Chipul pierdut al unui tânăr din „Pompeiul iberic”
Un cap de calcar vechi de aproximativ 2.400 de ani, descoperit în 2025 la Libisosa, în provincia Albacete din sud-estul Spaniei, oferă o perspectivă rară asupra lumii iberice de dinaintea cuceririi romane.
Chipul sculpturii a fost distrus, probabil intenționat, însă coafura s-a păstrat suficient de bine pentru ca arheologii să poată reconstitui o parte din povestea sa. O împletitură prinsă la ceafă, buclele laterale și un cercel sculptat în piatră sugerează că statuia ar fi putut reprezenta un adolescent provenit dintr-o familie aristocratică, relatează La Brujula Verde.
Situl arheologic Libisosa, supranumit „Pompeiul iberic”, este asemănat cu celebrul oraș roman nu datorită dimensiunilor, ci modului în care cele două situri au fost distruse și conservate în timp.
Libisosa a fost afectată de Războiul Sertorian, conflict civil desfășurat în Hispania în secolul I î.Hr., cu mult timp după realizarea sculpturii. Capul datează probabil din secolele al V-lea sau al IV-lea î.Hr., într-o perioadă contemporană cu Grecia clasică și cu mult înainte ca Roma să-și impună definitiv autoritatea asupra Peninsulei Iberice.
Pentru iberici, coafura nu era un simplu element decorativ
Felul în care o persoană își purta părul putea transmite informații despre sex, vârstă și statut social. Femeile își acopereau de regulă capul cu un văl sau o mantie, în timp ce bărbații adulți purtau părul scurt.
În cazul sculpturii de la Libisosa, coafura elaborată și cercelul i-au determinat pe specialiști să ia în calcul reprezentarea unui tânăr de rang înalt. Totuși, fără chip, identificarea nu poate fi considerată sigură.
Ibericii nu au format niciodată un regat sau un stat unificat. Ei trăiau în comunități și orașe conduse de elite locale, răspândite în special în estul și sud-estul peninsulei între secolele al VI-lea și I î.Hr. Aveau propria limbă și propriul sistem de scriere, iar cultura lor era caracterizată de o bogată tradiție artistică. Sculptura funerară din piatră ocupa un loc important, deși foarte puține astfel de opere s-au păstrat până astăzi.
Capul descoperit la Libisosa pare să fi aparținut tocmai unei asemenea creații. Cercetătorii îl compară cu alte sculpturi iberice, printre care celebrul călăreț de la Los Villares, și presupun că piesa ar fi putut încununa un monument funerar ridicat în memoria unei familii aristocratice. Astfel de monumente nu aveau doar o funcție religioasă, ci afirmau și prestigiul unei genealogii, prezentând comunității importanța și continuitatea unei familii.
Paradoxal, tocmai pierderea acestei semnificații a permis supraviețuirea sculpturii. După ce vechiul loc de înmormântare a fost abandonat sau dezmembrat, pietrele monumentelor au fost reutilizate de constructorii romani. Capul a ajuns încorporat în zidul unui horreum, un grânar public construit în apropierea forumului roman, în epoca lui Augustus. Pentru noii locuitori, sculptura devenise doar material de construcție.
Descoperirea este importantă deoarece aduce o nouă perspectivă asupra artei de la Libisosa. Până acum, situl era cunoscut mai ales prin ceramica decorată și prin câteva fragmente arhitecturale. Capul demonstrează însă că aici exista și o tradiție de sculptură monumentală în piatră, realizată la scară aproape umană.
Cercetătorii analizează în prezent piatra și caută eventuale urme de culoare care ar putea arăta cum arăta sculptura în momentul în care a fost creată. Cea mai mare enigmă rămâne însă nerezolvată: unde se află monumentul din care provenea capul?
Ar fi putut fi un mormânt aristocratic sau un monument dedicat cultului strămoșilor ori al unui erou. Până când alte fragmente vor ieși la lumină, chipul pierdut al tânărului iberic va continua să păstreze secretă o parte din povestea sa.
Foto sus: Capul de calcar vechi de aproximativ 2.400 de ani descoperit la Libisosa (© Proyecto Libisosa / Consejería de Educación, Cultura y Deportes de Castilla-La Mancha)
Mai multe pentru tine...
