Mitul superiorității mitralierelor germane din timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Mijloacele de informare în masă au un puternic impact asupra creierului, dar cei ce dețin puterea și informația doresc un control complet asupra celor ce privesc și acest monopol se poate face numai și numai prin bombardament constant și intensiv cu imagini strălucitoare și senzaționale. Nimic nu este mai plăcut decât dominația asupra mulțimilor!
Dacă se privește cu mai multă atenție mediul virtual, se constată că este un imens laborator în care maladiile psihice ale creatorilor de conținut se dezvoltă spre cele mai grave forme și se dovedește că nu există limite ale imaginației bolnave. O temă la modă este existența unor invenții naziste dezvoltate cu sau fără sprijin de la ocupanții unor nave extraterestre căzute pe teritoriul Reich-ului.
Inginerii naziști erau în stare să inventeze orice și au ajuns la descoperiri ce depășeau cu mult posibilitățile Aliaților. Dacă se ține cont de prestigiul canalelor ce difuzează astfel de idei, este normal să credem tezele ce îmbată creierele puțin dezvoltate din punct de vedere științific.
Problemele apar atunci când încep unele interpretări cât de cât științifice. Adevărul este că Germania avea programe pentru dezvoltarea de arme sofisticate, dar problema era că nu le avea pe cele utile în primele linii. Mitralierele MG-34 și MG-42 au fost definite drept periculoase prin cadența ridicată cu care trăgeau cartușele de calibrul 7,92 mm, deosebit de ucigătoare și testate în prima conflagrație mondială.
Mitraliorii însă nu aveau la îndemână cartușele de calitate și industria oferea muniție cu tuburi din oțel, cea care dădea multe rateuri și mai bloca și armele. Insuficiența cantităților de cupru și zinc ducea la scăderea producției de aliaje de calitate. Fabricile au început să trimită spre front mitraliere MG-15 ce aveau sisteme de răcire cu apă, unele preluate de armele sovietice tip Maxim M1910. Era un pas înapoi în raport cu ceea ce se dezvoltase în perioada interbelică.
Războiul implică o producție deosebită de tehnică de luptă și este bine să existe stocuri mari de arme pe toate fronturile. Dacă se strică sau este avariată o gură de foc, servanții sau înlocuitorii din rezervă să acopere cât mai repede spărturile din dispozitiv. Apărarea din epocă se făcea în jurul mitralierelor și cererea din partea Wehrmacht-ului era copleșitoare.
N-a fost de mirare că la Stalingrad militarii germani puneau în linie orice mitralieră sovietică de tip Maxim M1910. Erau ideale pentru luptele de tranșee în care nu era necesară deplasarea rapidă a pieselor spre noi poziții de tragere. Răcirea cu apă era un avantaj deosebit pentru că permitea tirul neîntrerupt. Tehnica de captură demonstra potențialul industriei staliniste de a asigura o înzestrare superioară a forțelor sovietice și numai cantitățile limitate de muniție de calibrul 7,62 mm au limitat utilizarea gurilor de foc.
Orice mitralieră găsită în depozitele ocupate în perioada de expansiune fulgerătoare a fost trecută în dotarea trupelor ce executau acoperirea unor sectoare liniștite de front sau mențineau controlul asupra unor teritorii vaste. Au fost considerate utile și mitralierele de origine cehoslovacă denumite MG 37 (t), calibrate pentru muniția clasică de 7,92 mm.
Militarii germani din primele linii erau copleșiți de focul executat de artileria inamică și de tancuri, dar inginerii visau la armele viitorului. Ideile or fi fost bune, dar timpul nu mai avea răbdare și armata a fost nimicită de tehnica de calitate livrată la momentul oportun. Savanții de astăzi ce văd peste tot invenții geniale germane uită că nici Aliații nu stăteau degeaba și prelucrau imediat orice descoperire germană. Chiar era periculos să gândești creator în domeniul militar. Orice armă era rapid copiată, îmbunătățită și trimisă spre front.
Adevărul este că factorii de decizie din Reich stăteau deosebit de prost cu capacitățile intelectuale și mitul superiorității rasiale pe care l-au cultivat în mod intensiv poate oricând să fie înlocuit cu cel al inferiorității gândirii la nivel politic. Cea mai bună dovadă este tot cea oferită de armamentul de infanterie. Militarul german a fost dotat îndeosebi cu o pușcă de calibrul 7,92 mm ce dispunea de un încărcător cu cinci cartușe. Era un instrument ucigător precum orice produs militar, dar deja puștile americane M1 Garand dispuneau de opt gloanțe.
Arma era cu acționare manuală și nu se putea compara cu tehnica americană ce permitea un tir rapid și precis. Chiar și forțele sovietice aveau puști semi-automate de tip SVT-40. Este interesant de observat că încărcătoarele aveau câte zece lovituri de calibrul 7,62 mm. Au fost păstrate și puștile Mosin-Nagant clasice deoarece erau ieftin de produs și suportau ușor condițiile de front. În plus, aveau o precizie superioară tehnicii germane, mai ales dacă primeau lunete.
Oamenii sunt încântați de povești militare și adoră legendele ce combat teoriile științifice. Minciuna despre calitatea tehnicii germane trebuie măcar să fie limitată. Naziștii nu gândeau și doar au profitat de potențialul uzinelor pe care le-au acaparat după 30 ianuarie 1933.
Cum a apărut mitul despre superioritatea trupelor germane?
Explicația este una foarte simplă: comandanții inamici. Modul în care au fost dispuse și utilizate diviziile dușmane, mai ales cele sovietice, au generat mari pierderi în efective și orice gură de foc a devenit un model demn de copiat și de lăudat. Politrucii lui Iosif Stalin au fost cei ce nimiceau armate întregi prin ordinele date și cazurile au fost prea numeroase pentru a mai fi amintite.
Se spune că unii mitraliori germani au avut mintea zdruncinată atunci când au văzut ce prăpăd au făcut gloanțele ascuțite în formațiile cu rânduri dense. Floarea popoarelor sovietice a fost trimisă să fie tocată de periculoasele MG-34 și MG-42 de un partid care a fost pur criminal în tot ceea ce a făcut.
Cel mai bun aliat al Germaniei naziste a fost mereu conducerea statelor inamice, liderii epocii având fantezia că sunt conducători pricepuți în orice domeniu și armata părea o jucărie ce asigura putere și glorie prin mutarea unor piese ce păreau similare cu cele din jocul de șah.
Foto sus: Soldat german purtând o mitralieră MG-42, pe frontul din Franța, în 1944 (© Das Bundesarchiv Bild 146-1983-109-14A)
Bibliografie minimală
Strategia militară, Editura Militară, București, 1972.
Alexander, Bevin, Cum ar fi putut câștiga Hitler Al Doilea Război Mondial, Editura Lucman, București, 2003.
Jukov, G. K., Amintiri și reflecții, Editura Militară, București, 1970.
Roth, Hans, Amintiri de pe Frontul de Est, Editura Meteor Publishing, București, 2016.
Scafeș, Ioan I., Mitraliere germane în colecțiile Muzeului Militar Național (II), în Buletinul Muzeului Militar Național, Serie Nouă, vol. 2, București, 2004, 188 – 209.
Mai multe pentru tine...
