Când au fost amenajate primele piste pentru biciclete din România?

În anul 1896 apar preocupări legate de amenajarea unor piste destinate exclusiv bicicliștilor. Astfel, D.C. Bunescu, inginerul-șef al județului Ilfov, „un velofil practicant și militant”, a dispus măsuri pentru ca acostamentul șoselelor din județ să fie „amenagiate și întreținute în mod special ciclabil”. De asemenea, ministrul Lucrărilor Publice de atunci, dl. Stoicescu, a dispus amenajarea „uneǐ noǐ alee ciclabile” de la Hipodrom la Dumbrava de la Băneasa. Această veritabilă pistă de biciclete era proiectată a avea lungimea de circa 1000 de metri și lățimea de 4 metri.

În București se circula pe pista specială pentru ciclism de la Șosea (Șoseaua Kiseleff de astăzi), bicicliștii circulând pe partea stângă. Pe dreapta circulau călăreții, iar pietonii pe mijloc.

Dacă, în cazul marilor orașe, statutul bicicliștilor era oarecum reglementat, iubitorii de pedalat fiind în mare parte asimilați și acceptați de marea masă a populației (cu excepțiile de rigoare), nu aceeași era situația pe drumurile care legau localitățile între ele.

În lipsa unui control din partea autorităților și a inexistenței unor reglementări la nivel național cu privire la circulația bicicletelor, a merge pe drumurile naționale și a trece prin localitățile mici se putea transforma de cele mai multe ori într-o aventură, uneori chiar periculoasă:

„Situațiunea în care sunt lăsate căile naționale, măǐ ales cele din jud. Ilfov, cari sunt o rușine pentru România; câiniǐ de la cantóne; grosolonia unora dintre cantonierǐ; datoriile bicycliștilor și datoriile autorităților; protecțiunea la care ceǐ d’ântêiŭ aŭ drept; nepăsarea polițieǐ față cu sălbăticia copiilor de prin mahalale; nerespectarea aleeǐ bicycliștilor la Șosea, de pietoni; lipsa de priveghere a sergenților de stradă ‒ aceste, și altele âncĕ vor forma obiectele de căpetenie ale studiilor cu cari organul de față [publicația „Revista modernă” – n.a.] se va îndeletnici treptat”.

Primele velodromuri

Odată cu construirea primelor arene dedicate sportului cu pedale – Velodromul „Victoria”, primul velodrom din România, inaugurat la Bucureşti, în august 1895; Velodromul „Mureșanu și Piffl”, al doilea velodrom din ţară, deschis la Craiova, la 19 martie1896; Velodromul Român, primul velodrom modern din România, inaugurat la București în septembrie 1896 – ciclismul românesc sportiv a luat un mare avânt, pe pistele arenelor organizându-se curse numeroase, la care asistau spectatori din toate clasele sociale. Lumea toată parcă se învârtea acum în jurul curselor de ciclism...

În luna august a anului 1895 a fost inaugurat, aşadar, primul velodrom din România, „Victoria”, pe locul unde începea Șoseaua Kiseleff, la Capul Podului Mogoșoaia, în proprietatea lui Alois Pucher.

„Pe locul unde se ridică azi [cu referire la anul 1940 – n.a.] clădirea veche și cea nouă a ministerului afacerilor străine, în piața Victoriei, era școala de bicicliști a lui Pucher rostită în adevărat «Velodrom de pământ» și înzestrată cu «tribune» de scânduri pentru public”.

Inițial, velodromul avea o pistă de pământ, cu lungimea de 250 m, cu o suprafață ușor ridicată la o înălțime de circa 1,50 m. Unii autori menționează lungimea de 260 m și fără viraje – „o pistă de 260 metri și ce era de pămênt, fără virajuri” – sau înălțimea de 1,30 m.

Acest text este un fragment din articolul „Velocipede, bicicluri, biciclete în La Belle Époque”, publicat în numărul 48 al revistei „Historia Special” (revista:special/48), disponibil online, pe platforma paydemic.