile din cămin”

Trăind într-o societate puternic dominată de bărbați, femeile Greciei antice ne-au lăsat o imagine controversată despre rolul și importanța lor în cetățile elene, recompusă cu greu și aproape exclusiv din descoperiri arheologice care constau în imagini de pe vasele pictate, reliefuri, statuete, dar și din operele scriitorilor care au trăit în acea epocă îndepărtată.

Majoritatea informațiilor scrise despre femei au fost compuse și transmise de către bărbați, iar pictorii și sculptorii vremii sunt, de asemenea, de sex masculin. Majoritatea cunoșteau prea puțin despre universul feminin – unii au pictat schematic și naiv războaiele de țesut în fața cărora femeile petreceau ore în șir, iar sculptorii au cioplit veșminte care în realitate nu ar fi putut fi purtate niciodată în modul imaginat de ei. Cu toate acestea, bărbații din Grecia antică aveau idei foarte clare despre rolul femeilor în lumea lor: astfel, femeia trebuia să fie supusă soțului sau tutorelui său, virtuoasă, fiind cu atât mai apreciată cu cât se preocupa mai mult de nevoile casnice ale familiei, crescând copiii, preparând hrana zilnică, țesând haine și împodobind casa cu învelitoare moi de lână.

Recuperare, reconstituire

Hiperide, orator atenian care a trăit în secolul al IV-lea î.Hr., scria că o femeie care iese în afara casei sale trebuie să fie suficient de bătrână pentru ca oamenii să o întrebe a cui mamă este, nu a cui soție este, iar Ischonomah, personaj pe care îl regăsim în opera Oeconomicus scrisă de istoricul grec Xenofon, îi spunea prea tinerei sale soții, care era abia o adolescentă: „Divinitatea, de la bun început — așa cred eu — a plămădit-o pe femeie astfel ca să îndeplinească muncile din cămin, iar pe bărbat pentru acelea din afara casei”. Tot de la istoricul Xenofon a rămas ideea că femeia trebuia „să vadă cât mai puțin, să audă cât mai puțin şi să pună cât mai puține întrebări. Să aibă grijă de casă şi să dea ascultare soțului ei”.

Cele dintâi preocupări istoriografice moderne despre rolul femeii în Grecia antică sunt exprimate la finele secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea și se bazează în general pe sursele antice scrise, dar este posibil ca cercetătorii vremii să fi fost influențați și de rolul pe care femeia îl avea în propria lor societate. Din studiile realizate în acea perioadă rezultă faptul că femeile din Grecia antică trăiau izolate în interiorul casei, erau total supuse soților sau tutorelui, nu aveau voie să iasă neînsoțite, erau net inferioare membrilor de sex masculin ai familiei, fiind ținute aproape prizoniere în gineceu, unde își petreceau aproape toată viața.

Să fi fost oare cu adevărat condamnate la o viață singuratică femeile virtuoase ale Greciei antice?

Iată că, în ultimele decenii, perspectiva istoriografică s-a modificat, iar din ce în ce mai mulți istorici remarcă faptul că, în ciuda vechilor opinii fundamentate aproape exclusiv pe opiniile scriitorilor antici, femeile elene aveau posibilitatea de a trăi o viață mult mai mobilă, implicându-se în diverse activități care se desfășurau în afara gineceului, cum ar fi religia, ocazie cu care ele jucau un rol central în îndeplinirea unor ritualuri-cheie.

Gineceul, spațiul rezervat exclusiv femeilor

Pe celebrele vase grecești pictate sunt adesea reprezentate imagini sofisticate ale femeilor. Observăm costumele diafane, bijuteriile frumoase care le împodobeau gâtul, mâinile, părul și urechile și coafurile interesante. Înțelegem astfel că viața lor era mult mai complexă în comparație cu schema modernă imaginată la începutul secolului XX.

Reprezentare a gineceului pe o teracotă din 470 î.Hr.

Într-adevăr, mulți pictori au reprezentat femeile în ipostaza lor de soții, mame și casnice, iar orice relatare despre rolul lor trebuie să pornească din acest punct. Femeile sunt pictate deseori torcând sau țesând, ori primind casete cu bijuterii de la sclavele lor. Spațiul casnic este sugerat de încadrarea femeilor între două coloane care reprezintă gineceul. Pe alte vase, femeile sunt așezate pe scaune, fiind înconjurate de sclave, ori se află în jurul unor lăzi frumos sculptate, în care pun țesături împachetate, așa cum este vizibil pe o placă din ceramică, cunoscută sub numele de pinax, păstrată la Muzeul de Arheologie din Locri (Calabria, Italia).

Dar nu numai plăcile votive ne spun poveștile femeilor Greciei antice, ci și alte tipuri de obiecte din ceramică, care sunt strâns legate de viața lor zilnică. Cutiile de bijuterii cunoscute sub numele de pixide, vasele în care se păstrau uleiurile parfumate (alabastroi, lekythoi), dar și obiecte ciudate, care i-au intrigat pe arheologi de-a lungul timpului (de exemplu, epinetronul, un instrument esențial pentru tors, pe care femeile îl puneau deasupra genunchiului pentru a le ușura manevrarea firului textil și despre care inițial s-a considerat că ar fi fost folosit ca element arhitectural pentru acoperișuri), sunt împodobite uneori cu scene sofisticate care au ca subiect central gineceul, acea parte din casa grecilor vechi unde femeile petreceau cel mai mult timp.