Mitul organizării armatei germane în al Doilea Război Mondial
Istoricii scriu lucrările despre trecut pentru emiterea unor concluzii ştiinţifice de mare valoare, utile generaţiilor ce vin. Fiind oameni, se supun aceloraşi reguli de gândire şi cad în capcana logicii mistice. Sunt convinşi că au dreptate în tot ceea ce scriu şi că deţin adevărul absolut. Elanul intelectual le este sporit atunci când se adaugă în ecuaţie onoruri academice şi o finanţare generoasă.
Există pe plan universal o adevărată admiraţie pentru organizarea armatei germane în ultima conflagraţie mondială şi au apărut munţi de articole, cărţi şi mijloace electronice de informare, documentarele frumos colorate fiind la mare modă în mediul virtual. Wehrmacht-ul găseşte admiratori fanatici şi printre oamenii de rând, dar nici armata personală a lui Hitler, renumită prin cruzime, nu este uitată. S-a ajuns să se spună că armamentul a fost inventat chiar cu ajutorul unor fiinţe venite din spaţiu şi numai aşa au fost posibile cercetările despre rachete şi avioane cu reacţie. Internul este un mijloc bun de informare, dar este plin de fantezii ale autorilor amatori sau profesionişti în cercetarea trecutului.
Situaţia de pe teren demonstra însă că imaginea ideală este departe de orice urmă de adevăr. Există într-o carte de memorii a mareşalului V. I. Ciuikov o descriere a capturării unei poziţii defensive din Stalingrad şi au fost capturate trei mitraliere, şase automate şi 35 de puşti, victime umane fiind în număr de 40 de partea germană. Informaţia pare punctuală, dar aduce nişte concluzii foarte interesante. Trupa trimisă de Hitler la asalt în oraşul ce purta numele dictatorului sovietic era absolut slab înarmată pentru lupta de stradă. Mitralierele şi puştile foloseau cartuşe puternice de calibrul 7,92 mm şi erau utile prin bătaie pentru încleştările la mare distanţă.
Puşca sau carabina erau arme concepute pentru utilizare împotriva unor efective cu rândurile rărite de focurile de artilerie şi încurcate de reţelele de sârmă ghimpată cu dinţi tăioşi. Cadenţa redusă nu le recomanda pentru luptele apropiate, aşa cum erau cele duse printre ruinele urbane. Uniunea Sovietică a dus o politică interesantă de automatizare a morţii şi trupele roşii aveau din belşug armament ce putea să tragă în rafale. Nu lipseau nici grenadele, temute fiind cele de tip F1 ce generau multe schije. Au avut şi apărătorii germani aceste bombe de mână, dar renumitele grenade ofensive cu coadă erau mai utile în teren deschis şi nu produceau prea multe fragmente metalice pentru scoaterea din acţiune a forţei vii. Cele sovietice acţionau circular şi aveau un efect devastator în spaţiile închise.
Industria germană a produs absolut insuficientă tehnică performantă pentru infanterie şi principala armă a rămas până la finalul ostilităţilor carabina Kar 98 K de calibrul 7,92 mm. Arma de asalt Sturmgewehr 44 a venit prea târziu şi mulţimi de luptători au ajuns sub pământ pentru că n-au avut suficientă putere de foc. Teoria militară nazistă susţinea rolul deosebit al mitralierei pe câmpul de luptă şi plutoanele dotate cu puşti erau necesare pentru protejarea centrului de rezistenţă. Modelele MG-34 şi MG-42 au fost temute din cauza cadenţei ridicate, dar erau prea puţine şi atrăgeau atenţia inamicului asupra punctelor de foc. Infanteria suferea pierderi grele din cauza bombardamentelor de artilerie sau a sosirii tancurilor ce însoţeau infanteria.
Este interesant de observat că tactica sovietică prevedea folosirea blindatelor precum T-34 pentru sprijinirea luptătorilor în timpul asaltului asupra poziţiilor fortificate şi mult armament uşor era pierdut în timpul acestor confruntări sângeroase. Dacă nu erau prezente maşinile, mitralierele erau devastatoare. Pistolul-mitralieră ar fi fost mult mai interesant pentru că ar fi permis dispersarea focului şi fiecare luptător ar fi ajuns un mitralior în luptele apropiate. Adolf Hitler a vorbit mult şi a făcut prea puţin pentru propriile trupe, dictatorii totalitari având însă grijă să cultive o imagine de glorie şi eficienţă pentru a rămâne în istorie. Masele acceptă fanteziile unor lideri ce par puternici şi astfel idealizarea este posibilă în orice situaţie.
Foto sus: Soldați germani pe Champs Elysée, în Parisul ocupat, în 1940 (© Das Bundesarchiv Bild 146-1994-036-09A)
