Marea Criză Economică, mitraliera și obsesia pentru stăpânirea lumii

Oamenii trăiesc o adevărată beție ideatică și au impresia că elitele unor state, democratice sau totalitare, fac ceva pentru a le asigura fericirea și prosperitatea. Nu puțini sunt cei ce spun că Iosif Stalin și Uniunea Sovietică au fost pozitive în istorie și utile pentru ruși. Poporul român trăiește cu iluzia că Nicolae Ceaușescu a fost iubitor de neam și adevărat patriot român. Se spune că F.D. Roosevelt a fost președintele care a relansat economia americană în vederea ștergerii crizei financiare din amintirea maselor. Recesiunea a pornit din cauza viciilor sistemului capitalist de producție și nu putea elita vremii să se opună cu bietele puteri fizice și intelectuale.

Adevărul a fost unul crud și întregul progres tehnologic era modernizat din temelii pentru a se realiza armament perfecționat. Cum pușca trăgea prea puține cartușe în unitatea de timp, mitraliera a devenit cheia apărării și erau dezvoltate noi modele în vederea creșterii puterii de foc în timpul ofensivelor. Masa gurilor de foc era redusă, dar sporea consumul de muniție. Armă automată avea și avantajul preciziei din moment ce linia de ochire nu era afectată de mișcările bruște ale manevrării închizătorului. Trebuia să fie asigurată și cererea pentru detașamentele de pușcași, cele ce urmau să lupte în teren unde focul automat nu era posibil.

Uniunea Sovietică dispunea de mitraliera Maxim Model 1910, care dovedise că este un prieten de nădejde în orice fel de condiții. Având răcire cu apă, putea să tragă neîntrerupt și nu era afectată prea mult de praful și noroiul din tranșee. Era concepută să fie cheia apărării, dar afetul avea și roți în vederea deplasării în timpul ofensivelor. Modelul ajungea la 62,6 kg și nu era o plăcere să fie deplasat în câmpul tactic de către militari. Inginerii sovietici au adus modificări din 1930 în vederea creșterii preciziei și în timpul tragerilor indirecte. Se zice că era recesiune din 1929, dar partea sovietică asambla sisteme antiaeriene compuse din câte patru mitraliere și montate pe camioane și trenuri. Stalin era atent la capitolul înzestrarea Armatei Roșii cu apărare antiaeriană ușoară și mitraliera Maxim era suficient de performantă până pe la 1.500 m. Cum aparatele de zbor aveau structură din lemn și pânză, gloanțele de 7,62 mm puteau să străpungă ușor fuzelajele. Densitatea mare de gloanțe permitea atingerea țintelor încă lente. Chiar tabla din aluminiu nu reprezenta vreun obstacol serios în calea obiectelor metalice ce aveau viteză inițială ridicată.

Iosif Stalin nu era zgârcit atunci când venea vorba de puternica muniție de calibrul 7,62 mm. O mitralieră Maxim avea cartușele puse pe benzi de câte 250 de lovituri și putea să consume câte 600 pe minut. Industria trebuia să asigure fier, plumb, cupru, zinc, vopsea și explozibili pentru asamblarea produselor mortale. O fi fost recesiune în alte domenii, inclusiv în cel alimentar, dar mitralierele aveau hrană din belșug. S-a reușit să se producă și tuburi de cartușe din tablă de oțel, ceea ce însemna o reducere a consumului de metale neferoase. Totuși, cele mai bune cartușe implicau utilizarea alarmei. Există informații că unii mitraliori au făcut exerciții de tragere și pe deținuții din lumea lagărelor de concentrare. Nu trebuia să le tremure mâna atunci când s-ar fi tras împotriva civililor sau militarilor străini.

Mitraliera Maxim Model 1910 era o armă utilă pe câmpul de luptă, dar masa era prea ridicată și, mai ales când terenul era noroios, militarii erau epuizați rapid și încetineau ritmul unei ofensive. Trebuia să fie inventată o nouă armă, masa urmând să fie redusă prin inventarea de noi oțeluri. A apărut modelul Șvak și acesta a fost urcat pe avioane pentru a lovi țintele și cu 1.200 de gloanțe pe minut. Ideea era că umplerea cerului cu plumb și fier putea să asigure nimerirea unui avion manevrabil. Uniunea Sovietică avea o superioritate deosebită în ceea ce privește puterea de foc și s-a început în 1932 cu 365 de exemplare. Se subînțelege că industria livra și vectorii pentru ridicarea în aer. Stalin urmarea cu mare atenție cum se construia în sectorul militar și se interesa personal de ceea ce ieșea pe porțile fabricilor.

Moscova credea în mitraliere și epoca zisă de recesiune a fost una de înflorire a armelor automate, ceea ce însemna o foame de metale. Reducerea costurilor în economia planificată s-a făcut prin utilizarea deținuților politici în mine ce erau deschise în regiuni inospitaliere. Viața omului valora cât o ceapă degerată și poliția politică aducea noi valuri de oameni nevinovați.

Industria sovietică a fost concepută să realizeze a armament în cantități cât mai ridicate pe măsură ce se apropia termenul dorit de Stalin pentru declanșarea revoluției mondiale. Istoricii au putut să scrie că n-a existat pregătire de război, dar adevărul a fost că în înainte de prăbușirea bursei din New York s-a declanșat o cursă a înarmărilor strict planificată. Războiul a fost planificat cu mult înainte să înceapă Adolf Hitler dotarea armatei germane. Stalin se pregătea să secere populația planetei și mitralierele erau instrumentele potrivite.

Stalin a murit în martie 1953, dar ideile i-au rămas și fabricile au primit noi și noi comenzi de mitraliere, mințile luminate din domeniul tehnic fiind deturnate spre îmbunătățirea modelelor vechi în paralel cu inventarea altora noi. Micile arme au consumat munți de materiale definite drept strategice și au ciuruit nivelul de trai din lagărul comunist. N-au produs ceva util pentru omenire. Uniunea Sovietică a căzut în 1991, dar conducerea de la Moscova s-a declarat moștenitoarea imperiului ideologic și mitralierele au continuat să fie asamblate împreună cu muniția regulamentară. Gândirea oamenilor a căzut în trecut. Produsele industriei sovietice au intrat în acțiune pe frontul din Ucraina și au făcut ravagii împotriva militarilor din cele două tabere. Chiar exemplare Maxim Model 1910 au fost puse în linie pentru a ține frontul împotriva valurilor de asalt.